Femeile (virtuale) din viața mea

Nu cred că sunt prima și singura care a remarcat asta. Dar dacă sunt, bravo mie, neuronii mei sunt mai deștepți decât ai lor!:)
Am început să scriu aici acum aproape 4 ani. Știu că a început totul cu blogul lui Tudor Chirilă, la care voiam să comentez și eu ceva. Apoi, nu știu de ce am continuat să o fac. Cred că o parte din mine scrie într-una, pentru că partea asta simte la un nivel la care uneori mi-e și teamă să urc. Am scris și tâmpenii, am scris și personale, am scris și povești și-am scris și poezii. Unele dintre ele mi se par geniale. Pe altele le-aș șterge într-o clipă.
Blogul ăsta, în primul rând, m-a ridicat pe mine în picioare în fața mea, m-a făcut să ridic mâna când aveam ceva de spus și m-a ajutat să mă descurc când mi se încurcau ițele. Dar marele câștig vine din apropierea cu niște femei pe care în viața reală nu le cunosc. Nu m-am uitat niciodată în ochii lor, n-am băut niciodată o cafea sau un ceai împreună, n-am mâncat din aceeași prăjitură și nici n-am dansat pe mese în aceleași cluburi:) Cu toate astea, au fost momente când le-am simțit mai apropiate decât îmi erau prietenele reale. Știu că poate suna ca ceva trist. Eu nu văd așa lucrurile. În momentul în care mă simt îmbogățită de apropierile astea, de ce-aș fi tristă? Triști sunt oamenii care nu acceptă schimbările, care rămân să bată la uși închise de prea mult timp sau cărora le e frică să fie calzi și nebuni cu persoane în ochii cărora nu s-au uitat niciodată.
Ăsta e singurul și nesperatul câștig pe care mi l-a adus blogul. Datorită lui am ajuns să mă simt ca într-un fel de Sex and the city, mai interesant, mai vibrant, mai colorat. Mă simt făcând parte dintr-o comunitate atât de mișto că ar merita să fie secretă. Fetele astea au fost lângă mine (și le-am simțit așa) în momente importante din viața mea, iar eu la fel,  (sper că) le-am răspuns la fel. M-am gândit la ele când le era greu și-am zâmbit cu drag când le era bine. Ba chiar le-am și visat :)

Nu mi-am dorit să-mi măresc cercul de prieteni așa, nu am căutat cu tot dinadinsul să mă apropii de cineva, nu am comentat decât atunci când aveam ceva de spus sau voiam cu orice preț să las un semn al trecerii mele de-a latul paginilor unui blog, am făcut urări (pentru că mie-mi plac foarte mult urările primite de la necunoscuți), mi-am spus părerea, uneori poate fără diplomație, am citit mult și m-am simțit parte din viețile persoanelor de care în timp am început să mă atașez, nimic n-ar mai fi la fel dacă mâine aș deschide unul dintre blogurile acestor fete și-n față m-ar izbi un mesaj de genul pagină indisponibilă. Bine că prietenia s-a întins de pe bloguri pe facebook și yahoo, că altfeeeeel!...

Anyway, în curând ridicăm cortina. Și-n viața mea (aia în care exist dincolo de taste) se vor instala, cu fețe, gesturi și miros, niște fete în fața cărora aș vrea să nu par mai puțin interesantă decât mă dau în online. Iar dacă va fi așa, sper ca și ele să mi se pară la fel :)))  Ce Bon Jovi, uite aici întâlnire de maximă importanță și maxime emoții (ale mele)?!! :) Fetelor, dacă vreți să vedeți o ambasadoare cu pui cu tot, să știți că și ea vrea să vă vadă pe voi.