miercuri, 14 august 2013

Povestea celor 21 de zile (1)

Cred că aș putea scrie fără probleme zeci (sute, mii, miliarde:p) de pagini despre cum e viața începând cu a doua zi de după ultima țigară. Atâtea senzații, atâtea gânduri, atâtea despicări, atâtea ghemuri încâlcite, atâția nervi, atâta gol și-atâta plin la un loc, atâta poftă și-atâta voință, atâtea amintiri și-atâta dor, atâtea degete frecate unul de altul și-atâtea nasuri în vânt la cules de fumuri. (Pauză de poveste. Stăteam amândoi aseară pe canapea, geamul deschis, miros de țigară în nările noastre fluturânde. El: Kent 8. Eu: Kent touch this, și izbucnim amândoi în râs, ca doi amărâți ce suntem:p)

Planul: să ne lăsăm de fumat pentru 21 de zile, ta-daa!
De ce 21 și nu oviațășiunu? Pentru că, se pare, de atâta timp are nevoie creierul ca să învețe (sau să se dezvețe de) un obicei. Plus că dacă îi spui unui fumător că ar cam fi cazul să se lase de fumat, DE TOT, adică să nu mai fumeze NICIODATĂ, o să-l auzi schelălăind de durere, deci vă rog, ascultați-mă, nu folosiți cuvintele astea, nu asta e abordarea corectă:p
Motive:  Vreau să pot fi credibilă dacă o să fie cazul să am cu Iris discuția despre de ce nu sunt bune țigările.
Banii. Deși nu fumam exagerat, am realizat că împreună îi fumam grădinița fetii :D Când celelalte argumente nu mai stau în picioare, faptul că vezi în borcan banii pe care nu i-ai fumat, ajută.
Sănătatea: Nu mă încântă nici ideea de a fi unul dintre oamenii care mor din cauza fumatului, nici stricăciunile pe care le provoacă țigările.
Zenul, libertatea, puterea. Nu (prea) te simți prins când ești fumător, dar după ce te lași, îți dai seama că găsirea timpului și locului potrivit pentru fumat, banii (trebuie, trebuie să am bani pentru țigări), fuga la fumat și pretextele cu nervi/bucurii/statul la povești/inspirația/relaxarea sunt toate apăsătoare, îngrăditoare, ba chiar sclavagiste de-a dreptul:p
Înlocuirea activității negative cu una pozitivă. Nu, nu cu ciocolată, cum a înțeles creierul meu inițial, ci cu citit. Vrei să fumezi? Ia și citește! Asta a făcut ca în ultimele 14 zile să termin Alice, De veghe în lanul de secară și Fata cu cercel de perlă.
Atragerea consortului, fumător înrăit de 4000 de ani, în această poveste, pe principiul de ce să mă chinui singură, 'au nu ne-am luat noi la bine și la rău?! :D Și azi, după 2 săptămâni, sunt șocată că am reușit asta noi (dar mai ales el).

