Nu am pretenția că sunt cea mai bună mamă din univers, n-o să fiu niciodată. Îmi cunosc limitele și știu clar că am scăpări. Îmi pare rău că le am, dar le pun pe seama oboselii și-a atâtor schimbări și-ncerc ca mâine să fiu un pic mai bună. Poate poimâine chiar o să fiu :)
Am o amică care are un băiat de 19 luni. Nu i-a gătit niciodată la aburi, nu a respectat în diversificare regula de 4 zile (sau de 2) sau vreo schemă, imediat ce a fost capabil să țină în mână, i-a dat pufuleți, biscuiți cu tot felul de creme, sucuri Frutti fresh, jeleuri, mici, cârnați, crenvuști, ouă prăjite, etc. Nu i-am spus niciodată ce cred despre toate astea. I-am sugerat de vreo 2 ori să renunțe la margarină și la brânza topită. Reacția ei m-a împins 2 metri mai încolo și-am zis ok, faci cum vrei. Iar eu pentru ea (și pt vecinele din cartier) sunt ciudata care nu dă pufuleți copilului (cu remarca oftătătoare săracul copil!...). Pentru că eu ieșeam cu Iris în parc și Iris rodea morcovi, eram ca maimuțele-vedete de la cel mai tare circ.
Nu-mi place și evit să mă bag în seamă prin parcuri cu mame sau bunici. Cred că repulsia pentru genul ăsta de apropieri mi se citește pe față, așa că, într-o zi, o vecină cu un băiat mai mare decât Iris cu vreo 2 luni, s-a băgat în seamă cu beau, care m-aștepta afară cu bestia cu ochi albaștri, eu intrând să iau fructe dintr-un aprozar de cartier. Și-aud așa:
- e alăptată?
- nu.
- aaaaaaa, păi se vedeeeeeeeee. Al meu nu știe ce-i ăla biberon.
- ...
(desface o pungă de pufuleți și se întinde să-i dea florii, beau-ul o refuză).
- cum, nu-i dați pufuleeeeeeeeeeeți?- nu.
- dar câte luni are?
- 9 luni.
- și nu-i dați? deloooc? da' de ce?
- nu vrem.
- da' pufuleții îs așa buni pentru ei...
(moment în care ies eu și individa se tirează fără să se uite la mine).
Eu nu mi-aș permite să spun cuiva cu care abia dacă mă salut că mi se pare de rahat să alăptezi copilul 2 ani și-n timpul ăsta să-i dai pufuleți, ulpio, ciorbă de porc, semipreparate ș.a. Dar persoanele astea consideră că dacă alăptează, e suficient, copilul e protejat de toate alea o mie de ani.
Și-apropo, pe mine mă enervează foarte tare un lucru: asocierea alăptatului cu dragostea și grija.Habotnicele care susțin alăptarea zic așa: că odată cu laptele matern transmiți copilului și alte ingrediente pe care altfel nu ai avea cum să i le transmiți, cum ar fi dragostea și grija ta pentru el. Să mori tu!, a fost și e prima mea reacție când aud așa ceva. Adică eu (și altele ca mine) ce transmitem copiilor noștri, ură și lehamite?!
Postări
8 comentarii:
E mai bine sa fii altfel decat sa fii in gasca lor, poate vei intalni o mama pe aceeasi lungime de unda ca si tine,insa vei mai intalni multe pers care se vor mira...vai nu ii dai de aia, nici de aia , nici de aia, vai saracul copil!
Eu nu is mama insa facut mult pe babysitter si am inteles ca fiecare omuletz e diferit si fiecare mama are chestiutzele ei si trebuie sa i le respecti si dintre ele sa culegi si tu invataminte ptr viitorul copil, cand e sa il ai. Insa tb sa vrei sa fii informat si sa faci un efort ca cel mic de langa tine sa aiba un viitor mai bun prin prisma sanatatii si a optiunilor pe care i le oferi .
mie una imi place cum iti cresti domnisoara si deja am "furat" idei de la tine ptr cand voi avea un bebe.
Da, da, da! My point exactly!
Yes, yes. Dragoste, grija, microbi, fum de tigara.
Bai, nu te mai consuma atata. Eu chiar o sa iau notite de la tine de pe blog cand o sa fiu mare :)
Ehee, n-oi fi eu un model, da' macar gafe monumentale sa nu fac :D
Liana, in lumina noilor dezvaluiri, iti spun sa nu te grabesti :)
:)))))))))))) Hai măh, că-ţi pui în cap o mulţime nesfârşită de piepturi mari!
E şi problema mea, asta cu alăptatul şi "nu există dovadă de dragoste mai mare"... anyway, să ştii că nu eşti deloc singură în toată această fugă de socializare cu mamele alăptătoare-oferitoare de pufuleţi! ;)
Nici eu nu le dau fetelor pufuleţi, dar am obosit să tot explic prin parcuri de ce. Ca şi cum trebuie musai să te şi justifici, să convingi auditoriul de ce nu e bine pentru copilul tău! Aşa că, atunci când nu-s pe fază să refuz pufuleţii înainte să ajungă în mânuţele fetelor, le las să mănânce din ei - pentru că ştiu că nu le plac şi-i vor scuipa imediat. Iar atunci e momentul meu de glorie, când pot spune triumfătoare: "Vedeţi?! Nu le plac pufuleţii!!" iar reacţia de uimire a acelor mame e priceles.
Bun, probabil că dacă nu-i dai copilului nici iaurt cu fructe (în speşă Danonino), nici cremvuşti, nici ciocolată Kinder DE COPII... eşti chiar o ciudată în urma căreia se fac diverse scenarii în parc! :D
Iris n-o sa mai apuce produse Kinder, pt ca le mananc eu:)) Iar Danonino, over my dead body.
Si hai ca acum e usor, dar la gradinita ce-o face, cand o sa-i vada pe toti cu tot felul de prajiturici si ciocolatele, o sa fie ciudata grupei? :D Nu ca n-o sa-i dau niciodata dulciuri, dar nu zilnic si nu toate procariile...
La gradi va fi crunt... deja ma gandesc cu groaza la napolitanele zilnice, la tot felul de iaurtele cu fructe, pateuri, mezeluri etc... Si copiii sunt copii, nu le pot obliga sa nu manance si nici pe aducatoare sa nu le dea... Sper doar ca pana atunci sa le formez niste preferinte peste care sa nu treaca cu mare usurinta...
Maca de li s-ar oferi deserturi facute "in casa", gris cu lapte, orez cu lapte, macaroane cu mac... :D asa, ca pe vremea noastra...
Bine ca noi mai avem mult pana acolo, o sa vad cum faci tu inainte :D
Trimiteți un comentariu