Mi-ar plăcea să mai fie o dată 27 iunie 2009

Când văd poze cu rochii alb-crem-de-purtat-o-singură-noapte tremură ceva în mine. Nu știu dacă asta se întâmplă din cauză că unele lucruri nu au mers așa cum mi-am dorit (sau nu am știut cum mi le doresc, mai precis) ori pentru că așa e dat să fie- tânjim și vrem să retrăim momente speciale din viața noastră. Deși, vedeți bine, m-am bucurat că s-a terminat.

Ce n-aș mai face?

- n-aș mai alege rochia pe care am ales-o, no way, never, o văd acum ca fiind totally not me.

- nu m-aș lăsa intimidată de prognoza meteo care anunță furtuni fix în noaptea nunții mele și m-aș ține de planul inițial de a face petrecerea în aer liber.

- n-aș mai alege dj-ul ăla oribil.
- n-aș mai face cununia religioasă, cea civilă și petrecerea în aceeași zi, oboseala e imensă.
- aș tăia de pe lista cu domnișoare de onoare una-sau-două din cele 3.

Ce aș face?

- aș alege o rochie extravagantă, o rochie care urlă prin toate ațele sunt dementă, așa îmi place, priviți-mă, eu nu vă văd!

- când toată lumea s-ar aștepta să vin de la coafor cu părul meu lung și cuminte, eu aș veni cu părul perfect roșu, perfect bob, perfect întins, și undeva aș avea prinsă o floare mare, handmade, din materiale gen tulle, dantelă &co.

- aș avea în picioare pantofi colorați, așa cum am vrut și am cedat din cauza privirilor dezaprobatoare (mă tentează roșul, galbenul sau verdele, sau poate chiar un curcubeu).

- aș purta bijuterii colorate.

- aș fi mai jucăușă, mai relaxată, mai high.
- aș gândi un scenariu perfect potrivit nouă, pentru ședința foto și mi-aș face timp pentru a face tooooooot playlistul din marea noapte.

Ce am simțit? De toate, draga babei... un amestec de emoții, nervi, suflet umflat cu pompa, ochi umezi și gură rânjită. Ah, ce zi frumoasă te așteaptă!

So, MD, urechile ciulite, carnetul de notiţe pregătit, ochii mari, astea-s marile mele sfaturi:
- nu te zgârci la NIMIC! Sigur, nu sugerez prin asta să dai fuga la bancă să faci împrumut pe 25 de ani, dar dacă ai cu ce, fă cum te trăsnește, nu-ți refuza nimic. ȚIE. Vrei rochie de 2000 de euro, go get her! Vrei avioane roz care să umple cerul cu baloane din zahăr ars și confetti în momentul în care spui da, caleașcă din turtă dulce sau limuzină cu piscină, porumbei coafați și verighete magice, nimic nu e prea mult, prea extravagant, prea scump. Pentru fiecare detaliu cât de mic, există soluții, există idei, și mai ales, ideile astea pot fi ale tale. Fă din ziua nunții tale o zi de poveste și fă-ți timp să-ți dai seama cum vrei să fie!
- nu uita să te distrezi!!! Poa' să ți se rupă jumate de milimetru din unghia de la degetul mic de la picior, să-ți stea o muscă pe vârful pantofului sau să se dea la știri că nu mai sunt haine la h&m, tu TREBUIE să te distrezi!:)
- n-are rost să dai bani pe cocarde (da, da, numai după denumire îți dai seama că nu vrei așa ceva). Invitații vor aprecia că te-ai gândit la ei și la hainele lor. Mirele, nașul, socrii pot fi excepții.
- must do: dansul găinii, hora din fața blocului, sclipiciul din păr :)) Rili, gata, știu: caietul de memorii, sau cum îi zice, ăla în care invitații scriu cât de frumoși și de minunați sunteți, da, să-ți iei așa ceva, e amuzant să-l răsfoiești după un timp!
- major don't: ma-ne-le-le :) A, și dansul din buric pentru Hani (acceptabil doar dacă îl execuți tu, altfel, nici o spălăcită cu colăcei sclipicioși nu are ce căuta acolo:), te rog, spune-mi că nu vrei să-i faci surpriza asta!

Și încă ceva, nu uita de luna de miere, merită să o pregătești din timp! De fapt, ăsta e momentul cel mai important din toată povestea asta cu nunta!:)

Bătrână și bolnavă, caut infirmier drăguț care să mă care în spate pe mine, în timp ce împing căruțul în care șade mândră floarea mea*

Bună ziua! Am 28-de-ani-soon-29 și sunt bătrână. Bătrână și bolnavă. Bolnavă și cu dureri. Dureri și mama durerilor. Nu știu dacă există fir de păr care-mi va crește peste 5 ani să nu mă doară. Dacă o întreb pe bunică-mea, sigur n-a cunoscut așa dureri scârboase de spate. Aș putea trăi fără coloană vertebrală? Aș putea trăi bine? Aș putea să mă mai întind la soare? De ce mi-ar atârna picioarele dacă n-aș mai avea coloană? Na, asta dilemă.

