Anul trecut, cam pe vremea asta...

 ... ajungeam în camera care avea să găzduiască manifestările noastre de honeymooners, gustam din șampania păstrată la rece și citeam scrisorica lăsată de managerul hotelului cu zâmbetul pe buze,
noi eram, mă, ăștia, doamna și domnul Florea,

 ... mă bălăceam în piscina asta prea mare să poată fi cuprinsă într-o singură poză,

...încremeneam cu ochii-pâlnie la așa imagini frumoase și-mi spuneam ce bine că trăiesc să văd toate astea!,

... pierdeam verigheta în oceanul ăsta rece și sărat care m-a atras ca un magnet și mă-ntrebam 

câți s-au prins că alea-s lacrimi,

...vedeam delfini pentru prima oară în viață țopăind în mediul lor și nimic nu mi se părea

mai frumos în acele clipe,

... băteam stațiunea la pas, de mână cu cel care m-a iubit atât de mult încât mi-a dat definitiv numele lui:),

... muream de încântare în cel  mai mișto parc în care am fost vreodată.

Anul ăsta nimic nu mai e la fel. Părul meu are mai puțin din jumătatea pe care o avea în lungime atunci, nu mai încap în pantalonii scurți de la Mango de care m-am îndrăgostit, iar partea de sus a costumelor de baie pare acum o glumă. Nu mai fumez de 3 luni de zile și când mă uit la pozele în care aveam o țigară în mână mi se pare că nu sunt eu. Din aprilie nu mai suntem singuri și când mă uit la Loli nu pot decât să-mi doresc ca și copilul să fie la fel de frumos și de obraznic ca și ea:) Da, și din decembrie vom fi 4. Ce multe s-au schimbat într-un an!

 Mă miram și atunci și mă mir și acum: nu-i greu, mă, să fii fericit!