sâmbătă, 25 iunie 2011

Femeile (virtuale) din viața mea

Nu cred că sunt prima și singura care a remarcat asta. Dar dacă sunt, bravo mie, neuronii mei sunt mai deștepți decât ai lor!:)
Am început să scriu aici acum aproape 4 ani. Știu că a început totul cu blogul lui Tudor Chirilă, la care voiam să comentez și eu ceva. Apoi, nu știu de ce am continuat să o fac. Cred că o parte din mine scrie într-una, pentru că partea asta simte la un nivel la care uneori mi-e și teamă să urc. Am scris și tâmpenii, am scris și personale, am scris și povești și-am scris și poezii. Unele dintre ele mi se par geniale. Pe altele le-aș șterge într-o clipă.
Blogul ăsta, în primul rând, m-a ridicat pe mine în picioare în fața mea, m-a făcut să ridic mâna când aveam ceva de spus și m-a ajutat să mă descurc când mi se încurcau ițele. Dar marele câștig vine din apropierea cu niște femei pe care în viața reală nu le cunosc. Nu m-am uitat niciodată în ochii lor, n-am băut niciodată o cafea sau un ceai împreună, n-am mâncat din aceeași prăjitură și nici n-am dansat pe mese în aceleași cluburi:) Cu toate astea, au fost momente când le-am simțit mai apropiate decât îmi erau prietenele reale. Știu că poate suna ca ceva trist. Eu nu văd așa lucrurile. În momentul în care mă simt îmbogățită de apropierile astea, de ce-aș fi tristă? Triști sunt oamenii care nu acceptă schimbările, care rămân să bată la uși închise de prea mult timp sau cărora le e frică să fie calzi și nebuni cu persoane în ochii cărora nu s-au uitat niciodată.
Ăsta e singurul și nesperatul câștig pe care mi l-a adus blogul. Datorită lui am ajuns să mă simt ca într-un fel de Sex and the city, mai interesant, mai vibrant, mai colorat. Mă simt făcând parte dintr-o comunitate atât de mișto că ar merita să fie secretă. Fetele astea au fost lângă mine (și le-am simțit așa) în momente importante din viața mea, iar eu la fel,  (sper că) le-am răspuns la fel. M-am gândit la ele când le era greu și-am zâmbit cu drag când le era bine. Ba chiar le-am și visat :)

Nu mi-am dorit să-mi măresc cercul de prieteni așa, nu am căutat cu tot dinadinsul să mă apropii de cineva, nu am comentat decât atunci când aveam ceva de spus sau voiam cu orice preț să las un semn al trecerii mele de-a latul paginilor unui blog, am făcut urări (pentru că mie-mi plac foarte mult urările primite de la necunoscuți), mi-am spus părerea, uneori poate fără diplomație, am citit mult și m-am simțit parte din viețile persoanelor de care în timp am început să mă atașez, nimic n-ar mai fi la fel dacă mâine aș deschide unul dintre blogurile acestor fete și-n față m-ar izbi un mesaj de genul pagină indisponibilă. Bine că prietenia s-a întins de pe bloguri pe facebook și yahoo, că altfeeeeel!...

Anyway, în curând ridicăm cortina. Și-n viața mea (aia în care exist dincolo de taste) se vor instala, cu fețe, gesturi și miros, niște fete în fața cărora aș vrea să nu par mai puțin interesantă decât mă dau în online. Iar dacă va fi așa, sper ca și ele să mi se pară la fel :)))  Ce Bon Jovi, uite aici întâlnire de maximă importanță și maxime emoții (ale mele)?!! :) Fetelor, dacă vreți să vedeți o ambasadoare cu pui cu tot, să știți că și ea vrea să vă vadă pe voi.

8 comentarii:

andreea spunea...

imi aduc aminte cand comentai la posturile lui Tudor :)

cred ca de atunci am inceput sa te citesc! :) ce a trecut timpu'

ana spunea...

eu te-am descoperit din intapmlare inainte sa te mariti si-n 3 zile am citit tot ce ai scris de la inceputuri....:)

Ambasadoarea spunea...

Andreea, da, m-am jucat si pe-acolo o perioada:) Trece repede tare timpul, acum cu atat mai mult sunt constienta de asta.

Ana, si uite, azi se implinesc 2 ani de-atunci, coincidenta:)Sper ca ti-a placut ce-ai citit.

Anonim spunea...

Frumos ai scris, si eu simt exact la fel. E incredibil ce fel de relatii pot aparea intre niste oameni care nu se cunosc. Si e asa de frumos cand ajung sa se cunoasca... Uneori parca prieteniile sunt mai stranse decat cu cei pe care ii vezi zilnic.

Carla spunea...

Ei, comedie... Aveam în draft de zile bune deja un text despre "haita mea de lupi", despre femeile virtuale pe care le-am găsit răsfoind bloguri şi care mi-au devenit mai apropiate decât toate prietenele pe care (nu) le am... Şi eu cred foarte tare că se pot construi relaţii stânse şi dezinteresate chiar şi în mediul virtual. De fapt, eu aşa mi-am cunoscut soţul şi ne-am căsătorit după numai 3-4 întâlniri reale, spre disperarea tuturor celor din jurul meu. Aşa că sunt 100% pentru a da credit oamenilor frumoşi pe care-i cunosc, indiferent că sunt "reali" sau undeva departe, la capătul lumii, în spatele unui monitor...

E minunat să poţi să cunoşti femeile despre care ai vorbit şi personal, să vă bucuraţi cu totul de compania una de compania celeilalte!

Ambasadoarea spunea...

Da, Barbie, chiar e incredibil. Si cred ca la asta au contribuit sutele de cuvinte frumoase (care parca au o greutate mult mai mare scrise, nu vorbite) care-au venit inspre mine, cuvinte pe care nu le aud de la cele pe care le vad sau cu care vorbesc zilnic. Abia astept sa va cunosc pe toate, la un moment dat tre sa reusesc si asta! :)

Hai ca-i tare, Carla! Ca si eu il am de mult timp in draft si nu stiam in ce haine sa-l imbrac sa-l trimit in lume :D Promiti ca scrii povestea voastra, promiti?
Am mari emotii cu intalnirile astea, cam ca la examene, asa.

MD liniuta C spunea...

Thoamne, ce-am mai suferit cand ai facut blogu' numai pentru invitati! Si ce m-am bucurat cand te-am regasit pe feisbuc :) Hugs!

Ambasadoarea spunea...

Bucuria a fost si este reciproca, (ex)MD :)