Opt. Zis si infinit

Letter to MY 8 year old daughter

Have the courage not to think what others think, chiar daca asta inseamna (si) sa nu crezi ca mine
Have the courage to love you more si don't be afraid, nici o iubire adevarata nu e egoista
Have the courage to be brave si sa nu lasi frica sa te inghesuie intr-un colt
Have the courage to be kind, o sa-ti gasesti singura meaningu' acestei expresii
Have the courage to be smart, unde smart nu inseamna sa ai dreptate
Have the courage to be strong cuz, baby, cel mai mult si mai mult pe lumea asta pe tine te poti baza
Have the courage to be funny, umorul e asa a great tool
Have the courage to be imperfect, caci vii din mama imperfecta si asa imperfecta cum esti, esti grozava
Have the courage to be different, ca sa fii diferit inseamna sa fii tu insuti
Have the courage to forgive, ca sa nu ierti e un act de agresiune asupra propriei fiinte

Si
Cel
Mai
Important

When the time comes

Have the courage to steal my new balance and all of my fav tshirts, promit ca o sa fac sa para ca nu-mi place
(Dar noiamandoua vom sti ca)

I love you like crazy old boring ladies,
cand ma uit asa la tine
si nu-ti raspund la ce ma intrebi
E pentru ca, desi te aud,
Ma blocheaza felul cum se misca parul tau
Cand te intorci spre mine
Cum il coloreaza soarele in miere de flori de camp
Cum te strambi la mine si ti se increteste nasul
Cum atunci cand razi in lumi paralele elfi si zane si unicorni impiedicati se tin de mana si chiuie de bucurie
Cum sa ma uit la tine e my all time favorite movie
Si nu pot sa-ti promit decat ca voi fi aici si acolo si oriunde
Pentru tine
Mereu
(La fel si tac-tu, da' el iti spune in felul lui asta)

PS: La multi ani sanatosi, infinita mea! ❤

Şapte

Senzatia aia pe care o ai cand esti in parcul de distractii, intr-o dracie din aia care te invarte si te ridica/coboara brusc, senzatia aia de ameteala din stomac, 

o am eu

cand ma uit

la ea.

Ca e prea mult, prea mare, prea greu, prea important, prea minunat.

De cate ori ma uit la ea cum doarme, mi se pare ca ma trezesc complet si viata e un tablou intreg unde vad clar toate culorile si toate umbrele si toate sensurile.

De cate ori o vad razand cu dintii ei (inca lipsa) mi se pare ca mai moare un drac si unicornii se tavalesc de incantare in iarba grasa.

De cate ori o vad citind concentrata, cu buzele abia miscandu-se, imi vine s-o capsez de ele si sa-mi dau doua palme "vezi, fataaah, veeezzzi ce-aaaveeem noi aici???". Vad.

Vad cresterea. Thank you, girl, ca ai venit aici sa ma cresti si-ai pacalit pe toata lumea ca noi te crestem pe tine! Invat de la tine mereu, invat din relatia noastra mereu, sper ca vezi de la cei 130 cm ai tai ca ma straduiesc, ca-mi doresc pentru noi punti indestructibile, mereu sa ajungem una la alta, pentru restul nu-mi fac griji.

Stiti cum e cand te uiti la un film super bun in care treci prin toate starile, de mai multe ori, si-acum razi si-ti spui daaaaamn, ce tareeee! si-apoi iti tii respiratia in puncte culminante si-ti cade ceata pe ochi si te lipesti mai tare de partenerul de vizionare si strangi din dinti si te incordezi si ti-e frica de ce urmeaza si rasufli usurat si nu te plictisesti o clipa si apoi o iei iar de la capat, iar si iar? Well, asta e viata noastra si astia suntem noi, eu si ta-su, ametiti de frumusetea ei, innebuniti de sunetul rasului ei care-ti inunda creierul si ramane acolo sa produca schimbare, depasiti de viteza cu care creste si rapiditatea cu care gandeste.

Si apoi, vine intr-o zi de la scoala si-ti zice ca au jucat nu stiu ce cacat de joc cu boabe si pe ea n-a ales-o nimeni si c-a plans, juri tu ca nu simti andrele-n ochi si-n inima? Parenting is tough. Parenting is challenging, de-ti zdrangane ochii in cap. Dar, ca un facut, parenting is awesome.

La multi ani sanatosi forever, my love, my beautiful thinker, my charming geek, my vet wannabe, my supergirl, my super cute book lover, my wonderfully amazing baby!  De maine, ii ai pe toti cei sapte ani de-acasa.

Bai, mama, doua chestii am de spus

No 1

Se termina lumea cand e bolnav; iti pleaca capul cand face febra ( yes, ofc you know what febra is, so what?!); iti faci griji pentru prezent si pentru viitor, iar ca sa nu te plictisesti, chiar si pentru trecut; te-ai face in a minute gardian invizibil si neobosit (si intr-un fel chiar esti); te-ai face chiar si gel antibacterian, daca asta ar fi posibil; esti acolo, daca nu si cu trupul, sigur cu mintea, pentru totdeauna, orice-ar mai veni; faci tot ce poti si tot ce poti nu ti se pare niciodata de ajuns; te ridici din pat chiar si cand tot ce mai poti e sa nu te ridici din  pat pt urmatoarele 27 de ore, pt ca_copiii nu au timp de prostii din astea, copiii au treaba lor cu crescutu' si jucatu' si being awesome fara nici un efort, tu o sa zaci alta data, aia cu nicio.

