1y9m: Isi, față-n față cu lumea

O cheamă Isi și are două ani.
Îi spun că o iubesc (tot de mult) mereu și mă încăpățânez să scriu lunar despre ea, pentru că vreau ca, în cazul în care eu n-o să mai fiu (deloc sau așa cum sunt acum :p), iubirea asta să fie prima ei siguranță, prima constantă.

Cosleep-uim, mai nou. Feels good. Cred că o să împachetăm pătuțul (și-așa n-avem suficient spațiu) și-o să dormim așa, cur în cur, până o să transformăm dormitorul în camera ei, chestie care o să dureze, că ne-ar cam trebui niște (mulți) bani ca să pun în practică tot ce-am adunat în foldere.

Chiar s-a făcut mare. Nu mai are biberon de câteva luni, acum și apa vrea s-o bea din cană/pahar. Mănâncă binișor singură. Stă cu pampers doar la somn. Suzeta a mai rămas, și ține cu dinții de ea (la propriu) de parcă ar ști că bebelușia, odată încheiată, e dusă de tot. Și mersul ei alergat, cu mâinile în aer, parcă mai amintesc de perioada când abia învăța să meargă. Nu pot să nu oftez când mă gândesc la toate astea, la cum a trecut timpul și cât de repede am ajuns la ceea ce părea la miiilllioooons miiiiles aaaway.

Isi e (și) enervantă. Nu că ar fi început acum. Nu că în celelalte luni (de după 1 an, mai ales) ar fi fost numai și numai delicioasă, de dimineață până seară. Dar acum e, pe alocuri, atât de enervantă, că-mi vine să plec și să mă mai întorc să verific dac-a intrat la facultate. Pentru că da, sunt conștientă că toate crizele de acum sunt un mic-mic-miiiiiiiiic exemplu din ce urmează. Și na, mă aștept, prostește, să știu cum se gestionează toate astea (deși trebuie învățate, așa cum învață și ea tot, pentru că, surpriză, nu ne naștem părinți, ci devenim), și pentru că nu știu, mă enervez aiurea (și că mă enervez).

Îs toată o mirare că, cum-necum, fuga-fuga, am copil suficient de mare încât să-mi pun problema grădiniței. Ce chestie! :p

Pe lista transformărilor care m-au uimit (nu, nu le pomenesc pe cele din categoria cum ajungem din cârpe spălător, în doar câțiva pași simpli) avem așa:

- mă bucur pentru fiecare rochie, pereche de sandale, jucărie sau carte pe care o cumpăr pentru ea, cum nu m-am bucurat niciodată pentru nici o poșetă, pereche de blugi sau rochie cumpărate pentru mine. Efectiv mor de încântare :D

- dacă v-ați propus să vă sinucideți nedormind suficient, să știți că nu, nu se moare din asta.

- am remarcat într-o zi că n-am dischete demachiante în casă. și că nici nu am idee cât costă (sau cum se folosesc). așa mult m-am mai machiat lunile astea.

- știu că sunt aproape de momentul în care trebuie să mă întorc la viața de femeie-adult-încadrat în câmpul muncii. dar cum se face să nu te simți o abandonatoare nenorocită, cuuuuum?

L-a învățat pe acum și-l folosește cu precădere în propoziții de genul mami pine unt acum. Da, să trăiți!
E fascinată. Când ajunge în parc și vede fetele mai mari (4, 5, 6 ani) aleargă într-un suflet la ele, stă în gura lor, râde la joaca lor, se întinde să le țină de mână. Și ele fug ca proastele de ea!
Într-o zi, a făcut primul ei compliment unei fetițe: mos ochiț (frumoasă rochiță). Am fost așa mândră de ea :p
A descoperit cum stă treaba cu învârtitul.

Nu pedalează.

Nu-i mai plac ouăle fierte, fie ele de găină sau prepeliță. Nu mă mir prea tare, nici nouă nu ne plac.

Înainte să facă o prostie, se uită la mine și-mi spune paaaaa, maaamiiiii! Să plec, să nu mă uit, să o las în pace, că știe ea ce face. Ăhî!
Se dă singură în toboganul mare, circular. Unde e inima mea pitită când urcă singură atâtea scări și cum stă la înățimea aia și se strâmbă la mine ca și cum ce-ai, mă, îs mare, nu pățesc nimic?!, nu mai știu. Dar o las, trebuie s-o las.
E o mareeee bordurăreasă. Merge ce merge, hop, pe-o bordură (să-și mai tragă sufletul, îmi imaginez).
După ce a împrăștiat minuni maronii pe mobilă, prin cămară și prin tenișii lu' ta-su, acum pare să fi luat în sfârșit calea cea dreaptă a oliței. Cred că faptul că i-am pomenit că numai fetițele maaaaari, ca ea și ca Meme (var-sa de 10 ani, după care e topită) fac la oliță (da, mă, bine, am mințit, normal că Meme nu face la oliță) a ajutat.

Funny one: umbla ta-su într-o zi prin casă în niște boxeri,  o idee mulați, și la un moment dat, Iris întinde mâna spre ei și zice păpușa, păpușa, și dă să apuce :))))

Funny words: manonu (balonul), catog (tractor), petea (pălărie), tigu (sigur), o cac (un cal), Micouă (Mickey Mouse), congo (clovnul), coțongă (căciulă), măm (măr), țac (fluturaș).

Cred că am fost o mamă mai bună pentru bebelușul Iris decât pentru toddlerița Iris. Și dacă până acum tot ce a învățat a învățat singură, de-acum cade în sarcina noastră s-o învățăm diverse (bune, de preferat), să intervenim cumva în dezvoltarea ei, cu jocuri, explicații, exemple personale. Greu, bă, greu!

A, și-n caz că ați ratat marea și grozava veste sau ați auzit ceva, dar nu știți sigur ce să credeți, well, da, e adevărat, Învăț fluturii să zboare e și pe facebook :D Aici. Vă avertizez, e cam plictiseală pe-acolo, dar sper că asta o să se schimbe odată cu apariția voastră :p Deci, da, see you on the other side!