Iris meets marea

Și marea era udă, sărată și rece. 

Da' nisipu' era numai bun, gura florii adevăr grăiește :)

E extenuant să te duci la mare cu un moț de 8 luni și 3 săptămâni. Chiar dacă-s și bunicii prin zonă. Pentru că moțu' nu stă unde-l pui tu, sau dacă stă, nu stă degeaba. Așa că, fix când te pregăteai să exclami uiteeeeeee, ce cuminte se joacă ea acolo!, o și vezi că-si bagă 2 pumni de nisip în gură. Și scoate-l dacă poți. A, nu poți? Nu-i nimic, dă-i să bea apă și se duce. Mai puțin grăuntele care s-a așezat strategic chiar între cei doi dinți.

Întâlnirea cu marea nu s-a lăsat cu țipete, nici de bucurie, da' nici de spaimă. Probabil că dacă apa ar fi fost mai caldă, ar fi fost și ea mai încântată. Așa, când mă apropiam de apă, Irisu' meu se transforma într-o lipitoare grasă cu ochi albaștri.

În rest, a dormit pe unde a apucat. Cu valurile plesnindu-i la picioare, în pat străin, în mașină. Borcănelele cu haleală (Organix, Nestle, Hipp) nu au avut așa mare succes și asta mă face să mă-ntreb care-i faza?, de ce nu?, doar conțin aceleași chestii ca cele pe care le fac eu. În plus, primul prânz mâncat acasă a fost de fapt devorat, nu apucam eu să duc lingurița în castron, să o umplu, ca ea era deja cu gura deschisă, țipând să mă mișc mai repede.

Mai vreau. La anu' funcționăm după regula un weekend cu ea, un weekend fără ea.