miercuri, 20 august 2014

Ce-ar trebui să știe un toddler de (aproape) 4 ani

  • Că e iubit. Că oricum s-ar trezi dimineața, zâmbitor sau bufnit, oricum i-ar fi ziua, la grădiniță sau acasă, oricâte nazuri ar face la culcare, oricâți nervi  de mamă ar călca în picioare cu inocența și emfaza anilor săi, oricât de lungi ar fi nopțile cu febră, oricâte griji ar aduce cu ele bolile, oricât de nepotrivit s-ar îmbrăca, oricâte schelălăituri nefondate ar zgâria oricâte timpane, orice ar face și oricând l-ai întreba, el să știe că e iubit. Că părinții sunt și ei tot oameni, cu nervii, grijile și fricile lor, dar că el este iubit. Că o să-și dorească uneori lucruri pe care nu i le poți cumpăra, dar el să știe este iubit. Că toate se pot schimba în viață, dar nu și faptul că el este iubit.
  • Că poate să facă orice, atâta timp cât nu se rănește pe el, pe alții și nu strică obiecte. În ceea ce ne privește, asta a însemnat că a avut voie să mâzgâlească pereți, să se joace cu plastilina prin toate colțurile fără să facem atac de cord că se lipește definitiv de covor, să mănânce needucat cu mâna (da, sunt oameni care cred că nu e frumos ca un copil să mănânce cu mâna. mda. neinteresant.), să coloreze cu creta în casă, să împrăștie tot de prin sertare, să facă ciorbă de șosete în oalele bune, să-și facă toPogan din pernele canapelei și corturi sau look de fantomă din cearȘafuri și, mă rog, alte tâmpenii specifice vârstei.
  • Că poate să ajute. Că e impotant pentru ei să se simtă utili, mari. Hai să facem biscuiți! sau Mami, pooot să aspir eu?/Dar chiar te rog, vezi și după ușă.
  • Că e normal să-i fie frică, dar ce mișto e când o învingi pe cotoroanță.
  • Că e ok să ceri ajutor.
  • are voie să facă alegeri.
  • Că a da nu trebuie să fie condiționat de a primi. Aproape în fiecare zi avem discuția asta. E prietenă cu o fetiță care nu prea împarte jucăriile și Iris e foarte descumpănită, se supără și nu pricepe de ce dacă ea îi dă din jucăriile ei, asta nu-i dă. O înțeleg, e enervant:p Dar îi repet mereu că nu dăm ceva pentru a primi altceva la schimb, ci pentru bucuria de a împărți. Treabă complicată, e încă prea mică.
  • De ce nu mănâncă prostiile dulci de prin magazine și cum vine treaba cu opțiunile. Da, eu cred că înțelege. Că găsim de toate în magazine, dar nu toate sunt bune. Că dacă vrea ceva dulce, facem, și e și gustos și mai sănătos. Că e important ce mâncăm, că e mică și are nevoie de tot ce e mai bun, în măsura în care putem și noi să-i oferim asta. Admit că e curioasă, dar dacă o să aibă curiozitatea de a fuma o țigară când o avea 10 ani, ce fac?, i-o las dimineața pe masă, lângă cana de lapte?. N-am considerat niciodată interdicția asta ca pe o pedeapsă, of course, și sper ca nici ea să nu vadă așa lucrurile când o fi mai mare. Pentru că, deși am fost privită în toate felurile posibile, nu chiar pozitive, și că mulți m-au considerat o mamă oribilă că nu umblu prin parc cu buzunarele pline de caramele, ba le mai și refuz pe-ale altora, pentru mine au fost clare de la început rațiunile și nu m-am grăbit să mă aliniez majorității, nici de complezență, nici pentru că acum Iris a crescut, nu mai e bebeluș.
  • Să aibă încredere în părinți. Dar asta e deja din altă ligă:p
Ne uităm la ei când dorm, cu gura ușor deschisă și crăciți în 7 zări și parcă sunt din nou, forever, bebeluși. Până se trezesc și ne trece:)) Adevărul e că cea mai simplă variantă de parenting e aia în care noi ne raportăm la ei ca la niște ființe dotate cu inteligență, emoții și sentimente, pentru că asta sunt, chiar mai presus de faptul că sunt copiii noștri.

Niciun comentariu: