O ardeți psihosomatic?

Cred că există persoane care consideră asta o tâmpenie. Probabil că dacă m-aș duce la bunică-mea de 77 de ani și i-aș spune că emoțiile negative te pot îmbolnăvi, m-ar scuipa în ochi și mi-ar spune să mai termin cu prostiile atât de vehement că m-ar face să mă întreb what the fuck is wrong with me?! Pentru mine e o realitate la fel ca aia că mă uit acum la Iris cum roade un măr.

Citind, am descoperit că emoțiile astea au preferințele lor: tristețea atinge plămânii, grijile stomacul, furia și sentimentele reprimate lovesc ficatul, frica se-ascunde în rinichi și chiar și o bucurie excesivă poate afecta inima. Mă rog, astea sunt informații care se găsesc pe net și nu e cazul să mă dau eu specialist pe-aici, pentru că, șoc, nu sunt.

Altceva voiam să zic. Au existat în viața mea persoane (sau aș putea să folosesc singularul direct) care m-au poluat și mi-au dat manifestări somatice, pe care le conștientizam și atunci, dar nu pân la capăt, dacă pot să zic așa. Iar până de curând, când am avut o nouă manifestare, deci o nouă confirmare, nici nu mă gândisem prea mult la asta. Obraji purpurii, dureri de stomac, de cap, greață, stare de vomă, epuizare psihică și, ultima, un curent arzător de durere vie în braț, ca și cum pielea ar fi fost arsă și lovită, deși, evident, pe suprafața ei, nu se vedea nimic. Nici nu era. Asta era doar reacția mea la o anumită prezență. În momentul în care am încetat să mă gândesc la ea, au dispărut.

E greu. E obositor. E dureros. Să descoperi cauze, să faci legături, să elimini persoane din viața ta, să pui limite, să ridici bariere, să scormonești trecutul, să-ți accepți greșelile și alegerile, să fii optimist, pozitiv, să înlături surse de stres sau de tristețe, să-ți faci regulat și regulamentar igiena mentală, să te îngrijești de minte și de suflet cum te îngrijești de corp. Nu e primul an când sunt lovită-n plex de importanța acestor lucruri, dar e prima dată când caut să iau măsuri, încerc să dau atenție acelor lucruri care până de curând erau abandonate cu convingerea că dispar ele, ce-au altceva de făcut. Nu dispar. Îngroașă rândurile, atacă, slăbesc, subțiază pereții sufletului, te fac vulnerabil, instabil, acru, acrit, mohorât, temător, lipsit de energie, iritabil. Și tu nu ești așa, tu ești vesel, sociabil, tu ai imaginație, umor, nebunie și iată, un dram de inteligență, să nu mai aștepți să treacă de la sine ceva ce știi sigur că nu trece, și să iei măsuri. Cât și cum consideri.

De ce m-o fi lovit trenul ăsta, de ce acum, de ce nu niciodată, habar n-am, dar probabil că din tot ghemul ăsta, pe care eu, of, eu, trebuie să-l descâlcesc, o să răsară la final (sau pe parcurs) bucăți de sensuri și fascicule de lumină pfff, ce-am zis-o pe-asta!:D Hai, spor la curățenie!:p