Niciodată nu m-aș fi gândit și nu mi-aș fi imaginat (cu toată imaginația mea gravidă mereu) că pot avea așa un copil. Mi-am imaginat-o creață, cu părul vâlvoi- ea s-a născut semi-cheală și are și-acum o panaramă de păr în cap (noi o alintăm pletoasa cheală). Mi-am imaginat-o brunetă, tuciurie, cu ochi mari de căprioară- ea e șatenă (la un moment dat m-am speriat că se îmblonzește) cu ochi albaștri și tenul alb de scandinavă.
De la faptul că mi-am dorit fată (numai fată!) și fix asta ni s-a livrat până la visul edificator în care dragul meu Dani, plecat în grabă să se convingă el, cu ochii lui, că există rai, mi-a spus că-i fată când nu aveam mai mult de 7 săptămâni de gravidenie, totul mi se pare o minune. Cum o minune mi se par ochii ei, râsul ei, tot al ei.
Nu-i ușor. Tot ce-am citit și-am crezut că mi-e clar, s-a evaporat față în față cu ea. În schimb, activarea instinctelor (în care nu credeam chiar în halul ăsta) s-a făcut la timp, silențios, ca la carte. Am avut noroc, e un copil bun și mișto.
Nu știu dacă gata, sunt mamă. Dacă toate grijile și fricile mă fac mamă. Dacă toată iubirea asta umflată cu pompa de-o grămadă de ori pe zi mă face mamă. Odată cu trecerea numelor noastre în certificatul ei de naștere, n-au venit nici instrucțiunile, nici titulatura de părinți cu tot ce înseamnă ea și cu tot ce înțeleg eu din ea. Suntem liberi să ne numim cum vrem, să ne colorăm viața cum vrem. Și-aș vrea să facem alegeri bune, dar și să fim genul de părinți care se mâzgâlesc pe față cu mustăți de dragul jocului, care se dau în leagăne și se fugăresc prin parcuri. Nu vreau să ne blazăm, să devenim prea serioși, prea fricoși, prea restrictivi. Cu asta, sper să ne ajute și ea.
E o mâncăcioasă. Copilul ăsta nu știe să dea din cap când nu mai vrea, nu ține strâns gurița când nu mai vrea, nu scuipă mâncarea când nu mai vrea. Poate din cauză că ea vrea. Mult. Mereu. Are în palmares morcovi, fasole verde, mazăre, cartof dulce, cartof normal, rădăcinoase, dovlecei/zuchinni, pere, mere, avocado, mango, piersici, caise, orez brun, piept de pui, brânză făcută în casă. La nici unul dintre alimentele astea nu a făcut nazuri, le-a acceptat pe toate din prima, fără nici o problemă, fără reacții/alergii, constipație/diaree. Aproape că nu-mi dau seama dacă are vreo combinație preferată, așa cu spor le halește pe toate.
Spune pfu și puf și tot felul de treburi, sigur dovada clară a inteligenței ei uluitoare :) Într-o zi ni s-a părut că zice găină, așa a sunat:)
Își smulge bentițele și pălăriile de pe cap.
Noaptea adoarme frumos și silențios în pătuțul ei după următorul scenariu: se joacă puțin cu mâinile mele, după care întoarce capul într-o parte și gata, pa. Din nefericire, asta n-o face să se trezească noaptea de vreo 2 ori, făcând mișto de somnul nostru. Dacă doarme 2 nopți fără să se (semi)trezească/cârâie/behăie, atunci e minune, mare minune. În alte nopți adoarme în brațe la ta-su. Nu că ar vrea ea neaparat asta, dar așa vrea el:)
Linge lanțul de la leagănele din parc și-i cu ochii în toate direcțiile după copii.
O prinde pe Loli de coadă și țipă de bucurie. Loli perversa o face pe indiferenta când ne uităm la ele și când întoarcem capul o linge pe toate părțile. La fel, dacă o întreb unde e Loli, întoarce capul spre ea.
Se uită (na, cât poate fi interesat un bebeluș de vârsta ei de așa ceva) la DuckTv, ba chiar se lasă într-o parte dacă îndrăznesc să mă pun în fața televizorului când belește ea ochii acolo.
Te mângâie de te face fleașcă secunda asta, pentru ca-n următoarea, fix când ești tu mai fâlfâindă pe culmile încântării, să-ți bage unghiile în ochi, adânc și inocent.
Își mozolește picioarele.
Doarme ziua de sparge câteodată, iar în alte zile abia o rabdă să doarmă juma de oră, spre încântarea mea.
Dacă adoarme pe-o parte, o găsesc pe burtă, dacă adoarme pe spate, o găsesc pe-o parte, într-o seară se foia pe toate părțile ca un om mare care nu-și găsește poziția de somn.
