1y8m: daga și mimica

Inventează jocuri, scheme și prosteli. Exemple:

- stăm amândouă lățite pe canapea, când deodată mă ia de gât, își bagă capul în fața mea și-mi spune dagadaga. De la acest prim episod, spre maxima topire a sufletelor noastre de părinți, ne spune dagî în cele mai nepotrivite momente, uneori când o jumulesc împotriva voinței ei, îmi spune dagî ca și cum mi-ar spune hai, dragă, termină cu prostiile, ce naiba?!:) E-atâta dragoste în mititica asta că-mi vine să mi-o cos de coaste! Asta până-n secunda următoare cînd face vreo prostie și-mi trece :D

- când mănâncă trebuie să avem neaparat 2 lingurițe. Eu cu a mea îi dau să halească, ea cu a ei o umple pe-a mea, dăm noroc cu ele, le ciocnim în aer.

- la somn (și ferească dumnezeu să aibă o zi mai interesantă, că nu mai tace!) înșiră tot ce a făcut ziua, pe cine a văzut, unde a fost, întreabă de oamenii pe care-i știe, de animale, ce fac (fac nani, normaaaal!).

- în parc (și pe stradă) nimic nu e mai cool decât pietrele. Sigur, pietricelele au farmecul lor, dar adevăratele comori sunt pietrele mari:)) Le adună, le pune pe leagăne, le aruncă, mă pune să le culeg iar, țipă când se duc alți copii acolo unde și-a depozitat pietele.

Nu vrea să înțeleagă noțiunile de nu sunt jucăriile tale, nu poți să le iei acasă, sunt ale copilului, dă-i-le înapoi, etc.
Se bagă în sufletul fetelor mai mari din parc, vrea să stea unde stau ele, să se joace cum se joacă ele, și nu pare să remarce că ele fug de ea :p
Ne uităm aiurea pe Pinterest și când răsar pe ecran 2 papagali ea zice papaaa și eu aplaud că s-a prins că-s papagali, dar când adaugă două, mă-ntorc și mă uit șocată la ea. Două sunt și ochii și cățeii din fața blocului.
O să vi se pară îngrozitor, vă asigur că și mie mi s-a părut la fel, dar Iris într-o zi a trântit un no. 2 p.e. m.ob.i.l.ă.
Are niște bufneli care mă scot din minți. Țipă/plânge aiurea. Și nimic nu funcționează mai bine ca ignore-ul.
De la mine și sila mea de a mai răspunde la toate tâmpeniile ei și-a tras un îhîîî amuzant și în sfârșit a apărut da-ul în vocabularul ei, tare mi-a mai lipsit!
Îi place să deseneze și să lipească plastilină peste tot, peste tot.
Închide ușa cu burta.
E o forțoasă, cară chestii grele sau voluminoase ca un salahor căruia îi place ce face.
Întâi am fost mama. Apoi mami. Mimica. Ca-ntr-un final s-ajung brusc mămicu.
E sigur. După ce am crezut că mi se pare, că nu văd bine, m-am lămurit: are (dintotdeauna) un fir de păr alb (sau foarte deschis la culoare, față de celelalte).
Căldurile astea oribile au umplut-o de bubițe enervante și orice am încercat a fost degeaba, numai răcoarea a rezolvat problema.

Îi place să danseze, iar acum cere companie pe ringul de dans, așa că nu scăpăm până nu ne prostim lângă ea. Nu, nu ești obosit, nu te doare spatele, n-ai febră musculară, nu ți-e foame, nu ți-e sete, nu vrei altceva decât să dansezi.
Prima ei frază conține următoarele cuvinte: mami nu țeței țopin (unde cuvintele ciudate înseamnă cercei și shopping :p).
Am plecat într-o dimineață de-acasă, mână-n mână, și cred c-au fost cele mai calme și mai drăguțe 2 ore de când e toddleriță. Ea a avut răbdare cu mine să mă uit prin magazine, eu am avut răbdare cu ea să se urce pe toate rampele care-i răsăreau în cale, mergeam și trăncăneam ca țațele, cu vântul în plete, ne mai uitam una la alta, ne mai pupam, o luam în brațe când obosea, dar nu pentru mult timp, și-atunci profitam și-i spuneam ești frumoasî tari, fă, fatî, fă, și mă-ta te iubește tot-tot-tot, iar ea râdea la mine ca o maimuță beată.
C-o săptămână înainte să împlinească 1y8m am fost avansată de la daga la bita :D

