Noaptea dintre ani

De când mă știu (cu memorie), noaptea de 2 spre 3 aprilie e aproape la fel de importantă ca ziuamea de 3 aprilie. Mă gândesc la ce mi-a adus anul pe care-l termin, la ce mi-a furat, la ce promitea și nu mi-a dat, la ce-am primit deși n-am știut (că vreau) să cer, la cine-a plecat, la cine s-a întors, la cine-am ieșit să flutur batiste colorate în prag, bucuroasă de nou-veniți.

Am o mască dubioasă pe păr, posibil să-mi afecteze și creierul, dar tre să spun, tre să spun, nici un an nu e și nu va mai fi prost since I have Iris. Sigur că îmi doresc măcar vreo 4 vacanțe pe an, sigur că-mi sclipesc și mie ochii la rochiile din vitrine (virtuale) și (ca să-l citez pe Matei Florian) de sigur e sigur că sunt unele lucruri pe care nu le pot face și tocmai de asta (nu pentru că ar conta) continuu să mi le doresc, dar pentru toate, după cum spuneam, există Iris și ea umple toate golurile. Iar dacă-s unele ce nu intră în competența ei, well, am un număr impar de persoane care... ăăă... mă cam iubesc, lucky me:p

Așa că, 31, vino, io mă duc să mă culc acum, tu furișează-te, fă-ți vrăjile așa încât  dimineața să mă privească din oglindă tipa frumoasă, pe care o știu ascunsă pe-acolo pe undeva și care începe să-mi (re)devină dragă. La multi ani, fată, să-mi trăiești!:p