Cu cine mi-am petrecut depresia (4)

Poti sa accepti cine esti cu adevarat?

Ca sa poti sa accepti cine esti cu adevarat trebuie sa stii cine esti cu adevarat, iar un inceput e sa afli cine nu esti.

O sa va las aici o anecdota mica, asa, pentru copii, pe care mi-a spus-o si mie cineva si de care am ras, dar m-a lasat cu o concluzie. Tre sa fie si pentru voi una.

Era odata un cerb, mergea prin padure liber si nestingherit de nimeni; manca ce voia (uneori asta era sinonim cu ce gasea), dormea unde apuca, alerga cat il tineau copitele si totul i se parea grozav; asta pana venea iarna, mancarea se gasea greu, "patul" de zapada nu era prea calduros, iar alergatul pe gheata nu era chiar distractia lui preferata, plus ca in zona era liber la vanatoare de cerbi. Intr-o zi, incercand sa scape de un vanator, ajunge la marginea padurii. In zare se vedea satul si ceva l-a facut sa se apropie. Vede gospodaria, hambarul si langa el un tarc mare. Boii si vacile dinauntru dormitau de-a-n picioarelea si-n timp ce se apropia vede ieslele pline cu lucerna si alte ierburi delicioase, adapatoarele cu apa proaspata iar tarcul era curat si incapator.

- ce faci, frate?, se baga in seama cerbul cu primul bou care catadicseste sa se uite spre el. 

- binee, fratee, da' ce cauti tu pe-aici? 

- pai, stii, fugeam de un vanator si apoi am vazut satul si tarcul asta. 

- vanator? Frate, da ce naspa suna, n-as putea trai asa!

- pai da, partea asta e cam nasoala...

- mai bine stai cu noi, frate, vezi si tu, avem ce manca, avem ce bea, avem unde dormi, ne e cald iarna si racoare vara, deci e super, frate.

Cerbul se uita cu ochi umezi la visul asta. Suna tentant, ce sa mai! Apoi vede tarcul din nou si pricepe.

- frate, suna grozav, dar eu sunt cerb, nu bou.

Sa ai incredere in tine inseamna sa stii cine esti. Uneori asta nu e deloc asa complicat, trebuie doar sa te lamuresti daca esti cerb sau bou. Pt ca, stiti, e ok sa fii cerb, e ok sa fii bou. Numai lamureste-te odata!

Eu nu sunt doar fiica, sora, prietena, sotie, mama.

Daca as fi un copac toate aceste laturi ale mele ar reprezenta ramurile. Dar trunchiul? Trunchiul e cine sunt eu cu adevarat, de aici se dezvolta toate celelalte ramuri.

Afli despre tine in momente in care doar pe tine te ai. Ajungi la tine, la miez, atunci cand stai cu tine, te vezi cu bune si cu rele si nu fugi, nu-ti cauti scuze, nu te minti, nu te periezi, nu te uiti stramb, nu te judeci. Doar te vezi. Asa cum esti. Si asa cum esti, esti ok.

Nu prea am ajuns aici. Is asa, la o distanta de poarta asta. Mi-e intr-un fel frica sa ma apropii. Ma supar pe mine, is dezamagita de mine, ma judec, ma iau la misto, ma autosabotez, nu am incredere in mine si nici macar nu pot raspunde la intrebarea "cum esti tu?" fara sa incep cu "eu nu sunt...". Deocamdata. Imi sunt oarecum clare niste calitati, dar inca nu suport sa mi se pomeneasca de ele, eu nu mi le recunosc pe deplin. Is mica, fragila, feeling trapped si cand nimeni nu ma vede crosetez firele imbarligate ale vinovatiei. Cum de ce ma simt vinovata??? Why not?! Chinezul cersetor de la coltul strazii Xing nu tre sa aiba si el pe cineva care sa se simta nasol alaturi de el?? 

O sa ma gandesc la toate atacurile de panica ce au fost si va sa vina ca la niste felinare in noaptea actuala a vietii mele.

Intotdeauna e noapte pana dimineata.