Dorul ca un nod

Te leagă.
Și dacă ești legat, ai libertate de mișcare limitată.
Te ține laolaltă, să nu te împrăștii.
Și dacă nu te împrăștii, rămâi pe loc.
Înțeapă. Fisurează.

Îmi amintesc periodic oameni care au însemnat ceva sau chiar totul pentru mine, le văd fețele, așa cum erau atunci, înghețați în timp sau dimpotrivă, le desenez eu, cu creionul minții mele niște riduri, niște fire albe de păr. Îi aduc, adică, mai aproape de mine, în imediata vecinătate a realității de azi. Nu-i uit, nu-i ascund în sertare pe care nu le mai deschid o viață, îi las să zburde, să mă gâdile, să-mi umple visele.

Îmi amintesc cum e să plângi că nu-ți mai încape inima în piept de-atâta iubire, îmi amintesc ce gust are tequila când știi că boul cu ochi verzi nu te mai iubește, îmi amintesc prietenele, cum erau atunci, nu cum s-au reformatat în timp, îmi amintesc cât de lung aveam părul în anul când m-am îndrăgostit prima oară, îmi amintesc focul, jarul și cenușa tuturor poveștilor pe care le-am trăit, fie ele de prietenie sau de iubire. Cred că la un moment dat, după o anumită vârstă, încetăm să mai simțim pe note înalte, scade intensitatea, ne așezăm emoțiile în rând și ele se țin de mână cuminți, fără să țopăie prea tare, ascultătoare, docile. De surorile lor, sălbatice, puternice, răvășitoare, aprinse, încâlcite, zvăpăiate, mi-e mie dor. Ele, care, în goana lor, întorc totul cu curu'n sus, dar mai ales, inimi pe dos.

Creștem, ne facem mari, ne căsătorim, facem pui, rate și prăjituri și e bine. Dar nu vi se pare niciodată că, odată înscriși în cursa asta de adulți, nu mai e nici o cale de întoarcere, că e o cursă grozavă, dar cu prea multe capcane uneori, cu prea multe obstacole pentru picioare așa scurte? Nu vă e niciodată dor să fiți voi cei pentru care se fac prăjituri? Să fiți voi cei care sunteți duși în vacanțe, nu cei care o plănuiesc și care investesc în ea? Nu vă e niciodată dor de lumea aia atât de îndepărtată încât mie mi se pare că n-a fost niciodată reală, în care banii erau petale de flori și bilete vechi de autobuz, când lumea era mică, părul era lung, genunchii erau juliți și inimile mari, neîncepute?!