Acestea fiind circumstantele ai 2 posibilitati: una nu exista, cealalta se refera la scoaterea capului din cur(ul copilului). Academic spus, ia vezi de tine cum vezi de plod! E foarte greu. Necesita antrenamet. Poate o sa ti se para ciudat la inceput. Dar adevarul e ca suntem good for nothing daca nu avem ochi pt noi; daca  ne imaginam ca suntem parinti mai buni pt ca ii alocam lui toate resursele noastre, de orice fel ar fi ele. E mai simplu asa, intr-un fel, toata atentia, toata afectivitatea, toata prezenta de spirit, tot bunul, curatul, corectul, frumosul merg catinel, incolonate, spre el. Tu? Ei, lasa eu, daca e el fericit, si eu sunt. Bullshit. BULLSHIT! 

Tu traiesti viata ta. Copilul traieste viata lui. Sunteti, daca vrei, parteneri in treaba asta, nu piese suprapuse, plastilina amestecata si whatever comparatie ajutatoare o mai fi si nu mi se-arata acum. Intoarce-te in viata ta, stiu ca te fura peisajul, ca noi, femeile, avem cumva o aplecare spre zona asta, ca-i iubim de ne paraie arterele inimii (asa, si?!). Dar treaba n-o sa fie treaba daca nu ne luam viata inapoi (in caz ca am dat-o), daca nu ne uitam si la noi cu aceeasi dragoste si nu ne spunem si noua aceleasi cuvinte sanatoase de apreciere si daca nu ne construim timpul nostru cu tot ce avem nevoie in el si viata toata fix la fel.

No 2

Vad foarte des ca se uita acest aspect: noi, parintii, construim un adult/asistam la constructia lui; cu toate astea, aud multi parinti refuzand sa dea raspunsuri corecte (eh, da' zic ca el sa taca o data!), parinti care nu isi iau in serios copiii si le vorbesc ca unor gaze mici acefale, parinti care le fac tot timpul copiilor promisiuni tampite (da, da, o sa-ti iau toate jucariile din lume), parinti care nu remarca reusitele copilului, dar nici greselile, parinti care cred si se poarta ca si cum doar copilul lor e copil for real, restul ceva subspecii neidentificate, parinti care alinta cu punga de dulciuri (de parca nu tot cu dintii aia va clampani toata viata si ca adult o sa uite aceste tipare alimentare dragute, copilaroase si minunate (not!) si-si va vedea constiincios de buchetelele aburite de broccoli, cu amintirile caramelelor si barni-lor complet si definitiv sterse). Ce dracu', ma? Aiuram? Ne batem joc? Vrem ce e mai bine pentru copiii nostri si de-aia le cumparam toate dulciurile sinistre din supermarket (da' e copil, ma, asta inseamna copilarie sau facem si noi o exceptie de mai multe ori pe zi) si apoi belim ochii si nu intelegem cum a putut copilul (caruia i-am facut toate poftele) sa rupa in magazin, cand nu esti atent, ambalajul unei cutii cu bomboane de ciocolata si sa infulece una si apoi, cu obrajii manjiti, sa minta ca nu a facut asta? Si tie ti se pare ok? Si nu-ti palpaie isteric nici un semn de intrebare? Nu, e copil. Wou. WOU!

Altfel, toate bune. Da' nu mai uitati, crestem adulti.

Cu cine mi-am petrecut depresia (5)

Depresia are atatea capete posibile, atatea fete, incat de multe ori ai iluzia ca esti ok, ca nu ai nimic, ca orice ar fi, te descurci singur, ca poti-cum sa nu poti.

Apoi stai zile intregi si te uiti 1 ora si 30 de minute la hubloul masinii de spalat in timp ce se invarte si crezi ca esti ok. Iti scapa expresia "da' cat o mai tine viata asta?!" si crezi ca esti ok. Nu faci dus 3 zile la rand si crezi ca esti ok. Stai 4 sau 8 ore pe zi, cat e copilul la gradi/scoala, prizoniera patului, tired like hell doing nothing, si crezi ca esti ok. Dormi ori foarte prost, ori foarte mult si crezi ca esti ok. Uneori simti o apasare de zici ca s-a culcat un elefant la tine-n brate, dar crezi ca esti ok. Nu-ti gasesti locul, rostul, ritmul, tihna, dar crezi ca esti ok. Ai ganduri peste ganduri peste ganduri si-n vartejul lor te pierzi, dar crezi ca esti ok. Nu ai chef de nimic si daca n-ar fi automatismele si oamenii cu care imparti o casa probabil ca ai privi in gol toata ziua, dar tu crezi ca esti ok. Te simti trista si viata ti se pare o suita rutinata de momente pentru care pur si simplu nu mai ai energie, dar tu crezi ca esti ok. Intre toate aceste momente, esti normal. Capcana.

Nu esti. Imi pare rau ca spun asta. 

As vrea sa se inteleaga once and for all ca depresia nu inseamna (neaparat) ca vrei sa-ti tai venele in lung si-n lat, ca depresia nu inseamna ca innebunesti, ca depresia nu te face un animal (sau orisicum, ceva subspecie). Dar ca depresia e perfida, e ca un actor grozav care poate sa joace perfect zeci, sute de roluri si tu sa nu te prinzi ca se desfasoara pe scena vietii tale.

As vrea sa ne trezim si sa nu mai fim asa de incuiati la minte si, mai ales, la inima.