luni, 25 octombrie 2010

Ultimele saptamani

C-or fi 5, 6 sau doar 4 ... nu stiu nici eu, nici doctorita. 
Nu mai cred ca o sa mor in plin act de aducere pe lume. Din nefericire, o sa stau si-o sa suport cum oi suporta orele alea, o sa ma gandesc ca o sa am o viata inainte sa ma razbun pe beau pentru toate chinurile alea si-o sa inventez special pentru el metode de tortura la care nu s-a mai gandit nimeni pana acum. O, joy!
Banuiesc ca o sa fiu ingrozita, ca or sa-mi tremure picioarele pe holurile sectiei de maternitate, ca or sa ma usture ochii si gatul din cauza  lacrimilor pe care ma voi stradui sa nu le las sa tasneasca, o sa ma rog si-o sa blestem in acelasi timp ... si dupa toate astea o sa fie deja a doua zi, nimic n-o sa mai conteze, odata ce ma vad trecuta de partea cealalta.
E adevarat, devine insuportabil sa cari burta asta peste tot dupa tine, devine un chin sa te intorci de pe o parte pe alta in pat, nu e amuzant nici sa fii impuns in vezica. Daca la toate astea mai adaugati si o minunata renovare de dormitor cu pachetul ei de praf, zgomot, mizerie, praf, zgomot, mizerie o sa obtineti imaginea clara a unei realitati care m-ar face sa fug daca as putea sa fug, sa tip daca n-as avea toate gaurile imbacsite de praf, sa-mi smulg parul din cap daca as  putea sa-mi bag degetele in pletele-mi gletuite:) Compatimiti-ma, I need that!

2 comentarii:

Evergreen spunea...

Cand citesc asta, deja au trecut toate. Dar sa stii ca te compatimesc :)

Ambasadoarea spunea...

Ma simt compatimita:)