Revelația de sâmbătă seară

Deșteapta de hon mi-a împărtășit o chestie. Și sâmbătă, între un ceai cu rom și-un gin tonic, am avut revelații peste revelații:p Poate c-o să spuneți c-am înnebunit numind revelație ceea ce urmează să numesc, dar credeți-mă, pt mine a fost o chestie din aia de cazi în cur și te scarpini în cap:p

Mdeci, (știați că?) există doar 3 cazuri când trebuie să ne oferim ajutorul:

1. când ni se cere
2. când avem competența
3. când avem disponibilitate.

Și-am făcut wou! Really? Numai astea? Păi io ce dracu' am făcut pînă acum? Am făcut numai prostii, asta am făcut. M-am băgat aiurea și benevol în seamă, am oferit sfaturi, m-am oferit cu totul, cu tot ce dispunem, dar mai ales cu ce nu dispuneam, m-am dat de ceasu' morții să ofer soluții, să-mi spun părerea, să mă implic, și nimeni sau prea puțini mi-au cerut asta. Mi se părea că asta înseamnă prietenie, că nu trebuie numai să asculți, ci și să oferi păreri (credeam eu) pertinente și sfaturi revelatoare. Că asta înseamnă să-ți pese. Și nu e așa. Să-ți pese înseamnă să-i lași în lumea lor pe toți, până în momentul în care îți vor cere ajutorul/părerea/sfatul, dacă. Oamenii nu pot fi salvați, oamenii nu sunt responabilitatea celorlalți, oamenii trebuie lăsați în pace. Nu e de datoria mea să-i schimb, iar dacă încep să vreau să-i schimb, înseamnă că drumurile noastre se despart, iar dacă se despart, așa trebuie să fie, așa e natural să fie. Dacă există incompatibilitate, cel mai bun lucru pe care-l poți face, e să ieși din relația ei, să refuzi s-o mai cîrpești, sa-i mai faci noduri, să te mulțumești cu mai puțin, cu mai prost, cu mai rău. Nici măcar nu trebuie să dramatizezi, să explici, să spui adio!. 

Și după toată discuția asta (doamne, cam cât de tare poa' să-mi lipsească discuțiile de genul ăsta și, mai ales, oamenii cu care pot face asta!) m-am simțit iluminată, ușoară, absolvită de vini și greutăți din relații care n-au fost și nici nu puteau fi ok pt mine, diferențele de fond fiind mult prea mari. Aia e.