Doarme (și) cu ochii întredeschiși, parcă nu s-ar îndura să-i închidă de tot, să nu cumva să rateze ceva.
Jucăria ei preferată în momentul ăsta e mouse-ul.
Ne pupăm în continuare ca eschimoșii și eu o strâng tare-tare și ea stă moale, caldă și fină s-o jumulesc.
Nu are dinți (sau semne c-ar apărea curand), nu merge în 4 labe (sau în 2). Stă în fund, stabilă și înfiptă, iar când îi face cu ochiul vreo jucărie aflată mai departe de ea, se înfige ca o felină să o apuce. Și stă în legea ei cu toate alea în față, mai țipă la ele, le mai linge, treburi serioase, nu prostii!
A izbucnit în râs prima oară când m-a auzit tușind/sughițând și la fel a făcut când a auzit o pungă foșnind, așa, din senin, să mor io de dragul ei.
Odată cu vârsta asta a venit și o relaxare pe care n-o așteptam prea curând. Parcă acum pot să-mi trag sufletul, să mă relaxez în legătură cu ea, știm ce avem de făcut, nu ne mai panicăm, nu mai urlu ca o descreierată că vai, pune mâna pe toate tâmpeniile și tâmpeniile au microbi și ea e mică. Ea e cuminte și drăguță și-acum râde la mine din mijlocul mormanului de jucării și-mi vine să-i aplic non-stop pupici pe fiecare milimetru de piele (ceea ce și fac). E o perioadă extrem de frumoasă și-mi vine să mă pup în oglindă pentru că am permis să mi se întâmple așa minune grasă cu ochi albaștri.
Aș vrea să știu dacă e fericită. Și dacă nu, să facă bine să vorbească mai repede și să-mi spună.
Iese din bebelușie și-mi vine să-i zic să mai stea, să nu se grăbească.
Un mic update: azi, 24, s-a ridicat din fund în picioare ținându-se de marginea canapelei. Eu nu eram prin preajmă, dar sor-mea jură că așa s-au petrecut faptele. Încercările mele de a reedita povestea au dat doar rezultate parțiale, dar câteva secunde în picioare, la marginea canapelei, stă singură. Cred că în curând o scoate ea pe Loli afară:)
Eu? Eu am (încă!!!) cu 4-5 kg mai mult decât aveam înainte. Nu-mi explic, nici nu-mi mai bat capul, dacă n-ar fi burta, aș fi chiar mulțumită de restul. Am intrat chiar cu totul în blugii mei tăiați de dorul cărora muream si momentan nu-mi mai trebuie altceva :) Sigur, o să merg la mare și-o să mă-mbrac în costum de baie NOOOT. Acuma na, nu poți să ai și copil perfect-minunat-extraordinar-de-frumos-și-de-deștept și corp de fecioară (semi)anorexică. Pân' la urmă, o grămadă de fete au abdomen plat și piele mișto, dar ca mine vergeturită nu-i nici una, ha!
În rest, am gânduri de haiduc, vreau să mă duc, să mă tot duc (versuri proprii și spontane :D). Dacă o să găsesc o țară care să mă accepte așa cum sunt, o să mă las adoptată. Eu, el și ce-a mai derivat din noi: LoliScârbinoli și Irisu' meu supe'b.
Spune pfu și puf și tot felul de treburi, sigur dovada clară a inteligenței ei uluitoare :) Într-o zi ni s-a părut că zice găină, așa a sunat:)
Își smulge bentițele și pălăriile de pe cap.
Noaptea adoarme frumos și silențios în pătuțul ei după următorul scenariu: se joacă puțin cu mâinile mele, după care întoarce capul într-o parte și gata, pa. Din nefericire, asta n-o face să se trezească noaptea de vreo 2 ori, făcând mișto de somnul nostru. Dacă doarme 2 nopți fără să se (semi)trezească/cârâie/behăie, atunci e minune, mare minune. În alte nopți adoarme în brațe la ta-su. Nu că ar vrea ea neaparat asta, dar așa vrea el:)
Linge lanțul de la leagănele din parc și-i cu ochii în toate direcțiile după copii.
O prinde pe Loli de coadă și țipă de bucurie. Loli perversa o face pe indiferenta când ne uităm la ele și când întoarcem capul o linge pe toate părțile. La fel, dacă o întreb unde e Loli, întoarce capul spre ea.
Se uită (na, cât poate fi interesat un bebeluș de vârsta ei de așa ceva) la DuckTv, ba chiar se lasă într-o parte dacă îndrăznesc să mă pun în fața televizorului când belește ea ochii acolo.
Te mângâie de te face fleașcă secunda asta, pentru ca-n următoarea, fix când ești tu mai fâlfâindă pe culmile încântării, să-ți bage unghiile în ochi, adânc și inocent.
