luni, 2 august 2010

Teama de teamă

Eu, care am crezut despre mine că sunt în stare să-mi strunesc mintea, că nu ea mă conduce pe mine, ci eu pe ea, eu am atacuri de panică. Seara, înainte de culcare. E oribil să simți că nu-ți mai ajunge aerul sau că, deși îl inspiri, el ia altă cale pentru că în plămâni nu mai vrea să se ducă. În urma unui vis avut într-o seară am realizat cu inima tremurând ca o batistă întinsă pe sârmă în zi de furtună că eu în toată experiența asta sunt singură. Singură. Deși nu eram singură în momentul concepției, deși nu sunt singură pe lume, deși și altele au trecut prin asta, eu în experiența asta sunt singură. Deși pe holuri o să mă aștepte un soț cu o față pe care dacă i-aș vedea-o atunci n-aș mai putea să mă opresc din plâns, eu singură voi merge în spatele asistentei care va face actele de internare și care mă va instala într-o cameră în care sigur voi simți că mă sufoc. Deși în ziua nașterii câteva zeci de persoane se vor gândi numai și numai la mine, eu singură voi fi întinsă pe masa de operație (probabil) înconjurată de niște mascați pe care nici nu-i cunosc, nici n-o să vreau să îi cunosc vreodată. Deși o să îi simt pe părinți și pe soț pândind de după uși, eu singură voi fi la reanimare. Cu toată dragostea, încurajarea, grija și înțelegerea, eu singură voi fi în spitalul ăla, cu un copil care va depinde de-atunci încolo de mine. De mine.
 
Sigur că sunt copleșită. Sigur că știu că trebuie să gândesc pozitiv, dar textul ăsta e despre momentele când simt că nu mai pot, când nu mai pot să respir sau să dorm, când nimic nu mă mai poate liniști, dacă din mine se-nnoadă furtuni. Momente despre care nu știu dacă ar trebui păstrate pentru mine sau împărtășite. Poate că nimic din ce te macină nu trebuie ținut secret. Sau poate că, odată spus, totul capătă nu doar sens, ci și greutate. Habar n-am. Mi-e cald.

11 comentarii:

Ionouka spunea...

Si eu cred ca numai dupa ce spui sau scrii un lucru devine adevarat si poate chiar ceva mai usor de suportat. Si sper ca textul asta te-a inconjurat cu o perdea, fie ea si foarte subtire, de confort. Simt cit e de adevarat si de infricosator ce spui. Si stiu ca tu esti pregatita pentru asta. Devii pregatita. D-aia dureaza 9 luni...

Ambasadoarea spunea...

Multumesc, Ionouka, pt cuvintele astea, aveam nevoie de ele si nici nu stiam ca-mi lipsea sa-mi spuna cineva "esti pregatita, devii pregatita"...

delia spunea...

doamne cat de mult te inteleg! urasc serile si noptile cand mintea mi-o ia razna si noaptile sufar de insomnie din aia activa; cred ca sarcina iti poate lua mintile dc nu esti atenta si cateodata mi0as dori sa imi fie rau numai fizic, doar ca sa nu mai am ganduri peste ganduri si nopti nedormite! nu esti singura, si eu si altele trecem prin asta, poate asta sa ne consoleze cumva! cine stie, o fi asta testul de maturitate si de rabdare si de calm pe care tre sa il dam pana sa devenim mame, poate asa ne intarim instinctele materne? e posibil, eu asa sper!

Copila blonda spunea...

Sentimentele negative trebuie impartasite, fiindca atunci le rispiesti. Bucuriile si emotiile pozitive trebuie pastrate, fiindca atunci "le rodesti"

Mi-e tare drag de tine. Si nu esti singura. Sunteti doua. O sa-ti fie dor sa fiti asa. Nu neglija sufletelul pe care il porti in burta.

Ambasadoarea spunea...

Delia, si eu m-am gandit ca as prefera raul fizic decat asa apucaturi:) Eu am luat totul ca pe un cumul de faze si asta n-a fost altceva decat una dintre ele... apoi, mai bine sa le am acum pe toate decat sa traiesc pe pielea mea depresia postnatala...

Copila blonda, ce frumos ai zis-o! Nu sunt singura, suntem doua, sa nu uit asta...:*

mOntecOre spunea...

cumva eu am pus un comentariu si nu mi s-a aprobat?
sau l-oi fi tastat si a ramas in eter?:(

Angela Ribus spunea...

Asta voiam si eu sa-ti spun: ca de catva timp nu mai esti, si de acum inainte chiar nu vei mai fi singura. Vei gasi puterea de a face fata oricarei situatii viitoare pentru sufletelul pe care-l porti in tine.

Iar mai tarziu, cand te va iubi neconditionat, vei intelege ca a meritat si ca nu exista sacrificii prea mari, ci doar lucruri pe care mintea noastra dinainte nu le poate intelege.

Va fi bine, iti dau in scris.

Si, da, e cel mai bun lucru sa-ti asterni temerile undeva, ca sa te eliberezi.

Ambasadoarea spunea...

Asa e, Angela, sunt sigura ca asa e...

Montecore, cineva ne fura comentariile, iti raspunsesem dar a disparut comentariul ala:|

ancamk spunea...

deci ...io nu mai pot!!!!! adica te las don'soara si mi te gasesc cu burta la gura?;)

Fata fluturata, mi-e drag de tine de nu mai pot..iaka na...singura..o sa vrei tu singuratate..dar..adio..nu mai pupi veci pururi..:)
va pup, fetili....doamne, ce dor mi-a fost de tine!
ps punctele celea is de emotie, da?;)

Evergreen spunea...

Oh, eu faceam atacuri de panica fara sa fiu insarcinata. D'apai cand oi fi cred ca ma pierd cu firea.

Da, esti singura in momentele alea, dar cred ca o sa te descurci minunat.

Ambasadoarea spunea...

Anca draga, vezi ce prostii fac daca ma lasi singura?:) Si mie-mi esti draga, asa ca sa nu mai dispari;) Ti puuuup!

Eh, nu stiu Evergreen cat de minunat... eu tot sper sa lesin si cand ma trezesc bebeloaica sa-mi zambeasca complice:))