Onorată instanță

 Permiteți-mi să chem în boxa martorilor

 patul. 

Să spună el câte nopți a stat sub noi, martor moale și tăcut, 

câte pliuri colorate a lăsat să se întâmple între noi,

câtă complicitate afectuoasă ne-a arătat 

și câte secrete a înghițit, numai să nu afle nimeni, niciodată, că noi eram ăia care desenau pe pielea udă 

copaci cu fluturi, castele de nisip sărate și cercuri colorate făcute să reziste, să reziste. 

Ne-am desenat pe întuneric, orbește, numele și-am pus egal între ele și mereu 

și el a fost acolo să ne ofere suport drept pentru a semna corect cu eternitatea.

Să spună, mincinosu', că nu i-am promis niciodată exclusivitate și că nu ne-am așteptat niciodată să ne împungă mișelește pe la spate c-un arc.

Și să nu uite că noi i-am dat o șansă când nimeni n-ar fi făcut-o, că l-am adus în casa noastră și l-am lăsat să ne acapareze camera, așa mare, greoi și colțuros cum era 

și-a rămas.