Și tot atunci, a venit peste noi, tăvălug, prima criză, cu ea trăindu-și în toată splendoarea prima adolescență, manifestată,
- pe de o parte, cu greva foamei: hai că refuz io tot ce-mi dai tu de mâncare, să vedem ce-o să iasă!
Ce să iasă? Nervi din partea mea și-un sictir prevăzut cu repetate nu-pați-nu-pați-nu-paaațiiiii, din partea ei. Din fericire, a durat 4 zile. Dar 4 zile de niu-niu-niu echivalează cu 4 ani, mai ales când te trezești aruncat în asta, pe nepusă masă, de un copil care mânca și pietre, iar acum nu mai vrea nici lapte. Au avut succes fisticul, porumbul fiert și mămăliga.
- iar pe de altă parte, cu un puternic (și enervant) atașament față de suzetă, de mine sau de ta-su, asezonat cu o behăială apatică și-o nemulțumire generalizată.

Spaima lunii: într-o zi, când îi pregăteam cada să se bălăcească, am găsit-o pe pervaz, cu plasa deschisă și-ntr-un echilibru care mi-a înghețat sângele, inima și mintea.
Funny story: într-o zi, beau-ul a încălzit ciorbă pentru noi în oala în care cu o zi în urmă fică-sa făcuse ciorbă de șosete și plastilină. Neatenția lui l-a costat scump. Plastilina i s-a lipit de cerul gurii :D
Funny words: țuboi (sâmburi), țapțap (cearșaf- nu, n-o să scriu niciodată cearceaf:p), țopin, națăn (dansăm), pîh (păr), mîsa (brânză). 

Ză queen of ză world

Sau cum un grup minunat de fete (întâmplător mame:p) te poate face să te simți așa.

E-adevărat, sunt genul de creatură dubioasă care nu știe să primească un compliment, care trântește o glumă sau schimbă subiectul doar ca să nu fie nevoie să se gândească prea mult la ce i se spune (de ce, de ce-mi spune așa, nu vede că mă simt prost?!). Nu că nu sunt conștientă de calitățile mele, dar nu suport să mi se amintească că-s vizibile :p

Ei, bine, ieri a fost altceva, ieri m-am bucurat ca un copchil lăudat în fața clasei de toate cuvintele frumoase care au curs înspre mine, am râs și-am privit în ceață ecranul laptopului și m-am lăsat antrenată în dansul lor pentru că merit, mă, pentru că mi-a fost și mie greu, pentru că m-am simțit singură și abandonată de persoane cărora legea le interzice să-mi facă asta, pentru că viața nu e mereu o felie de pâine de vatră, perfect coaptă și suficient de caldă cât să se topească pe ea bucata perfectă de unt minunat de cremos. Viața e și varză acră și negresă dubios de dulce și cam crudă și friptură de porc un pic uscată și cam sărată. 

Și-atunci când te aștepți mai puțin, se întâmplă o minune ca asta (o dată-n viață, mai mult ca sigur:p), și te trezești că-ți spun atâtea femei inteligente, mișto și pe care nu le-ai văzut niciodată la ochii personali (mai puțin una brunetă, cu râs de șinșilă alintată) că:

- ea (adică io) e dovada certa ca prieteniile legate spontan dupa 30 de ani sunt ca unicornu' - te indoiesti ca exista, pana cand dai nas in nas cu unu prin padure. Si zici: fratzica, cum este posibil sa fi trait in asemenea orbire? Iata ce creatura shturlubatica mi-a scos in cale soarta! Tot ce tre' sa fac e sa nu carecumva sa atentez la salbaticia ei. Si atunci, o lume minunata mi se va arata in fata ochilor. Ea (tot io:p) este exact lumea minunata de care aveam nevoie. Primeste din partea mea titlul de "cel mai aproape om din 2011", mai aproape decat camasa (de noapte). 

- esti zvapaiata si copilaroasa si frumoasa si dragastoasa! Si mi-e drag asa, de tine, ca simt ca nu te-ai da in laturi s-ajuti omu' indiferent de situatie!

- e femeia care devine lider in price grup, pentru ca are argumente, nu-i e teama sa isi exprime parerile diferite si o face intr-un fel care te pune pe ganduri. Eu o vad ca pe juratul ala din filmele americane care, desi e singur impotriva curentului, la final ii converteste pe toti. 

-  A lu Florea iz zmart mah! Very zmart! Sii are asa un her wayyyy with words. O iubesc platonic pentru mega simtul umorului. :)

- e ambasadoarea noastra for freedom si asta o caracterizeaza cel mai bine, cred eu. imi pare rau ca nu o cunosc personal, e atata energie pozitiva in ce scrie, incat reuseste sa-mi transmita si mie chiar si in zilele mai proaste. e vesela si caustica, dar intr-un fel care mie imi place mult :)

-  e prietena cea mai buna din liceu. nu imatura, ci fara balastul maximelor si minimelor cu care te incarca inevitabil veata si altii, fara clisee, fara sfatosenie. a, si nu vorbim de liceul asta de-acuma, ci ala de pe vremea noastra! sau un fel de prietena cea mai buna a oricui: a scrisului, a povestitului, a mancatului cu pofta, a rasului cu zguduieli, a facutului misto de toate inclusiv de sine, a facutului de copil incredibil de frumos. si ca si cand asta n-ar fi de ajuns, iti mai tranteste cateodata cate una fix in moalele capului de razi si razi si razi si pe urma iti dai seama ca de fapt chestia aia haioasa e si profunda si interesanta, dar asa de amuzanta si iar razi si razi si razi... si-mi place de mor ca a te conversa cu ea seamana cu un meci de tenis intre doua minti ghiduse; aproape ca incepi sa te crezi si tu mai inteligenta in timp ce te discuti cu ea!

-  are sclipiri de geniu in replici si scriitura, are umor cu caru' (mult din el e din ala negru de tot:) ) si o Iris ca nimeni alta, mi-ar placea sa cocheteze mai mult cu exercitiul scrisului atunci cind simte doborita de cotidian si rutina, cred ca ar iesi ceva super.

- e un clafoutis

și multe, multe altele (am extras doar câteva, cu scopul clar de a mă lăuda cu nerușinare).

Și-așa, uite-așa, pam-pam, ziua ta devine pe loc frumoasă :p Sigur că tu știi că nu ești nici măcar pe jumătate din câte ți s-au spus, dar ce mai contează, taci din  gură, păstrezi secretul și aia e:)

1y7m: încăpățânarea e numele ei

E un copil foarte frumos, nu doar fizic, cu ochii ăia albaștri mișto rău și cu cârlionții ăia obraznici, ci așa, cu totul :p N-am să mă (mai) prefac că e un copil ca toți copiii, e evident înzestrată intelectual și emoțional mult peste vârsta ei. O zice mă-sa, o zic și cei care cred că are 2 sau 3 ani, după cum vorbește și câte-nțelege (și-n continuare e și mai grasomegă, dar măcar nu mănâncă sticksuri și alte prostii :p).

Vorbește, vorbește, vorbește, nu ținem pasul cu ea, s-au tot înmulțit cuvintele ei, încât nici măcar eu nu le mai știu pe toate și n-o înțeleg mereu. Așa că ori zic îhî! și sper să scap cu atâta, ori îi zic să-mi arate ce vrea, chestie care nici ea nu funcționează brici, normal.

Ne ia de gât, se lipește tare de noi (mai ales de mine:p) și spune bețc, bețc.

Încăpățânarea ei o face pe-a mea să moară de rușine. E atât de chitită pe chestiile pe care vrea musai să le facă, musai cum vrea, musai într-o ordine, într-un ritm, că mă scoate din minți în zilele când nu am atâta minte încât s-o ignor.