*nu-mi spuneți că nu există!

4 luni, cu joacă, râsete și bale

Uite că săptămâna asta, vineri mai precis, Iris împlinește frumoasa vârstă de 4 luni. Când or fi trecut și de ce așa repede?! Când mă gândesc că o să aibă 1 an și-o lună tot anul ăsta, de Crăciun, mă zgribulesc toată... timpul ăsta n-are deloc milă de noi... Oh, well, cam astea ar fi noutățile:

- De fiecare dată când trebuie să intervin întru scoaterea mucilor, mă aștept să țipe ca din gură de șarpe. Eh, ciuciu, Iris se distrează în continuare la fiecare aspirare de muci, râde și așteaptă curioasă să vadă ce urmează. Lucky me.

- Pe 1 martie a dormit pentru prima oară singură în pătuțul ei. Eu am avut niște strângeri de inimă (diafane, de data asta, că vezi tu, poate se simte abandonată/ părăsită/neiubită etc.:), dar pentru toți a fost o noapte liniștită și-o dimineață chiar mai bună decât cele în care dormea cu noi. Dacă nu-i credeți pe autorii de cărți de specialitate sau pe doctori (unii dintre ei), poate mă credeți pe mine, copiii nu știu ce-i ăla răsfăț, dependență, frică de întuneric, de doctori sau de bau-bau, până nu-i învățăm noi asta. La așa vârstă mică, pentru ei cele mai importante sunt hrana și căldura/confortul. Joaca vine și ea la pachet. Da' hai că nu-s eu Mafalda acum să mă dau atotștiutoare, ziceam și eu:)

- Într-o zi (și ce frumoasă zi!) am făcut-o pe Iris să râdă în hohote. Eu nu știu dacă plângeam, râdeam sau mă pișam pe mine de bucurie.

- Mi-a luat 3 luni să-i învăț ritmul, să-i ghicesc nevoile, ea plângea (atât cât apuca până să intervin- apropos, nu e adevărat că bebelușii trebuie lăsați să plângă pentru că fac plămâni) pentru că eu n-o înțelegeam sau o înțelegeam prea târziu.
- Și-n fiecare zi descopăr că de fapt nu știu nimic despre ea. Ce știam cu doar o zi în urmă s-a perimat peste noapte. O enervează ce o calma cu doar 3 ore în urmă. Ce o făcea să râdă ieri, azi o face să plângă cu sughițuri. Câteodată se sperie de vocea mea, de fapt, de inflexiuni ale ei care-i erau necunoscute, și trece de la râs la plâns isteric într-o milisecundă. Și are momente când dacă se pune pe plâns, păi plânge de rupe, nu glumă!
- Pe strada noastră e a fost soare și asta ne face să stăm cu orele pe-afară. Îi place ei, îmi place și mie. Pentru mine, plimbările astea sunt un fel de sport. Bine, unul care nu dă decât dureri de spate, dar na, decât deloc...
- Mi s-ar părea că trăiesc degeaba dacă nu aș vedea-o râzând în fiecare zi.
- Scoate tot felul de sunete, țipă la mine sau la pereți, de bucurie sau de nervi, dă din picioare, ridică mâinile la jucării, se ceartă cu ele, îi râd ochii în cap când o mozolesc eu pe gât și cască gura mare-mare, de bărcuță. E mare, mă!...
- Nu știu dacă eu am o problemă sau dacă toate suntem așa. Eu văd în fiecare om care strănută, tușește sau scuipă în camera, pe strada sau în cartierul în care e și Iris, un dușman, unul de care nu știu nici eu prea bine dacă îmi vine să fug mâncând pământul sau să îl pocnesc definitiv în moalele capului. Ciudat e că dușmanul ăsta câteodată e nepotul meu sau chiar bunică-mea. Ups!:)
- Urăsc să-i tai unghiile, încep cu o mână și când să o atac pe cealaltă Iris e în culmea agitației și tre să renunț. Grav e că rămân niște colțuri numai bune de înfipt în ochi.
- E un copil sociabil, stă în brațe la cine-o fi, râde cu dărnicie oricui o bagă puțin în seamă. Și, minune, are tot ochii albaștri, Andrada :).
- Tot de luna asta a  început să facă gestul ăla adorabil de a se freca la ochi când îi e somn cu tot pumnul.
- Mă uit acum la ea, se joacă așa frumos pe păturica-albină, se cațără și dă cu picioarele în albinuțele cocoțate pe sus, se agață de ele, se enervează că nu le poate băga în gură, țipă, bodogăne, bufnește când se plictisește, o adevărată simfonie.În restul timpului, bălește, linge, suge și scuipă tot ce prinde. De comunicat, comunică prin tot felul de sunete și chiote, ba de multe ori o aud zicând ceva de genul îm-mî-ma-mî, prilej să râd de beau că uite, deja zice mama:)
- Consider că un doctor care îmi spune să dau Nurofen/ Panadol unui bebeluș care nu face febră, nu are nici un fel de dureri, după cum se manifestă, doar o idee mai mulți muci decât de obicei, e un doctor prost. Eu refuz să o îndop aiurea cu chimicale.
- La ultima strigare (pe 17) avea 7 kg si 63 cm. Adică e cam great. Nu, nu e obeză.
- Vaccinurile. Of. Mi-ar fi plăcut să fiu ca mamele alea care au semnat că nu sunt de acord să-și vaccineze copiii și-așa au făcut. Eu aș fi toată numai îndoieli și spaime.

Eu? Eu fac terapie cu laser pentru durerile de spate și pentru vergeturi, beau (cu greu și în silă) ceai Silhouette Help, mă spăl cu săpun cu lapte de măgăriță, mă ung cu ulei de avocado, migdale, argan sau unt de cacao și mă rog să revin la normalul dinainte de sarcină și să nu-mi mai placă dulciurile. Și poate nici mâncarea. Poate o să fiu eu primul om care trăiește bine-merci doar cu apă. În timpul sarcinii, priveam ca pe o provocare chestiunea asta cu datul kg jos și-mi spuneam eh, na, cum să nu pot?!, dacă vreau, pot. Acum, la 4 luni distanță, îmi spun ce dracu' e în neregulă cu mine???, într-o zi, dacă n-o să fiu atentă, o să mă înghită burta asta cu totul. Mi se pare, într-un mod tragic, de-a dreptu' amuzant halu' în care arăt. Ce blesteme m-or fi ajuns de-arăt așa acum?

Loli?:) Loli în sfârșit s-a obișnuit cu pamperșii. Când a realizat că o să-i vadă muuuuult timp de-acum încolo, a încetat să se mai înfigă în ei, nu-i mai fură să-i care ca pe-o ofrandă în coșul ei să-i mănânce. Șervețelele încă o atrag, totuși. Nu-mi dau seama ce simte pentru Iris, dacă vrea să o lingă pe picioare sau să o muște. N-ar face-o cu răutate, dar dragostea ei doare:) Iris nu dă în continuare doi bani pe ea.

Ah, ce perioadă mișto!

Mi-ar plăcea, beau-le

să-mi scrii versuri.

(albe, rimate, lungi sau de 2 rânduri, nu contează)

să-mi desenezi ceva și să-mi zici uite, am făcut asta gândindu-mă la tine.

(sper că dacă o să faci asta vreodată, să nu-mi vadă ochii vreo vacă)

să mă duci să-mi bag picioarele în toate mările pământului.

(și eu să râd iar și iar de tine că nu știi să înoți)

să mă surprinzi.

(mai mult, mai des)

să-mi împletești codițe.

(să stăm așa, aiurea, la tv, și tu să-mi prinzi părul în codițe greșit împletite)

să mă săruți unde nu m-ai sărutat vreodată.

(pe vârful inelarului; pe firul de păr nr. 15 de pe rândul al 3 lea, din creștet, stânga; pe unghia de la degetul mic; în spatele lobului urechii stângi, pe semnul de naștere de pe piciorul drept, pe toate cicatricele de la toate juliturile din copilărie și la fiecare încheietură).

I'm one of those moms?

Exemplul 1:  Acum ... mai multe zile am remarcat că praful din casă atingea cote alarmante și că părul lolos trebuie aspirat. Cum să fac, cum să fac? Cu Iris nu se putea presta așa minunată activitate, așa că a venit bunic-sa și a luat-o. Imediat ce-a plecat ea, m-a părăsit și cheful de curățenie și cheful de orice. După 2 ore în care m-am chinuit să-mi iau gândul de la ea, mi-am băgat picioarele, am lăsat totul baltă și m-am dus dungă să o văd. Măcar o clipă să o văd. Și-ncă una să o pup. Și una s-o strâng în brațe tare. Și dup-aia de la capăt:)

Exemplul 2:  Altă zi- după o noapte nasoală, dormită prost și întrerupt, după o dimineață cu ochi cârpiți și biberoane scăpate din mână și sparte evident, decid să o duc la maică-ma, să mă întorc acasă și să dorm somn profund și nesimțit măcar vreo 2 ore. Bă, mă usturau ochii, mă durea capul de somn, dar n-am putut să adorm! Mi se părea că o aud plângând prin bucătărie sau pe sub pat și dacă ciuleam bine urechile parcă o auzeam plângând la maică-mea în brațe. M-am ridicat și eu din pat după un timp ... casa, camera, aerul erau reci, florile se uscaseră pe pervaz, păsările nu mai ciripeau, pământul încetase să se mai învârtă și nici rotund parcă nu mai era, ciocolata dispăruse, ce mai!, lumea toată își pierduse sensul ... până când disperata de mă-sa și-a întâlnit nepăsătorul bebeluș, care nu dădea doi bani că-l ține mă-sa în brațe, bunic-sa sau vreun cerșetor cu barba păduchioasă  :D

Întrebare: Sunt una din mamale ALEA? Și dacă sunt, e nașpa? Dacă e nașpa, pot să nu mai fiu? Dacă nu-i nașpa, pot să primesc premii, flori și pufuleți pentru tot restul vieții?