Îmi propusesem pentru ziua de azi, din pădurea mea de muci, să o ard deprimeișăn-style. Să nu răspund la nici un telefon, la nici un mesaj, la nici o urare, pe orice cale ar veni ea, de longevitate, fericire și alte bunăstări. Să-mi plâng de milă și de silă, supărată pe mine și pe lume, dar mai ales pe muci și pe gagica lor, tusea. Să mă pun cu curu' la toți și să mă zburlesc la orice om care vine să-mi fluture steagul roz al speranței și/sau pe cel roșu al lui te iubesc, vaco!. Să mă uit șui la anii care s-au strâns în urma mea și să ridic pumnii la ei ca una care nu mai știe ce altceva să facă. Să nu deschid ușa nici unui prieten, să nu trag de fundele nici unui cadou, să nu ciocnesc nici un pahar de orice-ar fi cu nimeni. Să nu suflu în nici o lumânare de pe nici un tort și să nu mă pup, roșie-n obraji, cu nimeni. Să nu râd și să nu scot nasul de sub pătura mea roșie de om întotdeauna (cvasi)convalescent, niciodată vindecat. Ce-aș avea de sărbătorit? Un număr? O stare? O realizare?
După ce m-am gândit la toate astea, spuse și nespuse, mi-am făcut curaj
să mă-ntorc în viața mea, așa plină de muci și de goluri cum e ea,
pentru că n-ai, frate, cum să fii și tu deprimat ca tot omul, când în
coaste te împunge de-a dreptul un copchil parțial creț cu ochi total
marini și preponderent perfect.
Mi-e foame!
Hai să facem un tort atunci!
Iar de dragul oamenilor care s-au oprit din ale lor să mă înjure pe mine pozitiv (da-le-ar domnu' gură pocită!:p) și de dragul meu, pân' la urmă, mă scutur de câh!, meah!, blah!, mă strecor afară din pijamale, mă pitulesc într-o rochie, mă ung pe picioare cu niște dresuri colorate, mă machiez cu bucurie, mă spăl pe dinți (a doua oară) ca să mă pup afectuos, în oglindă și-mi spun să-mi trăiești, fată, că nu știu ce m-aș face fără tine!:p
6 comentarii:
Cum ma s-o arzi deprimationist, ce ai 16 ani?! Baga endorfine pe papile, ca e trendy. mua si hai o data la Brasov sa te vad vie.
Păi 16 făcui, mă (x2):p
Dar și când oi veni, atunci să te văăăăz:D
Pai sa ma vezi, da.
tare mai!
Si, titlul postari mi-a plcut:)
Eu zic doar atat:
Un weekend placut!
Trimiteți un comentariu