Day 1. Alice în Țara Minunilor. Eu în Țara Fără Fumuri.
De ce Alice în Țara Minunilor? Pentru că mi s-a părut potrivită pentru experimentul ăsta (păcat că nu are 1000 de pagini+).
Cele 2 țigări din scrumieră îmi scot ochii de câte ori intru în bucătărie, dar parcă simt un fel de confort știindu-le acolo. Beau-ul le miroase seara când vine de la munci:p
Day 2. Ce mi-a trebui-i-i-it? De ce m-am băgat în asta, de ce, de ce? 
Am uitat toate argumentele și spre seară, când ne-a făcut praf Iris, mi-aș fi fumat și părul din cap, nu doar țigările alea două. But then... pot fuma oricând, de ce s-o fac acum?
Parcă sunt 2 ființe în mine, gata de păruială, una rațională, optimistă, înțelegătoare, care pluteste pe nori roz, cu o stare de bine, și alta, un monstru nervos, ciufut, antipatic, care visează noaptea țigări, înjură ziua și nu înțelege de ce naiba să nu mai fumeze.
Cred că renunțarea la fumat e ceea ce o să aducă în viața mea (și alte) bune,  un magnet care trage după el altele, care învârte rotițe neînvârtite niciodată, făcându-mă pe mine un om mai bun și mai fericit. Adică, cel puțin, sper că asta-mi va fi răsplata :D
Nevoie (mare și deasă) de ciocolată.
Day 3. Înainte de jumătatea zilei, am terminat-o, după ce am lălăit-o cât am putut, cu Alice. Ce păcat, așa ce mi-a plăcut (de m-am riscat să râd cu Iris adormit, lipit de coaste)!
Mi se pare că am mult mai mult timp, nuș cum naiba. Probabil pentru că încerc să umplu cu ceva, altceva, minutele de țigară.
Fumatul te scoate din viața ta, în afara ei, pui pause și skip, de fiecare dată când fumezi și nici nu simți că faci vreun rău dacă te extragi. Dar faci, răul se produce, e o fugă și e un abandon aici, mici, subtile, dar sunt, și orice fisură are efectele ei. Ce-am remarcat la mine: comunicare îmbunătățită cu beau-ul , parcă ne vedem iar. Ce ciudat, nimeni nu pomenește de efectele astea, dar eu le-am văzut și asta m-a făcut tristă și bucuroasă în același timp.
Day 4. Nici nu mi-am dat seama că n-am simțit nevoia să-mi fumez țigara de dimineață. De fapt, îmi vine să fumez turbat doar la nervi. Și cum, nervi nu se găsesc?!
Senzația de corp gol plimbat prin lume, lipsește ceva, parcă nu mai sunt întreagă, poate că eu nu mai sunt eu, dar sigur nu eram eu nici când fumam. Redescoperire. Reconstrucție.
Day 5. Depășirea recordului personal, excepție făcând cele 13 luni de abstinență când am fost pregnant&more.
Mnu, iată că nu-mi vine să fumez doar la nervi, ci și așa, de bine ce-mi e. Fuck, o să fie mai greu decât credeam!
Day 6. Eu plec, pofta mă așteapt-acasă.
Day 7. Lauda de sine nu miroase-a fum.
Day 8. Ziua în care nu m-am gândit la țigări, nu am vrut să fumez.
Day 9. S-a făcut liniște. Monstrul negru, ori a murit, ori doarme așteptând momentul potrivit să-mi sară la gât.
Day 10. Cum s-o fi chemând boala aia de-ți recomandă doctorii să fumezi? Dacă o am? Sigur n-o am?
Nevoia de fumat vine când apar fluctuații în dispoziția mea. Orice ieșire din matca mea, asta-nsemnând nervi și bucurii deopotrivă, mă costă așa un chef de fumat, puternic, întristător, acaparator și-ncepe să-mi fie milă de mine:p. Mă enervează tristețea pe care o simt când vreau să fumez și nu fumez.
Day 11. Problema e că nu e ceva constant sau pe o curbă ascendentă unde capătul de unde începi e foarte rău și tinzi spre normal de bine- am fumat, nu mai fumez, sunt ok cu asta.
Day 13. M-am surprins uitându-mă cu scârbă la fumătorii de pe stradă și strâmbând din nas la mirosul lor.

Cred că fumezi până nu mai fumezi. Pur și simplu. Oamenii se prostesc fumând, iar la un moment dat, unii dintre ei se trezesc și zic no more. Cred că e o dovadă nu doar de inteligență, ci și de maturitate. Altfel, nu văd în asta decât un joc îmbârligat al voinței, în care ești singur (ca-n toate luptele, nu-i așa?), în zile senine și-n zile vijelioase, dar e și o grozavă lecție de viață și de dezvoltare personală. Îhî, la naiba, chiar e.
O să fie bine. O să rezist. O să mă uit la filmulețe îngrozitoare despre efectele țigărilor asupra organismului de câte ori o să simt că mor dacă nu fumez, o să sper că o să fie din ce în ce mai ușor și, în tot timpul ăsta, o să mă ocup de reconstrucția mea și-o să mulțumesc în gând și cu voce tare, că nu sunt singură.

4 comentarii:

Anonim spunea...

Si pana la urma e sevraj sau nu dupa tigari? :) Te-ai simtit rau fizic?
Ma gandesc si eu sa renunt.

PS: te citesc de ani, dar sunt eu mai tacuta.

Ambasadoarea spunea...

Sevraj psihic la mine, dupa cum se vede:))

Anonim spunea...

:D Imi dai curaj!
De cel psihic nu ma indoiesc, insa unii se plang si de dureri fizice si nu prea imi suna bine.

Ambasadoarea spunea...

Nu, serios, fizic nimic, poate chiar dimpotriva, o oarecare energizare, dar ce ma tine pe linia asta de plutire e o stare de bine superioara, sentimentul ca fac ceva bun pt mine, in ciuda faptului ca nu-i usor deloc:p

See you on the other side :D