sâmbătă, 1 ianuarie 2011

O, an frumos!

Bine-ai venit!
La 12 noaptea mă uitam pe geam la artificiile-pocnitorile aruncate de vecini și mă speriam de atâtea bubuituri. Eu. Iris n-avea nici o treabă, dormea îngerește. A fost primul revelion cuminte, liniștit, fără muzici, dansuri, beții. Abia așteptam să plece cei 3 prieteni care și-au petrecut cu noi ultimele ore din 2010 ca să mă strecor în pat lângă ghemotocul meu cald și frumos. Mă emoționează copchilul ăsta de nu mai știu ce-i cu mine, și-mi tot vine s-o strâng tare-tare, s-o pup mult-mult, s-o alint tot-tot. Nu mai știu superlative să i le atribui și oricât aș drăgăli-o parcă nu-i de-ajuns, ea merită mai mult, mai bun, tot. Da, în caz că nu s-a înțeles din prima, mi-e dragă de mor:) Așa că, eu vă doresc din suflet ca în 2011 să găsiți acel ceva care să vă facă să vă simțiți cum mă simt eu când îmi zâmbește Irisuca!

O să fie un an frumos, am citit eu asta de dimineață în pampersul domnișoarei, trust me!

Niciun comentariu: