miercuri, 10 decembrie 2008

Nebinevenită în ţara mea

Oamenii deştepţi se duc la munte de revelion. Sau la Sighişoara.
Pentru că au fost atât de deştepţi încât s-au prins că tre' să sune măcar cu o lună înainte ca să mai găsească vreun loc pe undeva.

Ăia mai proşti, ca noi, fac minute într-o veselie proprietarilor/administratorilor de vile/pensiuni/case, în încercarea disperată de a mai găsi ceva, nişte resturi. Deşi situaţia e tragică, toată căutarea asta s-a transformat într-o mare glumă (proastă şi urâtă) şi deja mi se pare că nu mai sunt binevenită nici în propria-mi ţară. Foarte tare!

De la debutul lunii am început să sunăm. Să sunăm, să sunăm, să sunăm. Oferte multe, arii întinse, munţi mulţi, vile multe, eram încrezători. S-a dovedit că nu aveam simţul realităţii şi că visam cai verzi pe pereţi. După ce ne-am lămurit că în Moeciu (sus, jos), Buşteni, Sinaia, Predeal, Poiana Ţapului, Sovata, Soveja, Slănic-Moldova, Slănic-Prahova, Azuga, Păltiniş, Breaza, Borsec, Lepşa ş.a.m.d. porţile ne sunt închise, ne-am orientat (mai mult eu) către Sighişoara (pentru că-mi doresc foarte tare să ajung acolo), gândindu-mă că nu e zonă muntoasă şi că o să găsim ceva-ceva. Am găsit, dar şi preţurile sunt pe măsură. Chiar peste! Când ne-am hotărât să nu mai mâncăm până la revelion, ca să ne permitem să plătim cazarea undeva la o casă nu rustică, ci de-a dreptul ţărănească şi veche şi obosită, descoperim că şi aia e ocupată. Şi următoarea şi cealaltă şi aia de după ea şi aia a vecinului şi aia a prietenului vecinului şi alea de pe strada ailaltă şi aia din următorul oraş şi tot aşa. Grajdurile să fi fost libere? Coteţul? Nu, nu cred:) Am continuat să sunăm şi am ajuns şi prin Argeş, Harghita, Tg. Mureş, prin nişte sate de care n-am auzit în veci şi surpriză, erau ocupate! Am sunat la o cabană de nu-mai-ştiu-unde pentru pensionari:D Nu era ocupată, nu ştiu dacă ne-ar fi primit, da' preţurile depăşeau lejer vreo 5 pensii;;) Apoi, am mai găsit, da' a trebuit să le refuzăm pentru că erau prea generoşi să ne închirieze un apartament de 3 camere cu 2300 euro şi n-am putut să suport atâta mărinimie.

Oamenilor, da, ăştia care nu vreţi să mă primiţi şi pe mine, aţi înnebunit? A dat strechea-n voi? Păi voi ştiţi că eu sunt ambasadoare? Voi ştiţi cu cine vă puneţi?:D
Terminaţilor, da, ăştia care aveţi pretenţii pecuniare atât de exagerate de am avut impresia că vreţi să-mi vindeţi camerele alea, nu să dorm în ele (şi asta cam puţin) vreo 3 nopţi, are you out of your fucking mindsssssss??? Aţi băut tot vinu' din beci şi nu mai aveţi simţul măsurii? Am un mesaj, să nu lăcrimaţi că sunt aşa drăguţă cu voi, o meritaţi. So, fuck off and die!

Bun. De ce fac publică durerea mea? Nu pentru că vreau să mi se spună că trebuia planificat mai demult and stuff, ci pentru că vreau soluţii, poate ştie cineva ceva, pentru că altfel, riscaţi să mă pierdeţi de tot, pentru că mă voi aventura să plec cu maşina prin cine-ştie-ce pustietăţuri şi-or să mă mănânce lupchii şi toate lighioanele patriei;;) So, help!

Voi ce faceţi, unde faceţi, cu cine faceţi?:)
____
Textul e scris (a fost, s-a rezolvat problema) şi fără diacritice pentru că nu mai sunt la calculatorul meu, care pâlpâie, cârâie, bufneşte şi se închide singur. Îl bănuiesc că a ajuns la menopauză:)

20 de comentarii:

Anonim spunea...

eu nu am inteles de unde toata isteria asta cu revelionul. An de an, lumea intra intr'o psihoza cumplita, fiecare tre sa se cocoate pe cel mai viteaz varf de munte ca sa se simta bine sau sa mearga in cine stie ce loc exotic si plin de soparle si napârstoci...

