Zen-zen

Sunt cam zen, așa, ce mă fac? Mi se duce dracu' renumele de bestie-însărcinată-veșnic-nemulțumită. O să-mi pierd fanii și-o să se aleagă praful de faima mea. Ntz, ntz, ntz. 

Cred că mare parte din ultima lună a fost rezonabilă. Deși au mai fost pe ici, pe colo niște zvâcniri demonice, niște contracții/dureri/usturimi dubioase însoțite de minunatele dureri de spate, care mă fac să mă întorc în pat cu viteza melcului în agonie, sunt, deși nu par, recunoscătoare că am scăpat doar cu atât, că sunt sănătoasă și că Iris belita e în formă maximă. De fapt, ca să-mi duc sinceritatea până la capăt, toată starea asta i se datorează. Dansurile ei m-au potolit pe mine. Cu cât sunt ele mai demente, cu atât crește optimismul meu. Mi-o și imaginez agățându-se de intestine ca de niște liane și învârtindu-se pe-acolo, cum să nu te distrezi?!:) Dacă la începutul lunii a cincea le simțeam ca pe niște bancuri mici de scalari fâlfâindu-și aripile prin burta mea, acum sunt de-o mie de ori mai puternice și mai complexe. Oare ce face, zăluda? Pare că se distrează. Cum să nu, doar e în primul parc de distracții. Mi-o imaginez nebună-nebună, o zvârlugă de fată, cu mult păr în cap, capricioasă și independentă. Copilul ăsta o să facă numai ce vrea el și dacă a luat ce-i mai bun de la mine și de la ta-su, o să fie perfect. Hai că m-am înecat cu zahărul ăsta, vă las!:)