Acum râde la noi o fetiță adevărată, cu 8 dinți, o primă măsea jos ieșită complet și altele ce stau la rând să răsară. Are părul rar, dar întors pe la urechi și cârlionțat la spate, posibil ca la vară să fie chiar blondă. Delirez de mândrie când mă uit la ea și mor de drag când se cocoloșeșete în brațele mele și mă pupă. Inventează jocuri, scheme, sunete, fețe, prosteli.
Nu pot să întind rufe fără să vină ea să-mi dea haină cu haină în mână, cu fața ei serioasă de gospodină. Iar azi rezultatul acestei activități a fost că mi-a zis mesc! (mulțumesc!) în timp ce-mi întindea o șosetă :)
Ne spune nouă sau lu' Loli iesi-iesi.
Sare în pătuț, în genunchi, ca o capră.
Cuvinte noi: lucu/lupu (auuuu), bucu (bunicul), titi (kitty, hello kitty), ecii (liliecii), pupu (pantalonii) și-n rest repetă și imită fără nerușinare orice:)
Când o ia somnul, o și vezi cum întinde mâinile spre primele urechi din raza ei vizuală. Ai zice că doar agățată de ele poa' să adoarmă. Lucru foarte enervant, desigur, când stai atârnată peste pătuț și simți cum ți se scurge tot sângele din mâini și spatele se încovoiază gată să se rupă.
Acum își ține singură biberonul, până termină. Vrea să mănânce singură, cu mâna sau cu lingurița, prilej să ne facem amândouă numai iaurt din cap până-n picioare, iar când apar cu ceva ce nu se poate mânca cu mâna, se enervează.
Se strigă pe sine: I-iiiiiiiiiis, fix cu intonația cu care o facem noi.
Luna asta a mâncat primul orez cu lapte, kiwi. Tot bine e cu halitul.
E deosebit de încântată de cărți (preferata de luna asta e Alice în Țara Minunilor), de toate felurile posibile, inclusiv pliante, hărți. De fapt, încântarea ei merge atât de departe, încât și o agendă goală o face să mormăie de plăcere, dând paginile iar și iar.
Am fost cam idioată și i-am dat să răsfoiască și albume foto (în încântarea ei, a rupt câteva pagini). Recunoaște personaje și se uită iar și iar la aceleași poze. Culorile nu pare să le știe, deși au mai fost accidente.
E disperată după laptop (aptu) și are un zâmbet pe care și-l lățește pe față special ca să te convingă să o lași la el.
E haioasă tare. Într-o zi, când stăteam toți întinși în pat, rugându-ne să adoarmă, că noi nu mai puteam de somn, și-a dat suzeta jos și l-a mușcat pe ta-su de nas, apoi s-a întors la mine să vadă dacă și mie mi se pare la fel de amuzant cum i se părea ei.
Și-a tras un râs fals, mai zgomotos, și-o față pe măsura lui, îl practică în oglinda de pe hol sau când las ușa deschisă la sufragerie și ea vine repede după mine în bucătărie, doar ca să tragă la suportul cu legume.
Are o păpușă de la var-sa și tare se mai amuză când îi dau și ei să mănânce, când îi pun o căciuliță sau o șterg la nas.
Ok, am stabilit că nu pot să dorm deloc cu ea în pat, dar din când în când, mă bucur (efectiv râd de bucurie în sinea mea) de câte o oră când o iau în pat lângă mine și ea se agață cu mâinile alea calde ale ei de urechile mele sau doar și le pune pe fața mea și adoarme așa, lipită de sufletul meu, mângâindu-mă și gudurându-se prin somn.
Plânge de rupe când o vede pe bunică-mea, așa, cu frică. Mi-e milă de ea, că nu știu de ce face așa, da' parcă mi-e și mai milă de bunică-mea, săraca, nu știe ce să-i mai dea, ce să-i mai facă. Frica asta merge și mai departe și-așa face de fiecare dată când vede o babă (și are radar special, le vede de la distanță).
Dacă e ceva ce urăsc cu patos în toată povestea asta minunată cu statul acasă și crescut frumos o floare, atunci asta cu siguranță e culcatul. În alea 10-15-20-30 de minute (în funcție de cât sunt de norocoasă) cât durează până adoarme, atârnată cum sunt peste pătuț, din cauza circulației improprii, mâinile mi se înnegresc și mă dor groaznic din cauza poziției în care le țin, spatele urlă de durere, ceafa îmi amorțește și-aș alege oricând să apelez la un personaj calificat care să facă asta în locul meu, dacă ar și exista. De cele mai multe ori, la finalul zilei, sunt atît de terminată încât mi s-a-ntâmplat să adorm în blugi, pe cuburile ei sau cu jucării înghiontindu-mă în coaste.
Îi place să se uite la necunoscuți, întoarce capul după ei și-așteaptă doar un semn că-i remarcată ca să poată să râdă la ei.
Cu somnul e considerabil mai bine, dar nu excelent, cum am eu nevoie. În plus, mi s-a acrit de dormit pe canapea ca pe peronul gării.
E deșteaptă, mă, și înțelegătoare și mă uimește cu toate apucăturile ei. Și-mi pare rău că, prinsă în rutina asta zilnică (care poate fi extrem de extenuantă și deprimantă), uit uneori că am un copil extraordinar, de-a dreptul extraordinar.
Eu? Eu am zile de oboseală crâncenă însoțită de adorabilele dureri accesorii. Și mă gândesc cu groază că va trebui să fac în continuare față tuturor nebuniilor care vin și că o deconectare totală n-o să fie niciodată posibilă, pentru că nu există să mă pot scoate din priza mămiceniei și să alerg slobodă prin lume. Ma vie, așa cum o știam, c'est fini! Abia aștept să vină primăvara, să mai treacă timpul și altfel decât în casă.
Am fost cam idioată și i-am dat să răsfoiască și albume foto (în încântarea ei, a rupt câteva pagini). Recunoaște personaje și se uită iar și iar la aceleași poze. Culorile nu pare să le știe, deși au mai fost accidente.
E disperată după laptop (aptu) și are un zâmbet pe care și-l lățește pe față special ca să te convingă să o lași la el.
E haioasă tare. Într-o zi, când stăteam toți întinși în pat, rugându-ne să adoarmă, că noi nu mai puteam de somn, și-a dat suzeta jos și l-a mușcat pe ta-su de nas, apoi s-a întors la mine să vadă dacă și mie mi se pare la fel de amuzant cum i se părea ei.
Și-a tras un râs fals, mai zgomotos, și-o față pe măsura lui, îl practică în oglinda de pe hol sau când las ușa deschisă la sufragerie și ea vine repede după mine în bucătărie, doar ca să tragă la suportul cu legume.
Are o păpușă de la var-sa și tare se mai amuză când îi dau și ei să mănânce, când îi pun o căciuliță sau o șterg la nas.
Ok, am stabilit că nu pot să dorm deloc cu ea în pat, dar din când în când, mă bucur (efectiv râd de bucurie în sinea mea) de câte o oră când o iau în pat lângă mine și ea se agață cu mâinile alea calde ale ei de urechile mele sau doar și le pune pe fața mea și adoarme așa, lipită de sufletul meu, mângâindu-mă și gudurându-se prin somn.
Plânge de rupe când o vede pe bunică-mea, așa, cu frică. Mi-e milă de ea, că nu știu de ce face așa, da' parcă mi-e și mai milă de bunică-mea, săraca, nu știe ce să-i mai dea, ce să-i mai facă. Frica asta merge și mai departe și-așa face de fiecare dată când vede o babă (și are radar special, le vede de la distanță).
Dacă e ceva ce urăsc cu patos în toată povestea asta minunată cu statul acasă și crescut frumos o floare, atunci asta cu siguranță e culcatul. În alea 10-15-20-30 de minute (în funcție de cât sunt de norocoasă) cât durează până adoarme, atârnată cum sunt peste pătuț, din cauza circulației improprii, mâinile mi se înnegresc și mă dor groaznic din cauza poziției în care le țin, spatele urlă de durere, ceafa îmi amorțește și-aș alege oricând să apelez la un personaj calificat care să facă asta în locul meu, dacă ar și exista. De cele mai multe ori, la finalul zilei, sunt atît de terminată încât mi s-a-ntâmplat să adorm în blugi, pe cuburile ei sau cu jucării înghiontindu-mă în coaste.
Îi place să se uite la necunoscuți, întoarce capul după ei și-așteaptă doar un semn că-i remarcată ca să poată să râdă la ei.
Cu somnul e considerabil mai bine, dar nu excelent, cum am eu nevoie. În plus, mi s-a acrit de dormit pe canapea ca pe peronul gării.
E deșteaptă, mă, și înțelegătoare și mă uimește cu toate apucăturile ei. Și-mi pare rău că, prinsă în rutina asta zilnică (care poate fi extrem de extenuantă și deprimantă), uit uneori că am un copil extraordinar, de-a dreptul extraordinar.
Eu? Eu am zile de oboseală crâncenă însoțită de adorabilele dureri accesorii. Și mă gândesc cu groază că va trebui să fac în continuare față tuturor nebuniilor care vin și că o deconectare totală n-o să fie niciodată posibilă, pentru că nu există să mă pot scoate din priza mămiceniei și să alerg slobodă prin lume. Ma vie, așa cum o știam, c'est fini! Abia aștept să vină primăvara, să mai treacă timpul și altfel decât în casă.
Postări
