Ce i-as spune mamei care eram in primul an de iriseala?

O intrebare ca asta cazuta in mijlocul unui dor care simt ca mi se agata de stern cu ghearele, urca-n ochi, da drumul la ceata sarata si ca teleghidata scormonesc laptopul in cautarea pozelor cu Iris bebelus: incremenesc, ma doare-n piept, de-adevaratelea, de dorul ei, de cutele micheline ale picioarelor, de carliontii ei mici, perfecti si incurcati, de ochii ei de veverita curioasa, de bolboroselile premergatoare vorbirii, de sunetul pasilor ei in primele zile de mers, de primul ei ras in hohote... ah, m-as intoarce intr-o clipa acolo, s-o mai strang o data in brate, tare, tare, asa cum era atunci, mititica si dependenta de mine, ca un autocolant de calitate divina. Ah, as vrea sa am un miliard de irisi, pe masura ce creste, sa nu pierd irisul de anul trecut, sa-i am pe toti langa mine, la o intindere de mana distanta!

Pfiu, m-am smiorcait si azi, sa continuam. Ce ziceam? A, asa, ce i-as spune mamei care eram in primul nostru an impreuna? Uite-asa i-as spune:

• nu cumpara patut, o sa fie doar un dulap de haine mai ciudat;
• nu te mai consuma pentru toate lucrurile pe care nu i le poti cumpara, cele mai importante lucruri de care ea are nevoie nici  nu se gasesc in magazine; no, really, nu-i trebuie toate jucariile din lume si nici toate hainele din lume;
• n-o da la gradinita la 2 ani si (nici) 10 luni. nu doar ca n-o sa-ti iasa socoteala cu clasa zero (da doamne sa dispara!:p), dar ar fi mai bine pentru amandoua sa mai stati un an. oh, well.
• fa sedinte foto profesionale cu ea, cu voi 4, o data pe an (macar);
• implica bunicii, fa-le loc, asa cum sunt ei; uneori, mai ales in sfera familiala, nu conteaza cine are dreptate, conteaza ce alegi sa faci dup-aia, ok, you are right, you are not wrong, dar daca asta tine la distanta membrii familiei, nu-i ok, nu se merita;
• enjoy it, fata, tare, cu putere, cu prezenta, primul an e globul cu sclipici;
• si daca tot am ajuns la final, ultima chestie pe care ti-as spune-o, dear me, e sa ceri in pana mea niste ajutor, pe ici, pe colo, o strachina cu supa, o ora in care sa te uiti in gol pe-o banca, singura, you-moments, scurte si dese si you&mr.beau moments.

Si peste fix 2 luni implineste 5 ani. CINCI ANI!

Superiubirea (4)

Iubesc enterocolitic, și de-aia râdeam când îmi spunea el te iubesc de mă cac pe mine!. Eram la fel. Iubeam la fel. Ce s-o fi întâmplat de azi sunt singură în viața mea, nu mă pot pricepe.

Era dimineață când mi-am dat seama că mă îndrăgostesc de el și că asta o să fie pentru totdeauna. Mă trezisem înainte să se lumineze bine pentru că stătea cu o mână pe părul meu. Când m-am întors spre el, mi-a prins fața în palmele lui mari și mi-a zâmbit, în somn.

What is your superpower? My superpower is superiubirea. Capacitatea de a te iubi și după ce ai plecat.

Mă duc spre atelier acompaniată de gândurile astea. Știu că vorbesc singură, dar sper că nu cu voce tare. Sorin, psihologul la care merg de vreo 7 ani, mi-a spus că merit să fiu fericită. Din nou. Că trebuie să îmi permit asta. Câcat, eu (dar lui n-o să-i spun niciodată asta) cred că mi-am halit porția de fericire. M-am hrănit cu bucăți mari, pe nemestecate sau tacticos, pe îndelete. Poți să mai fii fericit după ce ai fost fericit de tot? Mă tem că nu.

Pentru o clipă îmi zăresc mecla în geamul unei mașini. M-aș opri să-mi spun vreo două, dar fața mea din dimineața asta nu invită la comunicare. Am pierdut pe drum coama roșă și turbată, acum sunt câcănie-n păr, după cum mi-e și viața. Oh, well. Când ajung în fața atelierului, Vita stă în cur sprijinită de zid și fumează. Când o văd, tresar: e so me creatura asta. Parcă s-a creat o bulă în trecut și pe-acolo s-a strecurat, confuză, adolescenta care eram, plictisită să nu mai fie.

- Ce faci, vito?
- Te-așteptam, mi-am uitat cheia acasă.

Intram. Vad pe masa un buchet mare de bujori albi. Vita ridica nedumerita din umeri. Ma apropii si dintre flori cade un cartonas. "Miss you in draci".

Radiografia ultimului weekend de vara

Sau despre cum uneori universul nu e chiar atat de gica-contra cum ni  mi se pare.

- Voiam sa va intreb daca vreti sa mergeti cu noi la mare maine, ii zice mama lui chiar lui.
Aaaauzi la eaaa, daca! Daca vreau sa ma culc pe mare, intr-o pluta personalizata, daca vreau sa-mi las burta sa umble sloboda pe plaja, intr-un costum deux-pieces, burta pe care n-o mai vazuse soarele atat de intim de mai bine de 6 ani, desi am fost la mare in toti anii astia, daca vreau sa-mi vad copchila chitaind de fericire, daca vreau sa-mi infig picioarele bine in nisip in timp ce stau intinsa pe burta si ma uit in gol ca bou' (activitatea mea preferata, mai ales la mare), daca vreau sa respir aerul sarat si sa ma bucur ca sunt acolo, ca suntem acolo, fix asa, in formula aia. Daca?!

In 10 minute eram cu 2 genti burdusite de prosoape, haine si jucarii de nisip, la usa. Dupa 4 ore jumate de somn, ne kindoftrezim si purcedem. La 8 eram in Costinesti (o statiune pe care o cam hate, asa, dar date fiind imprejurarile, cu 3/4 din neam deja acolo, hai, fie!). 

Si-aici buchete mici de bucurii: bucuria irisului de a sta infasurata ca o caracatita in jurul meu, chitaind intruna cand o invarteam in apa si-o saltam deasupra valurilor mici, bucuria ca mama lui s-a lăsat cadorisita de sf Alexandru (ziua ei de nume), ca am fost cazati toti (dc erau si ai mei, chiar eram tot neamul la Costinesti) in vile apropiate, luna galbena, ametitoare, întinsă pe suprafata apei, ca o pisica lenesa, picioarele mele in nisip, berea rece, uitarea in zare, valurile inflorite la mal si senzatia pe care o ai cand intri prima oara in apa, Iris in rochia mea, murdara de sana la bot si topaiala ei fericita, pozele proaste făcute cu telefonul si pozele perfecte făcute cu inima.

Cand viata vine cu pumnii plini de nisip, mai bine faci un castel decat sa-i arunci in ochii cuiva:p