joi, 24 mai 2012

Un iris jumătate, perfect al meu

A trecut 1 an și încă jumătate, deși transformată total, eu am supraviețuit, ea a învățat să râdă, să meargă și să vorbească. Ghemotocul ăla îngălbenit de icter e astăzi fetița who makes my heart sing. Bebelușul ăla semichelos (de care mi-e acum periculos de dor) e astăzi fetița asta dementă care știe mai bine ca mine toate drumurile care duc spre parc și care n-are nici o frică, nici o jenă, să se ducă oriunde fără mine. Știu că am spus-o (aproape) la fiecare post aniversar, dar timpul chiar nu are răbdare să mă minunez eu de cât de ma'mu'tcape'fect se dovedește a fi propriul copil. Nici unul nu e mai frumos, nici unul nu e mai isteț, nici unul nu e mai haios. Deși sunt multi copii reușiți pe fața pământului, ca al tău, cu siguranță, nu e nici unul.

Se atârnă de gâtul meu, îmi face măi-măi și râde cu toți dinții ei de șoricioaică alintată. E, spre marea mea încântare (dar și disperare, pe alocuri), legată de mine așa cum mi-am dorit și-a ajuns la vârsta la care se manifestă așa drăguț (își culcă capul pe picioarele mele, așa, pe fugă, de exemplu, în drum spre ceva ce vrea să facă; își lipește fața de fața mea când dormim împreună; mă ține de gât).
O aștept cu degetele încordate să intre în faza mâzgâliturilor pe pereți, dă doamne să aibă ea un talent cât de mic, că pe baza mea, cade varul de pe pereți de groază și silă!
Singura concesie pe care-a făcut-o cu pupatul e să-ți întindă obrazul s-o pupi tu, un gest de regină sicitirită absolută.
Îi place spălatul pe dinți, ba chiar se descurcă rezonabil și singură.
Împarte bețe și pietricele tuturor copiilor care se-apropie de ea și nu înțelege de ce unii n-o bagă-n seamă. Îi sunt dragi tare copiii, cum îi prinde, cum fuge după ei să-i îmbrățișeze.
Urcă pe tobogan, se pune opa și când se dă la vale eu îi spun pa, maaaami, paaaaa!, la care ea spune indignată maaamîîîîî și se face că se supără, doar ca să râdă mai cu poftă la o secundă distanță. Din tot parcul cel mai mult tot groapa cu nisip o atrage.
Mânuiește foarte bine lingurița/furculița, dar asta n-o împiedică să-și treacă degetele albite de iaurt prin părul cârlionțat.
E fetița lui nu-nu-nu (asortat cu dat din cap). Mergem să facem nani? Nu-nu-nu. Mergem să ne spălăm pe mâini? Nu-nu-nu. Hai să ne schimbăm. Nu-nu-nu. Când nu vrea ceva, știe foarte bine ce să zică. Da-ul nu prea există în limbajul ei.
I-au ieșit toți caninii (mai mult sus decât jos), dar nu cu zâmbete și dansuri, cum ați putea crede, ci cu febră și semidiaree. Cel puțin, asta cred că a fost, în lipsa altor simptome.
În supermarket nu există altă cale decât să o lași să facă ce vrea, chiar dacă asta înseamnă să dărâme tot de pe toate rafturile. E atât de curioasă și de curajoasă că nici nu realizează (ca să nu-i zic că nu-i pasă) că se îndepărtează atât de mult de noi și nu i se pare nimic anormal să se oprească moț în mijlocul unor oameni, să se uite la ei cu ochi sfredelitori de genul ce faceți, mă, aici?, eu sunt Iris, nu știați?, hai să vorbim despre cum puteți voi să mă faceți să râd.
12 mai: adio biberon! Nu pentru că ne-am fi propus asta, ci pentru că, aflați în deplasare, am descoperit (inițial cu groază) că am uitat tetinele acasă, așa că domnișoara și-a halit tacticos laptele cu paiul. Și asta (sper că) a fost tot.

Cuvinte noi: apâciu (iepurașul),  petsioiu (peștișorul), bicu (berbecul), ochi(u), toate babele cu batic sunt mama-i și toate animalele sunt strigate pe numele lor special, țațai (ceai), moațo (frumoaso), mâță (mânuță), dată (încă o dată), nicâcica (grisinica), bada (banană), țuț (sus), feafea (cafea), mețicâ (mulțumesc) și alte delicioșenii din astea, pe care le notez doar ca să am ce râde de ea mai târziu :p.

Eu? Eu am în cap schimbări care nu se produc niciodată dincolo de căpățâna mea, le mângâi, le vorbesc frumos, încerc să le ademenesc cumva, dar ele sunt în continuare prea rușinoase ca să iasă în lume. Nu-i nimic, one day...

5 comentarii:

femeia fericita spunea...

frumos, foarte frumos... bine ca n-ai uitat sa ne pomenesti si de... "one day"

va pup cu drag
elena

Ambasadoarea spunea...

Te pupam si noi, mai Elena, mai :)

Oita fantastica spunea...

sa va traiasca minunea! cand te citesc de fiecare data imi doresc si eu un copil! Asa, pe loc!!

Ambasadoarea spunea...

Multumim! Dac-o evolua stiinta si natura umana in asa hal incat sa poti faci copii instant, io ma impusc!

oita fantastica spunea...

never say never:D