Cu cine mi-am petrecut travaliul (2)

Când l-am cunoscut am avut imaginea clară a unui viitor simplu, bun și frumos împreună, îl vedeam efectiv cum crește și merge lin tot înainte, că n-am putut să nu fiu atrasă în povestea asta. 

Până când s-a umplut acest gol  de sex neidentificat în mine, care-a făcut să se ridice, pe rând, toate cortinele în spatele cărora erau ascunse adevăratele motive ale relației noastre, toate fricile mele și toate neîmplinirile pe care nu le-am simțit așa până-n momentul în care mi-am dat seama că se poate și altfel și că nu suntem așa minunați împreună cum ne-am obișnuit să pozăm.
Nu am regrete. Sunt sigură că dacă aș mai fi în fața acestei alegeri, aș râde la ea ca și prima dată.

What a funny life! Acum spui da în fața ofițerului de stare civilă, iar dup-aia te gândești la divorț înainte de aniversarea a 5 ani de căsătorie.

Te gândești că se poate și altfel, că poate mai există iubire și pentru tine pe fața pământului. Te gândești că poate nu ești așa bătrână la 34 de ani. Te gândești să-l părăsești. Te gândești că încă mai poți fi fericită și că nu trebuie să te privezi de fericire. Că mai există buze care să te sărute cu sete și om care să te iubească de toți pereții.
S-a terminat de tot? Așa? Sau se termină după ce faci o încercare, două, trei? Trebuie să lupți, să-ncerci să păstrezi o relație? Ești cu atât mai mult datoare să încerci dacă ești căsătorită? Sau dacă ce trebuie sa vină de la sine și nu vine, înseamnă că-i de rău, că nu mai vin deloc? Dacă binele și fericirea vin cu efort mai sunt reale, durabile și cum mai trebuie?

Nu știi cum ați ajuns aici. Viața pur și simplu ți-a luat-o înainte.

Totul se întâmplă foarte repede. Te urci într-un  roller coaster și când te dai jos viața ta nu mai e, viata ta și-a băgat picioarele și s-a dus.

Frustrările stau la coadă ca să se instaleze comod în interiorul tău. Unele chiar au venit de foarte departe, ducându-se vestea printre ele, cum că ai fi o gazdă excelentă. La început încerci să le râzi în față, poate le-o fi rușine și-or pleca. Apoi te simți generoasă și le dai o șansă, să le asculți, iar acum ... acum ele îți sunt ție gazde.

-Hai, încă o jumătate de oră, te rog, hai să mai dormim juma de oră, ce mai contează 30 de minute când ai tot timpul ăsta neînceput numai al tău, tu nici măcar nu te-ai născut de-adevăratelea?!...
Nici un răspuns care să pară afirmativ. Făt-foit, deși sunt sigură că nici făt-frumos nu i-ar fi nepotrivit, îmi dă senzația că s-ar fi urcat în capul  meu unde a găsit o ușă greoaie pe care o scărțâie și o bușeșete de toți pereții. De când a împlinit 22 de săptămâni și-a luat lumea-n cap.