De doi ani jumate fericirea are chipul ei

Abia mi-o mai amintesc bebeluș. Mi se pare că am fost furată. Sau că sunt o impostoare. De fapt, nu am fost niciodată însărcinată și ea a căzut din vișin, la mine-n inimă. Și-apoi mi-a alunecat în brațe. Nu-mi amintesc aproape nimic din era bebelușească, iar când mă uit la pozele ei de-atunci mi se strânge inima într-un fel care nu e doar pfiu, ce bine c-am scăpat, acum e mare!. E uimire, e ghimpele a tot ce-a fost greu atunci, e frica aia imensă, surdă, pe care n-o cunoști până nu ai copii și e iubire, ceamaiiubire, crudă, rotundă, perfectă.
O să fie o femeie grozavă. Îmi place tare mult de ea (nu pentru că e copilul meu), e deșteaptă, are umor, e curioasă, e frumoasă și dementă cum mi-am dorit să fie, cum m-am simțit și eu cândva.

Have you noticed a new sound in the house — an annoying, grating sound coming from your child's mouth?, mă întreabă babycenter. Aaa, nuuu, cum annoying?!, music to my ears not.
Figuri la mâncare, ocazie cu care mi-am auzit neauzita: îți doresc să treci și tu prin asta ca să vezi cum e să nu mănânce copilul. Really? Numai mie îmi sună nașpa asta?
E o englezoaică cu sânge latin, cântă cântecele în engleză, eu îi spun I love you și ea-mi răspunde ai ioviu tu!, iar uneori, în parc, aud cînd urcă scările uno, dos, tes. 
Într-o zi, la culcare, mă amenință că-mi spune povestea cu Pinochio. Bâiguie ea ce bâiguie, iar când o întrerup s-o întreb cum îl cheamă pe tatăl lui, răspunsul ei mă face să râd cu precipitații: Bongiovi. Așa să-i rămâie numele, Bongiovi is the new Gepeto:))
Iris meets popcornul românesc, de ceaun, no oil, no salt, no nothing, big hit!
Îi plac fustele. Atât de mult încât atunci când le prinde și le pune pe toate, straturi.
Se tatuează cu carioci sau își face unghiile cu acuarele.
Are 20 de dinți și măsele, 15 kg(+), dar asta de mult timp, se menține, cum ar veni:p, are în vocabular cuvinte ca lucitor și improvizăm, dar nu și literele l și r, numără corect până la 7 în engleză, dar în română după o ordine doar de ea știută, iar de curând ne răspunde sigud, sigu di da (sigur, sigur că da) la orice întrebare/cerere.
De 2 zile trăim era pișăcioasă a renunțării la pampersul de somn (de la prânz, am zis că-ncepem cu ăsta). De ce, de ce, de ce n-am renunțat de tot anul trecut?!
Se bucură de orice ieșire din afara rutinei ei zilnice, iar sâmbăta asta a plecat pentru prima oară de acasă singură, adică fără unul din noi, cu nașa ei, la un restaurant, a stat cuminte în mașină, iar acolo nu a plâns, deși știu că a fost too much pentru ea să meargă undeva unde nu cunoștea pe nimeni, fără mă-sa. Bine, după ce a ajuns m-a sunat să-mi spună am ajuns a pitețee, veau acasă :p. Draga de ea, cum am trecut amândouă prin asta, cu inima ghem încâlcit!

- Te simți bine, mă, mami, ești bine?, o întreb după o noapte în care făcuse febră.
- Nu, nu sunt bine... (pauză de-o secundă în care am apucat să mă întreb dacă o să-mi spună c-o doare capul sau burta)... sunt pefectă.

- Te culci?
- Nu pea ched.

- Te culci sau nu?
- Sau da.
Uneori am impresia că face mișto de noi cu replicile ei, sunt mult prea tari :D

Să fim sănătoși, că multă fericire o să ne mai curgă prin vene!