Își mozolește picioarele.
Doarme ziua de sparge câteodată, iar în alte zile abia o rabdă să doarmă juma de oră, spre încântarea mea.
Dacă adoarme pe-o parte, o găsesc pe burtă, dacă adoarme pe spate, o găsesc pe-o parte, într-o seară se foia pe toate părțile ca un om mare care nu-și găsește poziția de somn.
Doarme (și) cu ochii întredeschiși, parcă nu s-ar îndura să-i închidă de tot, să nu cumva să rateze ceva.
Jucăria ei preferată în momentul ăsta e mouse-ul.
Ne pupăm în continuare ca eschimoșii și eu o strâng tare-tare și ea stă moale, caldă și fină s-o jumulesc.
Nu are dinți (sau semne c-ar apărea curand), nu merge în 4 labe (sau în 2). Stă în fund, stabilă și înfiptă, iar când îi face cu ochiul vreo jucărie aflată mai departe de ea, se înfige ca o felină să o apuce. Și stă în legea ei cu toate alea în față, mai țipă la ele, le mai linge, treburi serioase, nu prostii!
A izbucnit în râs prima oară când m-a auzit tușind/sughițând și la fel a făcut când a auzit o pungă foșnind, așa, din senin, să mor io de dragul ei.
Odată cu vârsta asta a venit și o relaxare pe care n-o așteptam prea curând. Parcă acum pot să-mi trag sufletul, să mă relaxez în legătură cu ea, știm ce avem de făcut, nu ne mai panicăm, nu mai urlu ca o descreierată că vai, pune mâna pe toate tâmpeniile și tâmpeniile au microbi și ea e mică. Ea e cuminte și drăguță și-acum râde la mine din mijlocul mormanului de jucării și-mi vine să-i aplic non-stop pupici pe fiecare milimetru de piele (ceea ce și fac). E o perioadă extrem de frumoasă și-mi vine să mă pup în oglindă pentru că am permis să mi se întâmple așa minune grasă cu ochi albaștri.
Aș vrea să știu dacă e fericită. Și dacă nu, să facă bine să vorbească mai repede și să-mi spună.
Iese din bebelușie și-mi vine să-i zic să mai stea, să nu se grăbească.
Un mic update: azi, 24, s-a ridicat din fund în picioare ținându-se de marginea canapelei. Eu nu eram prin preajmă, dar sor-mea jură că așa s-au petrecut faptele. Încercările mele de a reedita povestea au dat doar rezultate parțiale, dar câteva secunde în picioare, la marginea canapelei, stă singură. Cred că în curând o scoate ea pe Loli afară:)
Eu? Eu am (încă!!!) cu 4-5 kg mai mult decât aveam înainte. Nu-mi explic, nici nu-mi mai bat capul, dacă n-ar fi burta, aș fi chiar mulțumită de restul. Am intrat chiar cu totul în blugii mei tăiați de dorul cărora muream si momentan nu-mi mai trebuie altceva :) Sigur, o să merg la mare și-o să mă-mbrac în costum de baie NOOOT. Acuma na, nu poți să ai și copil perfect-minunat-extraordinar-de-frumos-și-de-deștept și corp de fecioară (semi)anorexică. Pân' la urmă, o grămadă de fete au abdomen plat și piele mișto, dar ca mine vergeturită nu-i nici una, ha!
În rest, am gânduri de haiduc, vreau să mă duc, să mă tot duc (versuri proprii și spontane :D). Dacă o să găsesc o țară care să mă accepte așa cum sunt, o să mă las adoptată. Eu, el și ce-a mai derivat din noi: LoliScârbinoli și Irisu' meu supe'b.
___________
sâmbătă, 25.
Postări
5 comentarii:
Cefrumoscefrumos, ah, te simt cit esti de fericita si ma foarte bucur!
Da-le-ncolo de kile, 4 in plus sau in minus nu conteaza decit la tine-n cap, unde vad ca e roz si bine. Or sa se duca si alea incet, ca-s putine.
Ne vedem, da? Si cu irisoiu, da?
Da. Si da. Inca putin.
Ma incanta si ma umple de duiosie blogul tau - regasesc atat de multe din experientele mele. Dragostea zapacitoare pentru bebe, gingasiile si tandretea, lumina din toate gesturile si incantarea de fiecare zi. Sa va mearga bine!
Multumim, Lorelei! Daca transmit gingasie, tandrete si lumina, e perfect, nu eram/sunt constienta de toate astea :)
Dac-as sti sa ma exprim si eu asa frumos, s-ar intelege cat de draga imi e si mie mogaldeata. Da' pentru ca nu stiu, n-o sa afle nimeni nimic despre asta.
Trimiteți un comentariu