Renunțarea la suzetă

Duminică foarte-noapte. Mă trezesc c-un schelălăit în ureche: sicaaa, siiiiicaaa?. What, un' se-aude? A, da, așa-i, am un copil (beautiful, special kid, dacă mă întrebi la ore mai mari din zi:p). Bestia irisească se trezise, escaladase pătuțul și stătea moț între noi, căutând suzeta. Mă-ntorc eu pe toate părțile, caut în pătuț, caut în pat, caut pe lângă, pe sub, se trezește și ta-su, aprinde lumina, caută în pătuț, caută în pat, pe lângă, pe sub, nada, suzeta părea dusă naibii. Noi eram, bien sur, leșine de somn, așa că i-am zis fată, ori te culci fără sica, ori faci ce vrei și ne lași pe noi să dormim, că uite, nu o găsim, aia e. În mod absolut năucitor, a ales să se culce.

Day 1. Acum serios, se-aștepta cineva (în afară de Iris) să răstorn eu camera cu curu' n sus a doua zi, ca să găsesc suzeta, acel obiect de care-mi era silă și de care nu știam cum să fac să scăpăm, și să i-o îndes în bot la prima strigare? Deci da, m-am făcut că plouă, tună și trăsnește. Dimineața a fost ok, dar cu cît se apropia ora prânzului, cu-atât mi se zburlea chelea mai tare. Pentru că da, cele 2 tentative de renunțare aveau încă urletele vii în urechile mele. A venit ora de nani, cu inima strânsă, am luat calea dormitorului, ne-am așezat comod, a întrebat de vreo 2 ori de ea, a bodogănit ce-a bodogănit și gata, a adormit. Mă uitam șocată la ea, avea altă față acum, fără suzeta aia care-i bloca gura și-un mușchi din inimă a tresărit scurt a ce copil mare am! Cum zicea Ana Savin, nu suntem extrem de încântați de rapiditatea cu care cresc copiii noștri, renunțarea la suzetă era ultima ei legătură cu bebelușia și fix așa am simțit-o, sorry pt siropoșenia greu de înțeles:p Noaptea a fost tot rezonabilă, deși i-a luat mai mult să adoarmă.

Day 2. S-a trezit bufnită și bufnită a rămas toată ziua. Asta a fost cea mai nasoală zi dintre toate. La prânz a avut nevoie de DOUĂ ore ca să adoarmă, s-a foit, s-a bocit și s-a jelit. Probabil intrase în sevraj:p M-am ținut tare, n-am cedat, thank you very much! Seara a adormit într-o oră și cel puțin am fost scutită de bocete.

Day 3. Good day. Mai întreabă de sica de câteva ori și-o dată îi zic păi nu-i, unde-i? și ea-mi răspunde peduto, EEEEU? Deci da :D

Day 4 și 5 (cea de azi) sunt liniștite și cred că pot spune că am scăpat.

Ce noroc pe capul meu și cum s-au întâmplat toate fără ca eu să-mi propun ceva, aaah, ce profitoare mai sunt, n-am putut să las să-mi scape așa ocazie! Se pare că acum are foarte multe de zis, no, I mean FOARTE MULTE! Înainte să adoarmă trăncănește, trăncănește și când, într-un final, închide ochii, mă-sa, defecta, stă și se holbează la ea cum a făcut-o încă din prima zi, încearcă să se prindă dacă are fața ovală sau triunghiulară, dac-o să-i dispară crețurile și dac-o să existe între ele relația AIA (so help me god:p).