Prima bătaie. O tot enerva o fetiță, îi lua jucăriile, venea peste ea, când a plecat de lângă ea la un leagăn, fetița moț, că vrea tot la ăla, și-a început să plângă, să țipe și s-o lovească pe Iris, iar preaminunata mea a ripostat frumos, lipind palmele de spatele fetiței, n-a lovit-o, dar nici n-a stat ca chioampa, nici n-a bocit după mine. E așa un copil bun, Iris asta!
Olița e pentru fraieri, io mai bine mă piș numai pe canapea, ocazional pe laptop. Și fix asta și face. Update: s-a potolit dupa vreo 4 zile, acum suntem chiar ok, ba chiar am ajuns în faza în care a făcut un prim pișu la boscheți- exercițiu terminat excelent pentru ea și foarte prost pentru mine (well, da, când am simțit că mă încălzesc brusc pe piciorul stâng, mi-am dat seama că inevitabilul m-a atins). Exersăm, exersăm (până ninge):p S-a pișat pe ea și în Diverta, sper ca oamenii de acolo să fie buni cu noi și să ne mai primească:p
E ciudat. Când ne alintă, mie îmi spune mamicu, iar lui tătica.
Îi place cuvântul micuță, așa că-l folosește mereu, ca să alinte: o țeț micuțăăă (un cățel micuț), o pisică micuță-micuțăăă.
Are vedere de uliu, înregistrează în secunda în care a intrat în parc singurul copil din marea de copii care are tricou cu Tweety, pe care eu îl văd abia la plecare, după ce ea a strigat întruna tuitui.
Spune cuzi (scuze) când se împiedică de mine sau de masă ori când scapă ceva din mână.
Marea plăcere, de prin aprilie, de când am cumpărat, e să se dea cu temă (cremă=untul de cocos).
E bună cu noi și bună cu copiii. Se bucură când o fetiță mai mare se joacă cu ea, râde la băieții care se joacă cu mingea și are deja niște prieteni: Adeț (Alex), Cami, Aeția (Alessia). O îmbrățișează pe fin-sa și-i spune iubita.
Îi place ritualul de îmbrăcare, dar apreciază în egală măsură rochiile și pantalonii, mai ales dacă au vreun animal, vreo floare sau vreun fluturaș pe ele.
O surprind numărând corect de la 1 la 5 și nu mai pot de mândrie :p
Stă mai bine la capitolul recunoscut culori. Mi se pare că în sfârșit a priceput care-i roșu, care alb.
Fuge, fuge scăpărându-i picioarele, de frica mașinilor.
Când mergem la bunică-mea, parcă e alt copil. Deschide porți, intră la pui, știe unde-i troaca cu grâu (sau ce naiba-i aia de mănâncă ăștia), își umple pumnii ăia mici și le aruncă c-o bucurie și c-o mândrie de zici că asta ar vrea să facă toată viața. Asta și să hrănească caprele. Ultima oară când am fost, m-am tăvălit (în mine) de râs, cum ducea ea frunze de varză, știuleți și gutui spre capre și astea trăgeau de ea cu totul, de se clătina pe picioare. Îi place acolo și mă bucur, că știu și cât e de așteptată!
I-am cumpărat umbrelă și-am ieșit afară să ne dăm mari și să ne bucurăm de bălți. Surpriză, le cam ocolește!:))
Sărim în pat și ne învârtim. Prima dată când am făcut asta, s-a uitat la mine cu niște ochi bucuroși (ca și cum știa că-i o tâmpenie, dar tocmai de asta, era mai amuzant) și mi-am pus un memo mental să nu cumva să uit s-o las să facă grozăvii din astea. Numai și numai s-o aud râzând!
Atrage atenția oamenilor de pe stradă și mi se pare interesant cum și moși (hâtri, dubioși) se opresc să vorbească cu ea, iar ea nu-i deloc vreo speriată de bombe. Avem și-un episod care mă face și acum să mă scutur de silă și de groază: mergeam noi, ca două gazele, și când trecem pe lângă un grup de băiețași de cartier (categoria 30+) din el se desprinde unul după modelul ceafă lată-ten tuciuriu-cicatrici-chel-namilă care-a simțit brusc nevoia să vorbească cu ea și ceee faaaci, ce frumoasă esti, câți ani aaai, bla, bla, zâmbesc scrâșnind, o iau de mână și ne îndepărtăm; după câțiva metri, Iris se-ntoarce și-l strigă nenaaaaaaa, nenaaaaaa, ăla vine, ce ochi ai!, alea, alea, o ia în brațe și-o pupă pe obraz; io cred că înlemnisem.
Mi-am propus ca-n ziua în care face 2 ani, s-o îmbrac frumos, să-i pun suzeta pe-un șnur și să mergem așa, cu mic, cu mare, într-un loc (cât mai departe de casă) unde există un copac de care s-o agațe. În scopul de-a rămâne acolo și de-a scăpa naibii de ea, o urăsc!:p A, și pentru că un bebeluș are nevoie de ea, normal:p
Funny words: țopeț (siropel, dar ăsta-i mai vechi), hin (vin), subsii (subtire), pecacă (pleacă), meng (melc), fefin (delfin), mani (bani), cauac (cascaval), seveț (șervețel), poenu (poneiul), codița (doctorița).
Olița e pentru fraieri, io mai bine mă piș numai pe canapea, ocazional pe laptop. Și fix asta și face. Update: s-a potolit dupa vreo 4 zile, acum suntem chiar ok, ba chiar am ajuns în faza în care a făcut un prim pișu la boscheți- exercițiu terminat excelent pentru ea și foarte prost pentru mine (well, da, când am simțit că mă încălzesc brusc pe piciorul stâng, mi-am dat seama că inevitabilul m-a atins). Exersăm, exersăm (până ninge):p S-a pișat pe ea și în Diverta, sper ca oamenii de acolo să fie buni cu noi și să ne mai primească:p
E ciudat. Când ne alintă, mie îmi spune mamicu, iar lui tătica.
Îi place cuvântul micuță, așa că-l folosește mereu, ca să alinte: o țeț micuțăăă (un cățel micuț), o pisică micuță-micuțăăă.
Are vedere de uliu, înregistrează în secunda în care a intrat în parc singurul copil din marea de copii care are tricou cu Tweety, pe care eu îl văd abia la plecare, după ce ea a strigat întruna tuitui.
Spune cuzi (scuze) când se împiedică de mine sau de masă ori când scapă ceva din mână.
Marea plăcere, de prin aprilie, de când am cumpărat, e să se dea cu temă (cremă=untul de cocos).
E bună cu noi și bună cu copiii. Se bucură când o fetiță mai mare se joacă cu ea, râde la băieții care se joacă cu mingea și are deja niște prieteni: Adeț (Alex), Cami, Aeția (Alessia). O îmbrățișează pe fin-sa și-i spune iubita.
Îi place ritualul de îmbrăcare, dar apreciază în egală măsură rochiile și pantalonii, mai ales dacă au vreun animal, vreo floare sau vreun fluturaș pe ele.
O surprind numărând corect de la 1 la 5 și nu mai pot de mândrie :p
Stă mai bine la capitolul recunoscut culori. Mi se pare că în sfârșit a priceput care-i roșu, care alb.
Fuge, fuge scăpărându-i picioarele, de frica mașinilor.
Când mergem la bunică-mea, parcă e alt copil. Deschide porți, intră la pui, știe unde-i troaca cu grâu (sau ce naiba-i aia de mănâncă ăștia), își umple pumnii ăia mici și le aruncă c-o bucurie și c-o mândrie de zici că asta ar vrea să facă toată viața. Asta și să hrănească caprele. Ultima oară când am fost, m-am tăvălit (în mine) de râs, cum ducea ea frunze de varză, știuleți și gutui spre capre și astea trăgeau de ea cu totul, de se clătina pe picioare. Îi place acolo și mă bucur, că știu și cât e de așteptată!
I-am cumpărat umbrelă și-am ieșit afară să ne dăm mari și să ne bucurăm de bălți. Surpriză, le cam ocolește!:))
Sărim în pat și ne învârtim. Prima dată când am făcut asta, s-a uitat la mine cu niște ochi bucuroși (ca și cum știa că-i o tâmpenie, dar tocmai de asta, era mai amuzant) și mi-am pus un memo mental să nu cumva să uit s-o las să facă grozăvii din astea. Numai și numai s-o aud râzând!
Atrage atenția oamenilor de pe stradă și mi se pare interesant cum și moși (hâtri, dubioși) se opresc să vorbească cu ea, iar ea nu-i deloc vreo speriată de bombe. Avem și-un episod care mă face și acum să mă scutur de silă și de groază: mergeam noi, ca două gazele, și când trecem pe lângă un grup de băiețași de cartier (categoria 30+) din el se desprinde unul după modelul ceafă lată-ten tuciuriu-cicatrici-chel-namilă care-a simțit brusc nevoia să vorbească cu ea și ceee faaaci, ce frumoasă esti, câți ani aaai, bla, bla, zâmbesc scrâșnind, o iau de mână și ne îndepărtăm; după câțiva metri, Iris se-ntoarce și-l strigă nenaaaaaaa, nenaaaaaa, ăla vine, ce ochi ai!, alea, alea, o ia în brațe și-o pupă pe obraz; io cred că înlemnisem.
Mi-am propus ca-n ziua în care face 2 ani, s-o îmbrac frumos, să-i pun suzeta pe-un șnur și să mergem așa, cu mic, cu mare, într-un loc (cât mai departe de casă) unde există un copac de care s-o agațe. În scopul de-a rămâne acolo și de-a scăpa naibii de ea, o urăsc!:p A, și pentru că un bebeluș are nevoie de ea, normal:p
Funny words: țopeț (siropel, dar ăsta-i mai vechi), hin (vin), subsii (subtire), pecacă (pleacă), meng (melc), fefin (delfin), mani (bani), cauac (cascaval), seveț (șervețel), poenu (poneiul), codița (doctorița).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu