Nunta de lemn, pretext să fugi la mare

Carevasăzică, am plecat la mare ca să ne sărbătorim cinciani-ul și ne-am pomenit acolo că ne umplem lacomi buzunarele inimilor cu râsetele acestui plod minunat care ne-a făcut pe noi întâi părinți și-apoi muci. Pentru că muci eram când ne uitam la ea, când o auzeam râzând, când o vedeam dansând la malul mării (și asta a făcut 3 zile, de am ajuns să ne întrebăm de unde și câte baterii o fi înghițit)... dar, ho, s-o iau cu începutul!

So, am plecat vineri dimineață. C-o seară înainte tremurau chiloții pe noi de frica ploilor și-a lui maaaaxim 20 de grade cu care ne amenințau știrile meteo. Bagajele făcute, copilul culcat, gustările pregătite și noi stăteam ca milogii în așteptarea unui hotărâtor da' plecați naibii de-acasă, pensionarilor! Care cred c-a venit pentru că, cu rugăciuni de vreme bună lipite de cerul gurii, duși am fost. Și dus cre că era și Dumnezeu de n-am apucat să părăsim Brăila că ne-am și pomenit într-un duș torențial de toată frumusețea. Ploua și ploua. Cu spume. Cu ciudă. Cu ce vreți voi. Yupppi!

Când am intrat în Constanța, însă, ploaia s-a pierdut de noi. Am ajuns în Costinești, ne-am cazat, am apucat să mă imaginez tăvălindu-mă ca o pisică aristocrată  în cearșafurile alb-impecabil, am admirat marea din balcon, i-am spus ce faci, fă, missed me? și până să-i aud răspunsul, ghici cine-a veeeeniiiiiiit? Ploaia, ma' friend, desigur. Ce faci, fă, missed me?, mi-a spus. Oh, but of course, my dear, hai să ne uităm una la alta pân' ne plictisim. Rezultă că nu-s o creatură așa de interesantă pentru că la scurt timp ne-a părăsit. Oh, well.

Am ieșit la plimbare, era răcoare, mirosea a ploaie și-a mare într-un asemenea hal că-mi plesneau nările de încântare. Să fiu atunci, în momentul ăla, acolo, cu Iris de mână, cu picioarele în nisip, cu inima plină de dadadaebineeașadebine, a fost rai. Ne-am plimbat pe malul mării, cu pletele fluturând, am scormonit în nisipul ud, Iris a făcut guguloaie din nisip pe care le arunca în mare (vreo oră doar asta a făcut:))), iar cu puțin timp înainte să apună, a apărut și soarele- ce faceți, bă, missed me?. 

În seara aia, nu știu dacă am adormit la 22 sau la 23, dar înainte de asta mă gândeam la ce hăituită m-am simțit, de fapt, în celelalte vacanțe, cum, din dorința de a vedea/face cât mai multe, ajungeam extenuată și amețită acasă, ca dată jos dintr-un roller coaster, nedumerită că s-a terminat și așa, vag nesatisfăcută- când au trecut zilele?, io unde am fost? gata?, sigur?, mbine. Well, nu și de data asta: m-am bucurat să fiu acolo, în tihnă, cu ochii mari, cu inima balon, cu mâinile-n nisip, fericită cu fericirea copilului cum n-am fost niciodată în nici o împrejurare.

Fericirea s-a născut la mare, îmi spuneam în timp ce mă uitam cum dansează ea în nisipul ud, cum cheamă valurile ca apoi să fugă de ele, cum se lasă stropită și râderâderâde și se învârte și țopăie și chiuie și din când în când se întoarce, mă caută cu privirea și-mi face cu mâna- bunăăă, mami, io mi bălăcesc, nu stau degeaba.

Duminică ne-am trezit la 5, am pus pe mine juma de rochie de mireasă, tricoul, dresurile albastre și geaca de blug, el costumul de mire și șlapii, și cu ochii umflați de (ne)somn ne-am înființat pe malul mării unde răsărea soleiul cu surle și trâmbițe. Ne-am plimbat și ne-am pozat, eu, romantică, cu gândul la ce naiba o fi fost în capul meu de-am dat căruța de bani pe oribilitatea asta de rochie?!, it is so not me, dar răsăritul aurea nisipul și spectacolul ăsta era aducător de liniște și de bine. E bine pe lume.

Când am ajuns în cameră, Iris se trezise (rămăsese să doarmă cu o verișoară):
- de țe-ai plecat?
I-am spus unde am fost și de ce.
- să nu mai pleci!
- de ce, mă, mami?, că uite, am venit repede.
 - mi-a fost dor de tini, mami, di aia, și pac!, pupicul doveditor și atârnatul de gât :D

Dacă aveți vreun gând de ducă, câteva detalii administrative.
Ce mi-a plăcut:
- am plecat de acasă cu gândul că vrem musai să stăm la o vilă pe malul mării. Cum, din cauză că nu ne-am organizat mai din timp, n-am mai găsit locuri la altele mai satisfăcătoare din acest punct de vedere, vila Julia din Costinești n-a fost deloc o alegere rea, nu era ea chiar pe plajă, dar vedeam marea din cameră, vedeam. Cred că e o alegere ok pentru cei care merg cu copiii, se poate folosi bucătăria cu toate ale ei, grătarul, etc.
- perioada asta, de sfârșit de iunie, e perfectă pentru mers cu plozii, dar dezavantajul e că marea e rece. Pe Iris n-a deranjat-o, cred că de bucuria ei s-au speriat și eventualele răceli:))

Ce nu mi-a plăcut:
- nu ai ce și unde să mănânci în Costinești. Decât dacă vrei junk fooduri, că atunci găsești la tot pasul gogoși, foietaje, șaorme și alte tâmpenii din clasa asta. Dar și dacă vrei asta, că tot om sunt și eu, toate arătau a opusul lui îmbietor, de la cei care serveau, la condițiile în care o făceau și până la cum arăta produsul finit. Vă spun, horror mi s-a părut, un horror slinos:p

 *mai multe poze pe facebook