vineri, 22 ianuarie 2010

Acest post este o tâmpenie. Vă rog să-l luați în considerare!

Dragii mei, încep această scurtă scrisoare prin a vă spune că sunt încă bine sănătoasă, ceea ce s-ar putea să vă doresc și vouă. Pentru că pe final s-ar putea să uit sau să mă simt prea copleșită de emoții, transmit de pe acum salutări acasă și sănătate la cei dragi:D
Eu s-ar putea sa nu trec cu bine peste iarna asta. S-ar putea, de exemplu, să mă hotărăsc să încerc să hibernez cam până-n aprilie, așa aș vrea. S-ar putea, totuși, și să nu rezist tentației de a mă sinucide când văd că nesimțita asta de iarnă nu mai pleacă de pe capul meu. Adică, come on, cam cât de scârbă poți să fii să nu te prinzi când un om nu te mai vrea în preajma lui?! Am înţeles, e dreptul tău să vii să ne vizitezi, probabil ţi-a luat mult până să ajungi la performanţa de a avea drepturi exclusive asupra atâtooorrrrrr luni, da' simte-te, enough is enough !!! Las' că strâng eu adeziuni cu semnături de la oameni, spune-mi, ce-ai să mai faci atunci? O să fii nevoită să pleci. Nu mai bine pleci tu de bună-voie, în plină glorie și încă nehulită?

M-a luat valu'. Voi încerca să fac să se mai întâmple:) Dar vreau sa plece, trebuie să plece, spuneți-i să plece! Mi-e silă de ea, de zăpadă, de frig, de picioare încremenite și sucite pe dale înghețate, de haine groase, insipide, inodore, de calorifere fierbinți la prețuri imense, de pilote umflate, de straturi triple de șosete, inutile de altfel, de albul ăsta cu gri și pământ, de câini încolăciți în zăpadă tremurând groaznic de frig, de oameni urâți îmbrăcați urât, de mine și de noi cum suntem iarna.

Un comentariu:

Alice spunea...

de acord :)