Un weekend mi-nu-nat!

Al treilea în afara emisferei irisești.

Dacă în primul weekend în care am fugit de-acasă, îmi tremura buza de emoția întâlnirii cu Bonjovel, în al doilea o cunoșteam în carne, oase și râs de șinșilă alintată pe, the one and only, cookie. După, nimic n-a mai fost la fel :p

De data asta a fost tot o ocazie specială, devirtualizarea femeilor care în ultimul an au fost mai aproape de mine decât orice alt prieten. Nici nu mai fac comparații, nici nu-mi mai doresc contopirea acestor două lumi, cea care e mamă în mine (deci panicată, ridicol de mîndră, îngrijorată, chinuită de tot felul de stresuri, legate de mâncare, îmbrăcăminte, joacă, dezvoltare, etc) e profund satisfăcută de acest grup de femei, despre care aș fi putut foarte bine să cred că nu-s reale, că sunt precis doar o închipuire exagerată a mea, dacă nu ar fi fost seara de sâmbătă. Sigur că, din moment ce mamele astea (pe care nu le dau la niminea:p) sunt încă, contrar modei zilelor noastre, și femei (calde, deștepte, amuzante, bune și, cum naiba s-o fi nimerit, și frumoase), nu pot decât să mă bucur că cineva (știm noi cine) a fost atât de deștept încât să aibă ideea de-a ne aduna la un loc, și atât de special (iar specialul, se știe, atrage special) încât să crească calitatea grupului până aproape de perfecțiune (ha!:p). A, și-mi pare rău că din cauza personalității mele înalte, blonde și bătrâne, asta se-așteptau toate să vadă, sper că și-au revenit din dezamăgire!:D

M-am întors cu niște concluzii, stați așa că le înșir pe toate:

- hon are un apartament foarte drăguț, din ăla de mă vedeam locuind bine-merci acolo

- m-am pierdut în spațiu prin Unirii și nu m-am așezat pe-o bordură să-mi plâng de milă că m-am pieeeerduuut (asta și pt că știam că dincolo de zona crepusculară în care nu puteam să mă orientez, era totuși cineva care mă aștepta)

- prietenii rămân prieteni și când sunt în alt oraș

- am fost răsfățată. maxim.

- am mâncat cea mai bună shaorma ever

- am primit cadouri frumoase. și eu și Iris

- Simbio e un loc mișto (nu că n-aș fi știut de anu trecut)

- karaokele e funny numai când nu cânt eu, altfel devine horror pt toți posesorii de urechi

- am băut prima cafea la Starbucks, e doar cafea, if you ask me :D

- mă sperie imensitatea Bucureștiului

- și m-am întors cu trenul. Nu mai mersesem cu unu' de câțiva ani. Plătești aproape 70 de lei ca să mergi aproape 4 ore genunchi în genunchi cu ăla de stă în fața ta. Ăla din față nu e Antonio Banderas. Nici ăla din stânga ta nu e Johnny Depp. Dacă-mi aduc eu bine aminte decedatul Personal era mult mai ok ca Intercityul ăsta, mai confortabil, cu mai mult spațiu pt picioare (și eu chiar nu sunt o pălugă) și, desigur, mult mai ieftin. Cam mult tupeu pe CFR-ul ăsta.

Mai vreau!!!