Grădi related

Hai că au trecut 4 săptămâni. Săptămânile 2 și 3 a stat acasă pentru că înhățase o răceală altoită dubioasă, care nu se putea decide nici să stea și ea ca orice răceală care știe ce vrea de la viață, nici să plece, ca orice răceală cu bun-simț. Mda, aceeași răceală care se activează, ea știe de ce, în fiecare miercuri.

Well, da, dacă sunteți niște matematicieni la fel de buni ca și mine, veți conclupardon conchide (am promis profului de drept civil că nu voi folosi cât voi trăi barbarul verb a concluziona:p) că avem o săptămână ca un buchet de flori de câmp multicolore culese în grabă, despre care voi nu știți ni-mic. Așa-i că v-ați ros unghiile până la cot de curiozitate? Stop it că vă zic acum tot:p

Săptămâna asta s-a început, cum altfel, plângând. În fiecare luni se pare că o luăm de la capăt, mereu. Am lăsat-o urlând și dând din picioare, spunându-i educatoarei du-te, du-teeee de-aaaaițțți!. N-am apucat să ajung acasă (după un drum luuuuung, de vreo 4 minute) că mă sună educatoarea să-mi spună doamnă, v-am sunat să vă spun că nu mai plânge, s-a calmat imediat, știți, v-am văzut așa... emoționată. Emoționată, meee? Mno:p Apropos, femeia asta ne are pe amîndouă în grijă, cum mă prinde, cum mă îmbrățișează:))

A doua zi am lăsat-o deja să doarmă acolo. În ziua aia e posibil să fi exasperat educatoarele, ambele, pe una o sunam, celeilalte îi trimiteam mesaje (ca să nu trezesc copiii) :D Am supravițeuit toate, deși Iris n-a dormit nici în ziua aia, nici în următoarele 3, făcându-le probabil părul creț în sprâncene doamnelor.

Mai plânge. Când o las și când vine ora de somn (pentru că refuză să doarmă acolo). Nu cred că e extrem de voioasă acolo, dar nici că îi displace total. Mănâncă, merge singură la baie (bineînțeles datorită wc-urilor și chiuvetelor minuscule). Fac gimnastică, dansuri și engleză, desenează și lucrează pe caiete speciale, li se spune povești, învață poezii, construiesc, se joacă. Cred că e un loc bun pentru ea.

Achiziții:

- în a doua zi, în parc fiind, după ce am luat-o, am auzit-o cântând la-la-la-la-la. Cum și ce? Ea nu-l zicea pe l :p

- în altă zi mi-a arătat educatoarea caietul ei, în care am văzut cum desenase ea un măr. În 2 culori, galben/portocaliu și roșu. Mi s-a părut so wou :D

- vineri, în timp ce eu o credeam desenând plictisită, ea era de fapt asistenta marelui magician Mario:p Aveau spectacol de magie la grădiniță și pentru că îi lăsasem aparatul meu uneia dintre educatoare, am putut să văd că, nu știu cum, domnișoara mea timidă, plângăcioasă și reticentă cu străinii, a pășit în fața tuturor, lângă marele magician și l-a ajutat la executarea numerelor. Me so proud:p

- îmi povestește frânturi din ce face acolo și îi văd încântarea. Din păcate (sau din fericire?) nu-mi povestește totTOT:p).

Aș spune că am evoluat, că ne-am făcut mari. Sper să fie bine. Nu au dispărut lucrurile cu care nu sunt eu ok (gen dulciurile sinistre din magazine, de care uneori reușesc s-o scap, alteori nu), educatoarele nu excelează în profesia lor, dar cred că nici nu greșesc teribil și iremediabil și, în general, cred că mama nu ar trebui să tacă și să accepte lucrurile venite dinspre ele ca pe niște adevăruri implacabile, ci să întrebe, să spună, să schimbe, să ceară, să explice, să se implice, chiar dacă asta îi poate aduce titulatura de mama ciudată-exasperantă-enervantă:p Ciudații sunt cool, așa să știți!