Minciuna are picioare... epilate

Eu mint.
Tu minti.
Ei mint.

Toti mintim. Mintim ca sa nu ranim. Mintim ca sa placem, sa impresionam, sa nu cadem de fraieri. Mintim ca sa ascundem greseli. Mintim ca sa nu ne batem capu' cu decizii. Mintim pentru ca ne temem, pentru ca ne e sila sa spunem adevarul. Mintim din comoditate, din obisnuinta poate. Mintim pentru ca nu ar intelege adevarul. Mintim pentru a-l face sa-i pese. Mintim pentru ca ne dorim altceva. Mintim pentru ca (nu) ne pasa. Mintim ca sa parem mai buni, mai bogati, mai interesati. Mintim ca sa nu suportam consecinte. Mintim pentru altii (asta e preferata mea, pentru ca nu ma face sa ma simt vinovata in nici un fel:) . Mintim voluntar sau inconstient. Dar mai mult voluntar, desi ne pacalim ca nu e vointa noastra.

Dar ce ne facem cand mintim din iubire? E admis in iubire orice? Ne luam toti armele si pornim la lupta? Suntem absolviti de vina daca spunem ca am facut-o din iubire? Exista un judecator care sa ne acorde circumstante atenuante tocmai din acest motiv? Multi spun ca da...

Minciunile epilate sunt minciunile fine, spuse frumos, care au menirea de a imbraca in haine noi un adevar care odata spus, nu foloseste nimanui. Nici nu dauneaza.

Hai sa ne mintim! Eu ma mint frumos ca sunt fericita si tu ma minti, tot frumos, ca nu vezi.

Ea vrea sa iubeasca! Fara reciprocitate. Fara invazii. Fara teritorii castigate sau doar cedate. Fara final. Cu durere, cu zgomot, cu nesomn. Fara sa mai fi trecut vreodata cineva prin asta. Fara minciuni.