Nu-i place să ceară ajutorul prietenilor, în mintea ei atârnă pe pereți un tablou perfect în care tot ce ai nevoie vine fără cerere. Dar îl cere și le pretinde lucruri și asta o face să se simtă ca și cum ar fi în piața mare a orașului, cu fundul pe-o bordură și palma întinsă.
Ambasadoarea e doar o fată cu ochii căprui și părul sălbatic care nu mai știe să fie singură pe lume. Dac-ar fi putut să ducă vieți paralele, partea din ea care se cerea așa, ar fi fost acum o ființă coafată, cu servietă din piele și cafele băute târziu.
Ambasadoarea are picioarele reci și mintea-ncâlcită. Când se enervează, spune cuvinte urâte și dure.
Ambasadoarea e o ființă ciudată, pierdută undeva în spațiu. Câteodată pare o adolescentă de 16 ani, obligată să joace rol de adult posesor de copil, cu o grămadă de griji care se-nghesuie la ușă.
Sfârșitul ăsta de an e ca un cutremur care zdruncină tot ce-am construit până acum. Ne cad în cap episoade neîncheiate corect și ne împiedicăm de resturi greoaie. Oare-o să ne numărăm printre supraviețuitori?!
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu