Cum se face că ajungi la 30 de ani și-n loc să ai mintea curată, în loc să vezi ordine de jur-împrejurul vieții tale, în loc de liniște (dacă nu de alt fel, măcar mentală), ai haos în creieri, și când credeai că ai trecut cu brio de vârsta depresiilor adevărate și a angoaselor nesuferite, descoperi cu groază că te-au pândit atâția ani niște frustrări, niște tristeți și niște neîmpliniri atât de mari, că seara, în pat, îți bâzâie ca niște țânțari, în suflet și-n urechi?! Nu-i nașpa? Păi așa ne-a fost vorba?
Te întorci pe toate părțile, te culci noaptea mai târziu doar ca să mai desprinzi o coajă de pe o rană mai veche, te uiți înăuntru și descoperi, nu numai că încă doare, ci că, deși nu știi cum s-o faci să se închidă, știi sigur că doar tu poți face asta. Îți vine și să râzi. Ești ridicol de deprimată și când nu-ți vine să plângi isteric, îți vine să râzi de împuțiciunea asta de situație. Tu, aici? Come, on, really? Yes, really. Acum ce faci? Domnu' psiholog, m-am deprimat, m-am deprimat, știu că e păcat, dar mi s-a-ntâmplat! Râzi, că dacă încă râzi, mai ai o șansă!
Faci liste. Îi pui frumos unul sub altul pe toți cei care reprezintă pentru tine surse de tristețe, dezamăgire, supărare. Tre să accepți din start că nu, nu e vina lor. Ei trimit spre tine unde care-ți tulbură linul, dar nu, n-au nici o vină. E vorba despre tine, despre ce lași tu undele alea să facă, despre cât și de ce permiți să tulbure, despre cât de importanți sunt pentru tine, despre împăcarea de a trăi cu ei așa cum sunt (dacă n-ai opțiunea de a trăi bine-merci fără ei), fără să ți-i imaginezi schimbați, modificați, îmbunătățiți. Oamenii sunt, între altele, oglinda comportamentului nostru.
Așa, ți-ai aliniat soldații depresii. Now shoot! Ă, wait, asta parcă-i din alt film:p
Acceptă-i, mă! Acceptă că și ei sunt oameni, că și ei au nemulțumirile și dezamăgirile lor, că tu, la rându-ți, nu ești mereu bună, minunată, calmă, săritoare, înțelegătoare, comunicativă, răbdătoare. A, ești așa? Then shoot!:p
Te întorci pe toate părțile, te culci noaptea mai târziu doar ca să mai desprinzi o coajă de pe o rană mai veche, te uiți înăuntru și descoperi, nu numai că încă doare, ci că, deși nu știi cum s-o faci să se închidă, știi sigur că doar tu poți face asta. Îți vine și să râzi. Ești ridicol de deprimată și când nu-ți vine să plângi isteric, îți vine să râzi de împuțiciunea asta de situație. Tu, aici? Come, on, really? Yes, really. Acum ce faci? Domnu' psiholog, m-am deprimat, m-am deprimat, știu că e păcat, dar mi s-a-ntâmplat! Râzi, că dacă încă râzi, mai ai o șansă!
Faci liste. Îi pui frumos unul sub altul pe toți cei care reprezintă pentru tine surse de tristețe, dezamăgire, supărare. Tre să accepți din start că nu, nu e vina lor. Ei trimit spre tine unde care-ți tulbură linul, dar nu, n-au nici o vină. E vorba despre tine, despre ce lași tu undele alea să facă, despre cât și de ce permiți să tulbure, despre cât de importanți sunt pentru tine, despre împăcarea de a trăi cu ei așa cum sunt (dacă n-ai opțiunea de a trăi bine-merci fără ei), fără să ți-i imaginezi schimbați, modificați, îmbunătățiți. Oamenii sunt, între altele, oglinda comportamentului nostru.
Așa, ți-ai aliniat soldații depresii. Now shoot! Ă, wait, asta parcă-i din alt film:p
Acceptă-i, mă! Acceptă că și ei sunt oameni, că și ei au nemulțumirile și dezamăgirile lor, că tu, la rându-ți, nu ești mereu bună, minunată, calmă, săritoare, înțelegătoare, comunicativă, răbdătoare. A, ești așa? Then shoot!:p
Postări
4 comentarii:
io, ca miere trecuta prin multe (hihihihh, haide, mai glumim) iti spui numa' o vorba: toate cacaturile (ravaselile din creieri, mai ales alea POST-NATALE) trec. Asa cum vin, asa trec. E ieftin ce spun, dar uneori cautatul si lamuritul nu aduce nimic. Ai rabdare. Ca trece... intre timp: shoot! ('ai ca e tare de tot faza asta cu shoot!)
nu stiu daca mai intra la postnatal tot ce-mi trece mie prin cap:D cred ca-s mai degraba issues ascunse sub pres dintotdeauna, care acum vor sa iasa la lumina. "na, iesiti, faceti-va de cap!" :p
voi, bine, sanatosi?
Io cred asa: ca e normal sa auzi "tzantzarii" depresiei/nemultumirii cand exista o mare discrepantza intre ceea ce (ti) se intampla si ceea ce ai vrea sau ai merita sa (ti) se intample.
Fiecare are propriile "perioade" si apoi moduri de a le depasi. De ceva vreme eu incerc "metoda nesimtirii", desi cum naiba sa ramai insensibil?
Concentreaza-te pe calitatile tale, pe ceea ce faci foarte bine(scrisul) si ramai printre cei care tzin la tine si nu se departeaza cand le aratzi si alte fatzete ale personalitatii.:D
Hai, ma, Alina, cum ai sintetizat tu (din tot ce am spus, dar mai ales din ce n-am spus) si cat bine face sa citesc ca da, uite, se poate sa se-nteleaga ce zic!:) Iti multumesc, fata!
Trimiteți un comentariu