Despre frica mea imensă de a mă înmulţi am tot vorbit si pomenit. Dar se tot întâmplă chestii şi lumea nu mă lasă să-mi văd de tinereţile mele:)
Până acum mă speriau groaznic, pe rând:
- kilogramele în plus, şi asta nu pentru că aş fi eu vreo împătimită a corpului silfidic, dar gândul că aş putea să am pentru tot restul vieţii încă 20 de tone pe mine (da, tot restul vieţii pentru că mi se pare foarte greu să mai slăbeşti vreodată) nu prea încape în căpşoru' meu superb;
- apoi, inerentele boli pe care le poţi avea în timpul celor 9 luni, cu care va trebui să te chinui şi să le suporţi, pentru că variantele de tratamente posibile sunt reduse şi, mai ales, stările alea diosebite pe care le are femeia însărcinată (la cum mă ştiu pe mine cred că o să inventez noi şi noi stări, crize şi paranoi:)
- momentul naşterii. Nici nu mai dezvolt, atât de groaznic mi se pare.
- copiii. Da, mă sperie. Mi-e frică de ei. Cu cât sunt mai mici, cu atât îmi par mai periculoşi. Si sa nu ma zic ca creaturile astea se mai si imbolnavesc, chiar daca-s mici-mici, si-atunci sa te tii!
Nu ştiu când şi cum ticăie ceasul propriului organism. Eu bănuiesc că al meu a rămas fără baterii. Nu cred că vreau să fac copii. Nu în viitorul apropiat. Nu mă interesează ce are corpul meu de spus, dar eu psihic nu mă văd niciodată pregătită pentru. Adică, ok, îs buni la casa omului şi mi se pare înfiorător de tristă şi de seacă viaţa oamenilor MARI care nu au copii. Dar eu, pe mine nu mă văd acolo, nu mă văd aşa şi nu pot, momentan nu pot şi n-am chef să vreau asta. Oricât de tare m-ar mai scurma din când în când curiozitatea de a vedea rezultatul simbiozei dintre o ambasadoare şi un beau:) Poate la anu'. Sau la anu'. Sau la anu'.
Acum dacă aş putea s-o potolesc şi pe maică-mea şi dacă aş putea s-o conving să nu mai cumpere haine de bebeluşi, cred că aş înceta să mai am coşmaruri.
Până acum mă speriau groaznic, pe rând:
- kilogramele în plus, şi asta nu pentru că aş fi eu vreo împătimită a corpului silfidic, dar gândul că aş putea să am pentru tot restul vieţii încă 20 de tone pe mine (da, tot restul vieţii pentru că mi se pare foarte greu să mai slăbeşti vreodată) nu prea încape în căpşoru' meu superb;
- apoi, inerentele boli pe care le poţi avea în timpul celor 9 luni, cu care va trebui să te chinui şi să le suporţi, pentru că variantele de tratamente posibile sunt reduse şi, mai ales, stările alea diosebite pe care le are femeia însărcinată (la cum mă ştiu pe mine cred că o să inventez noi şi noi stări, crize şi paranoi:)
- momentul naşterii. Nici nu mai dezvolt, atât de groaznic mi se pare.
- copiii. Da, mă sperie. Mi-e frică de ei. Cu cât sunt mai mici, cu atât îmi par mai periculoşi. Si sa nu ma zic ca creaturile astea se mai si imbolnavesc, chiar daca-s mici-mici, si-atunci sa te tii!
Nu ştiu când şi cum ticăie ceasul propriului organism. Eu bănuiesc că al meu a rămas fără baterii. Nu cred că vreau să fac copii. Nu în viitorul apropiat. Nu mă interesează ce are corpul meu de spus, dar eu psihic nu mă văd niciodată pregătită pentru. Adică, ok, îs buni la casa omului şi mi se pare înfiorător de tristă şi de seacă viaţa oamenilor MARI care nu au copii. Dar eu, pe mine nu mă văd acolo, nu mă văd aşa şi nu pot, momentan nu pot şi n-am chef să vreau asta. Oricât de tare m-ar mai scurma din când în când curiozitatea de a vedea rezultatul simbiozei dintre o ambasadoare şi un beau:) Poate la anu'. Sau la anu'. Sau la anu'.
Acum dacă aş putea s-o potolesc şi pe maică-mea şi dacă aş putea s-o conving să nu mai cumpere haine de bebeluşi, cred că aş înceta să mai am coşmaruri.
Postări
6 comentarii:
:)) There there... O sa-l faci cand esti pregatita. :)
Si mie mi-e frica de mor de copii. Brrrrrrr. Zbiara, n-au nicio instructiune de folosire, am zis deja ca...zbiara? :D
Desi exista personagii care ma portretizeaza drept o viitoare mama impecabila.
DE CE? THIS IS SO NOT TRUE! GH.
cand am anuntat eu ca o sa devin mama, toata lumea s-a minunat de parca urma nu stiu ce nemaiauzita :) Stiu ca n-ai nevoie de imbolduri si ca stii ca un copil e cel mai bun lucru care se poate intampla cuiva. Cum zice o prietena, fericire in stare pura :)
Da, Tomata, daca cumva o sa fiu;)
Andrada, ah, pe mine nu ma minte nimeni spunandu-mi ca as fi o mama minunata, toate indiciile duc spre extrema cealalta:))
Alice, si n-as fi zis;) Stiu eu ceva-ceva, numa' nu stiu cum ajung acolo:D
nici eu nu prea imi amintesc, da' o punem de un brainstorming, daca e :))
copii. sunt foarte egoista, timpul meu personal e f. important pentru mine.bani de copii nu am, desi de vrei.. bag de seama ca s-ar putea gasi. si in plus cred ca nu as putea creste decat obraznicaturi.
Trimiteți un comentariu