Îi e atât de silă de muște încât o apucă și bocitul dacă poposește vreuna mai mult în preajma ei.

Face niște fițe la mâncare și eu, care nu m-am întâlnit cu ele până acum, mă uit șocată; nu, răbdare nu (mai) am.
Când doarme, pentru că n-am pierdut obiceiul de-a mă holba la ea, îmi dau seama cât de bine seamănă cu ta-su. Dar când e trează și râde sau își ea fața aia serioasă, seamănă mai degrabă cu mine.
Numără toate chestiile din casă (oje, pixuri, etc) sau de-afară (trepte): nunu, doo, dece, tapte.

După ziua în care a mutat dintr-un castron în altul cu bunic-sa ceapă verde, ardei, păstăi, morcovi, roșii nu-i mai tace gura, le enumeră mereu, parcă să nu uite: țeapă vede, adei, pățăi, etc.
Am fost weekendul ăsta la țară și-acolo, rămasă în chiloți (cu volănașe), a avut ocazia să vadă pentru prima oară cum se scurge pișu pe picioare, a fost fascinată  :D
Cu renunțarea la suzetă sau la pempărși nu suntem nicăieri, mai are din când în când niște apucături care mă fac să cred că gata, am scăpat, dar nu, not yet și eu nu vreau să fac nimic din ce-ar putea grăbi asta (e treaba ei, pân' la urmă!:p).

Funny words: țeapă (ce-a pățit, de la cântecul ăsta), namni (foame), dețu (rondeluț :p), muton (buton), ticu (lăpticul), petene (pepene), aț-o (las-o, unde o este chiar ea:p) Mați (Marcel).

Eu? Eu sunt mai mult mamă decât orice altceva (am fost și voi fi vreodată).

Calea de mijloc

Mă-sa lu' Iris este nașpa. 

Mă-sa lu' Iris care nu-i dă fetii nici pufuleți, nici parizer în formă de ursuleț (care e clar pentru copii), nici ouă kinder, nici cartofi prăjiți, când ei îi este în mod absolut evident atâta poftă, este nașpa.

Mă-sa lu' Iris ar trebui să-și scoată fluturii din cap și să aterizeze cu picioarele pe pământ, copiii nu se fac mari și deștepți dacă-s aburiți cu legume și cu ciudățenia asta, avocado.

Mă-sa lu' Iris își bate joc de ea cu terciul ăla din fulgi de ovăz, mâncare fără sare și uită că noi n-am fost crescuți așa.

Mă-sa lu' Iris nu știe că nu așa se cresc copiii. Dacă toti și-ar fi crescut copiii așa, unde-am fi ajuns? Chiar așa, unde?

Nu văd foarte clar indicatoarele, dar am nevoie să ajung aici. La calea de mijloc. Pentru că în afara lucrurilor care-mi sunt foarte clare și în care cred pentru că n-are cum să fie altfel, și eu sunt debusolată. Am aflat și eu că lactatele sunt la fel de bune pentru organism, la fel cum sunt de rele. Că legumele sunt bune, dacă ar fi legume, și nu alte bucăți de plastic colorat. Că fructele sunt bune, dar nebune, și că mai și  îngrașă.

Așa, cu atâtea informații contradictorii, am senzația că fac mereu greșeli. Că nu-i ofer, din punct de vedere nutritiv, tot ce-ar avea ea (și orice copil de vârsta ei) nevoie. Că, oricât aș citi, tot neinformată rămân. Că uneori bunul meu simț, în ceea ce privește alimentația ei, poate să dea rateuri, și dă, sunt sigură că dă.
Și-atunci, am câteva posibilități. Pot să mă gândesc la copiii care au crescut frumos fără scheme, reguli, cereale integrale și alte produse bio. Pot să mă gândesc că, din ce știu, deși nu și-a bătut nimeni capul cu asta, nu sunt nici eu afectată cineștiece de lipsa acestei griji. Pot să mă gândesc că o să meargă în colectivitate și că mâncarea de acasă nu se prea potrivește cu aia de la grădiniță. Pot. Normal că pot. Dar.