De când mi-a căzut rangul de la etajul 1 tocmai la parter mi-e cam frică să deshid ușa. Ieri, de exemplu, ne-am privit 5 minute ochi în ochi prin vizor, eu dinăuntru, el de după ușă, eu tremurând de frică, el tremurând de frig, eu așteptând să plece, el așteptând să deschid. Iată-mă trecută de la inconștienta care eram înainte, cea care deschidea ușa în stil Kramer, la cea care se vede căsăpită de orice individ îi bate-n poartă. Ar fi la fel de potrivit să cer și poze cu toți vecinii, să-mi fac un glosar și să-l țin la îndemână pentru indentificare. Și mai nimerit ar fi să am totuși încredere în forțele mele de fostă judo-istă (ăsta e un mesaj, real de altfel, pentru toți cei care se gândesc să-mi bată la ușă, be afraiddd, be verrrrry afraidddd!), aș putea cu ajutorul lor să-l înving pe bătrânul malefic înfășurat în mod hienesc de înșelător în halat, cu mâinile tremurând de boli răutate, venit să ceară 5 lei pentru alt vecin, cel care a avut curiozitatea și apoi plăcerea să se bage la subsol ca să curețe rahatul preaiubiților lui vecini.
Mi-e frică c-o să mor și că asta n-o să fie alegerea mea. Chiar nici unu' n-a fost în stare să negocieze cu doamna Moarte? Nici tu, Napoleoane? Nici tu, Maicăle? V-ați lăsat în baza mea toți, fi-v-ar țărâna ușoară! Dacă am privi părăsirea acestei lumi ca pe părăsirea unui loc de muncă totul s-ar simplifica brusc. Fie că-i demisie, fie că-i concediere, we all need preaviz! De ce moartea nu s-ar supune acestei legi? A, o face când e vorba de boli? Păi da, da' oamenii mai mor și brusc și dintr-o dată. A, mai și încalcă legea?... Păi deh!, de ce nu?! Una-i Moartea doar!
Care-s noile tendințe în materie de frică, ce se mai poartă anul ăsta? Deși le am pe ale mele, parcă aș experimenta ceva nou:)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu