luni, 12 octombrie 2009

Am 80 de ani

... şi încă mă mai hârâi.

Nu ştiu şi n-am înţeles niciodată de ce nu poţi să alegi în ce etapă a vieţii tale să rămâi. Dacă eu vreau să înţepenesc la 20 de ani, tu, entitateo, specialo, superioaro, tre' să mă laşi, tre' să fii de acord cu mine, de ce să nu fii?, de ce alege altcineva să îmbătrânim, să murim, să ne responsabilizăm? Nu, nu chiar în ordinea asta. V-am spus eu că după 25 de ani te poţi declara bătrân, nu ştiu de ce oamenii decid să se îndoiască de asta. Acum am şi acte care să dovedească asta, da' mai bine vă biorezonaţi şi voi magnetic să vă lămuriţi, nu de alta, da' ca să fim pe picior de egalitate.

Bă, nu ştiu ce-i cu voi, da' eu nu accept să-mi stabilească calitatea vieţii o bucată de salam, fie el şi săsesc sau o lingură de almette. Deşi nu văd nici o bucurie în a trăi cât asfaltul, ca să ajungi să fii tu ăla care-i îngroapă pe toţi, nu mă ştiu nici atât de retardată încât să-mi refuz posibilitatea de a trăi decent, sănătos şi liber până la 50 de ani, dacă ăsta-mi e numărul.
Şi dacă pentru asta tre' să încetez să mănânc preparate, carne în fiecare zi şi trebuie să beau 2 litri de apă, ori să consum mai multe fructe şi legume, fix asta o să fac! Dacă e cineva atât de naiv încât să creadă că nu suntem ceea ce mâncăm, eu îl invit să îşi facă nişte analize şi să nu-i mai polueze şi pe cei din jur cu teoriile astea.
Şi dacă trebuie să mă asigur eu, personal, cu mânuşiţele mele şi cu bibilica mea, că o să am la 50-60 de ani o sumă de bani care să mă hrănească, îmbrace, plimbe, trateze de boli sau să pot face bucurii copiilor mei ori să le ofer un sprijin financiar, fix asta o să fac!

Şi-o să mi se pară normal. Pentru că ăsta e secolul 21, asta e ţara în care trăim şi asta e realitatea. În loc să ne plângem, să ne complacem sau să învinuim, mai bine acceptăm ceea ce nu poate fi schimbat şi alegem din multiplele variante ajutătoare soluţia potrivită nouă!

Explicaţie titlu: aparatul ăsta cu biorezonanţa lui cu tot mi-a zis că vârsta mea energetică este de 80 ani. Nu vă mai spun cât am râs când am auzit asta, un râs un pic amar, da' tot râs. Îi şi spuneam dr. ce afacere tare am făcut; intru în cabinetul lui de 27 de ani şi ies de 80, foarte reconfortant.

Niciun comentariu: