luni, 26 aprilie 2010

Foamea, is it me you looking for?

Mereuuuu???

Am crezut până acum câteva săptămâni că știu ce e aia foame, că-mi dau seama când stomacul meu cere să fie umplut și că știu sigur cât timp am la dispoziție să fac asta. Well, nici o foame nu-i ca foamea când ești însărcinată. Pentru că, lăsați-mă să vă spun eu crudul adevăr, în secunda în care beculețele roșii s-au aprins, am la dispoziție maxim un sfert de oră să fac ceva în sensul ăsta, altfel aș putea foarte bine să mor, nimic nu mai contează. Pentru că da, în momentele alea de foame cumplită aș lăsa tot și-aș cădea cu ușurință pradă ispitei de a mânca de pe jos, de a fura din mâna unui copil sau din poala unui cerșetor. N-am fost niciodată o pofticioasă, nici acum nu excelez în domeniu, dar nu poți să mănânci în fața mea când mie mi-e foame. Pentru că foamea mea de femeie însărcinată mă face să ling televizorul sau ecranul laptopului, nu pot să mă uit la filme/imagini cu mâncare, orice mâncare ar fi ea și indiferent de faptul că am mâncat în urmă cu 5 minute. Ba mai mult, foamea mea e atât de foame încât n-aș avea nici o reținere să bălesc cu lacrimi în fața unui țigan de pe marginea drumului care mănâncă cine-știe-ce resturi, poate s-o îndura și mi-o da și mie. 

Ca să fie și mai complicat, nu suport ideea de a găti. Eu cu mâinile mele. În bucătăria mea. O, nu! Îmi face silă și greață numai gândul. Așa că, aștept invitații la micul dejun, prânz, cină și orice gustări mai aveți voi în program. Maică-mea s-a săturat de mine.
_____________________________
Laaaaaaa mulți aaaaaaaaani, hon!

5 comentarii:

Ionouka spunea...

Hei, si maninci de jdemii de ori pe zi? Hm, tre sa fie interesant, eu nu cred ca as avea timp... :)
Eu te invit la cheese cake usor si la clatite cu sos de fructe. Garantate sa iti tina de foame cel putin cinci minute!

Miha spunea...

Atunci s-a zis cu patratelele alea abdominale pe care le invocai in ultima vreme? :D

Tocmai am vazut o aproape de comedie cu J.Lo, "The Back-up Plan" in care joaca rolul unei tipe care ramane insarcinata cu gemeni. E banal si previzibil filmul, dar avand in vedere ca atunci cand reusesti sa empatizezi cu pataniile personajului devii usor maleabil, ma gandeam sa ti-l recomand!

Ambasadoarea spunea...

Da, Ionouka, fix asa, de zeci de ori pe zi iar timp si resurse n-am cum sa nu gasesc, foamea se cere satisfacuta, pe principiul "Atentie, urgentaaaaaaaa!".
Nu ma amagi cu astfel de invitatii virtuale, mai bine veniti la Galati de 1 mai, sa ma hranesti cum stii tu:D

Miha, patratele sunt si vor ramane o amintire frumoasa:(
O sa ma uit si la film, uneori merg si astea banale, merci pt. recomandare!

dramaqueen spunea...

Multumesc, hon! Miss you! And mini-you! And Lola! ... bine... and sotu'! :D
Mananca, maica, sa faci copchil sanatos, gras si frumos :)). Vedem noi cum il nastem (caci SUNTEM insarcinate, nu?), ne descurcam.
Hai pup ombilical!

Ambasadoarea spunea...

Pai, hon, hai ca ma chinui sa suport eu astea 9 luni si-ti plasez tie deosebita placere de a naste. Da? Da? Da? Bineeeee.