miercuri, 23 aprilie 2014

Fericirea-i un lucru mărunt

Nu-mi trebuie mult ca să fiu fericită. Spălam vasele în ziua când am realizat asta. Îmi curgea apa printre degete și mă gândeam că de câte ori am avut mai mult, de-atâtea ori am fost oricum, numai fericită nu.
Toate bucuriile mele, alea ca niște licurici care vin din te miri ce și te fac fericită pur și simplu, au sărit dintr-o punguliță cu 5 nasturi. Sau când cineva mi-a scris că a râs și-a plâns citind textele mele. Sau când cineva a văzut o cutie cu fluturi și-a cumpărat-o pentru mine, just like that. Sau când mă sună cineva să-mi spună că și-a amintit cum că, în urmă cu niște ani, am spus nu știu ce și că i-e dor de mine. Sau când petrec toată ziua afară, prin parcuri, cu Iris, și râd și eu ca proasta, îmbătată de râsul ei. Sau o veste grozavă despre cineva care a trecut printr-o grea încercare. Sau când my bff aduce cu ea din Turcia o brățară care-mi place de n-o mai dau jos și amintirea faptului că we don't believe in kilometri. Sau când Iris îmi scrie numele pentru prima oară, (coincidență) cu roz:p (chestia dintre m și i este, sunt sigură că v-ați prins, dar vă zic oricum, un dinozaur:))).

Gesturile mici mă țin pe mine înnodată. Bucuriile mari, grele, mă răstoarnă.

4 comentarii:

lichiresti spunea...

Fericirea începe azi a devenit un fenomen al pieţei de carte, înregistrând vânzări fabuloase...

recomand!:)

florentin spunea...

Oamenii s-au străduit dintotdeauna să definească ce este fericirea sau ce ne face fericiți. Din această căutare pentru “ce înseamnă fericirea?”, putem avea numai de câștigat.

borceablog spunea...

Înaintea noastră, cele mai luminate minți ale tuturor timpurilor și-au concentrat atenția să definească ce este fericirea, iar noi putem să ne inspirăm din vorbele acestora, ca să ne construim propriul scenariu și să ne găsim propria cale către a descoperi ce ne face cu adevărat fericiți.

Unknown spunea...

Subscriu. Ca de obicei, total de acord cu tine si mai ales cu minunatele trairi mamicesti.