Deci calmeaza'te, sigur se va gasi si pt. tine vreun cotet in varful vreunui deal pustiu... :)

Ambasadoarea spunea...

Barbie, esti obraznica:D
Am remarcat si eu ca e o isterie dubioasa, da' eu am tot dreptul sa fiu in alt loc, decat acasa sau in imprejurimile casei mele, pentru ca de vreo 3 ani de zile nu am mai fost plecati de revelion, la munte sau in alt oras. Si nu, clar nu salasluieste in mine vreun spirit de turma;;)

World Wide Alinoi spunea...

Daca as fi rea, as zice ca oamenii destepti pleaca din tara (de sarbatori), ca-i mai ieftin si mai frumos. Dar nu sunt rea :D
Nu stiu daca o sa-ti placa sau daca o sa mai gasesti locuri, dar incearca la http://www.dracul.ro.
E intre Sibiu si Sighisoara, daca tin eu bine minte, si ai doua posibilitati: hanul sau pensiunea.
Noi n-am stat acolo, ci in Sibiu, dar am ajuns din intamplare si morti de foame pe acolo. Am zis ca trebuie sa ne intoarcem curand, neaparat.
Privelistea e minunata, sper sa aveti noroc.

Ambasadoarea spunea...

Alina, supeeeeerb. Pacat ca e ocupat, cica de 4 luni:(( Buna tare ideea, in schimb, merci mult;)

Ai dreptate, asa fac oamenii destepti, nu stiu ce a fost in capul nostru de nu am facut nici un plan, nimic:((

Anonim spunea...

Auzi... tu stai bine ca te-ai apucat de acum. Eu trag de mandrumeu de 2 luni sa ne hotaram si tot in stadiul de "vedem noi" suntem. :P

World Wide Alinoi spunea...

4 luni????
Ce dracu'...
De fapt, stai, ca vorbeam la un moment dat cu un tip care organizeaza evenimente si-mi zicea ca-s restaurante/hoteluri, care au rezervari pentru nunti pe urmatorii 3 ani.
Macar acum aveti o varianta pentru concediu/iesire in weekend. Daca ajungi pe la pensiune, sa incerci neaparat salata de mere si piureul de castane, cu frisca.
Imi ploua in gura deja...

Anonim spunea...

am inteles situatia ta, si eu simteam la fel (acum nu, ca am ajuns departe :P)
dar eu, de felul meu, sunt foarte cu pata pusa pe "mondenii" care nici nu concep sa nu se motzeze de revelion. anul trecut, de ex, deja incepusem sa aud intrebarea "ce faci de revelion?" inca de prin septembrie. Na ca anul asta am rezolvat situatia :))

Ambasadoarea spunea...

Liana, ci bini ca nu sunt singura:D

Alina, mda, mie in continuare mi se pare ca lumea toata s-a intors cu curu'-n sus, mai ales in perioada asta. Da, avem, si inca ce varianta;;) Piure de castane? Suna chinchi:D

Barbie, am inteles din prima ca la asta te refereai si te invidiez de mor ca esti acolo;;) Asa e, mondenii astia is peste tot, mi-au luat mie ditamai placerea de a ajunge la Sighisoara:( Scarbele!

Anonim spunea...

si sunt cu atat mai enervanti cu cat ii vezi ca se duc ca oile in niste locuri unde nu vor sa ajunga decat ca "e cul sa mergi acol" - Sighisoara e exemplul suprem, as zice eu... Sunt scarbe, asa'i... Ce bine ca'i ratez anul asta :))

World Wide Alinoi spunea...

Barbie, subscriu. Ce bine ca'i ratez anul asta.
Aici nu e chiar asa agitatie pe tema asta (nu ca sta lumea in casa, dar nici nu incep pregatirile de prin iulie), asa ca nu m-am stresat foarte tare si cu mult inainte si am reusit sa gasesc ceva de facut "in noaptea dintre ani" (hahaha).

Doamna ambasador, e ceva de nedescris piureul de castane. Si felul principal a fost bun, dar nu mi-a ramas in minte asa ca desertul :))

Cora spunea...

De ce nu te duci la mare ? Luati masina si mergeti in Grecia, sau ceva mai aproape, la Balcic...parerea mea :)

Ambasadoarea spunea...

Barbie, Sighisoara e exemplul suprem, unde se duc toti obositii pt. ca e cul sa mergi acolo? Si eu oare pe ce planeta traiesc? Nu stiam care sunt noile tendinte:|

Alina, nu stiu, suna cam gretos;;)

Cora, sunt o snoaba si am zis ca n-o sa calc niciodata in Bulgaria:) As face si asta, ca asa sunt oamenii instabili psihic, dar cazare?!:D Nici nu stiu... am senzatia ca fac mult zgomot pentru nimic.

Alia spunea...

orice ai face sa nu pleci pe coclauri cu masina fara rezervari. eu am facut asta de Paste si eram convinsa ca nu se duce lumea la Lepsa. daca eu nu auzisem de ea pana atunci nici altii probabil ca nu stiau... si surprizaaa stiau! si era plin... si pajistile luminoase si un peisaj superb.... si uite cum am facut eu Pastele impreuna cu mister in masina pe drumuri de munte... mai precis ne-a prins noaptea prin nu stiu ce pas montan, Tulnici parca, dar am vazut caprioare si iepuri in acea noapte. pe inserate am luat masa in padure din portbagaj - sarmale, cozonac si tot tacamul (noroc cu mister care a sugerat sa ne oprim sa luam mancare de la ai mei inainte sa plecam din Buc... eu viteaza nu am vrut, fiind convinsa ca vom gasi la Lepsa)... si apoi am gasit cazare undeva departe, pe taramuri catolice, unde nu serbau Pastele asta pe la 1 noaptea. urmatoarele zile au fost mai cu noroc am pornit spre Harghita si apoi Neamt si am gasit cazare chiar ok.
dar de Rev... chiar nu as mai pleca asa cu tot spiritul meu de aventura.

Ambasadoarea spunea...

Pai, Alia, exact de asta mi-e teama, ca spiritul meu de avetura si-ar lua-o urat peste bot si nu prea e anotimpul pt. asa ceva:) Ma gandeam, si inca serios, sa plecam asa, la ghici, pe unde om vedea cu ochii,dar nu stiu, e prea riscant, cum zici si tu:(

Anonim spunea...

Anul asta mi-am facut lectia din timp. Dupa ce ca 2 ani la rand am fost la acelasi restaurant chinezesc, m-am infuriat si pana la Busapesta nu ma mai opresc. Insa am rezervat de acum o luna jumate. :P Si oricum stam la un internat cu 10 euro/noapte, iar 3 nopti e o nimica toata. :P Sunt si variante fooooarte ieftine, trebuie doar sa le cauti si of course, din timp. :D
Pana la urma, pe unde te duci?

Ambasadoarea spunea...

Tomata, esti tare! Eu nici nu stiam ca se poate sta in Budapesta cu 10 euro;) Abia astept sa vad poze!
Pai, eu pana la urma, tot nu stiu ce fac si tot mai astept idei salvatoare. Si daca nu si nu, atunci cheltuim frumusel banii de munte pe cadouri/chestii/telefon si o tulim cu inca vreo 2 perechi la verisoar-mea;)

Anonim spunea...

ambasadoare draga, te anunt ca pana si in Lisabona se poate dormi cu 15 euro pe noapte (la hosteluri, evident). Asa ca sa nu te mai mire nimic, normal ca si ungurii s'au gandit sa fie si ei in trendul european... Daca ai bani de drum, poti sa dormi oriunde, cam asta e morala care se desprinde :)

Ambasadoarea spunea...

Barbie, demn de retinut. Serios, chiar nu stiam. Pe aici, pe la tara ajung mai greu informatiile pretioase:))

Anonim spunea...

stiu, si eu le'am aflat dupa ce am scos geamantanul de la naftalina si am ajuns pana'n celalalt capat al Oiropei... Altfel, poti sa inveti si de la altii :)

Ambasadoarea spunea...

Right;) Abia astept sa ma folosesc de informatiile pe care le detii:D