Fata intoarsa a prieteniei

De fiecare data cand mi se nazare sa scriu ceva, imi imaginez ca minunea ce mi se va scurge din creier in degete si apoi aici o sa fie atat de minunata, incat toata lumea o sa se opreasca ca trasnita sa se minuneze. Pe parcurs, ma trezesc, ma sterg la gura de balele imaginare ale succesului, inghit in sec si-mi dau seama ca nu vreau asta.

Despre prietenie vreau de asa mult timp sa scriu incat acum imi dau seama ca nu mai am nimic in cap. S-a pierdut tot. Poate prin suflet sa mai gasesc ceva?! Oricum, stiu ca sunt prima care urmeaza sa vorbeasca despre asta. Nimanui pana la mine, nu i-a trecut prin cap sa scrie despre prietenie, right?:D

Bun. Cunosc doua persoane, doua fete, pe care le-am privit mereu cu detasare de la distanta. Una dintre ele era jumatatea tampita a relatiei. Era aia care ce visa noaptea punea in practica ziua. O caracteriza o indrazneala care aducea cu nesimtirea uneori. Visa o camera de camin cu un morman de gunoi ascuns sub covor. Si nu visa singura. Visa alaturi de jumatatea cuminte a ei, o jumatate care o hranea pe cealalta (si la propriu!), o tempera sau o tragea de par in jos cu picioarele pe pamant. Planul era sa ajunga acolo unde doar una dintre ele este acum. S-a dus prietenia dintre ele?! Nu. Dar eu am vazut-o cum isi sucea gatul dintr-o parte-n alta, nestiind la care dintre ele sa ramana. Am vazut-o cum se chinuia sa le stranga laolalta. Atunci mi-am dat seama ca prietenia e un gand, cand nu e strangere de mana.

Apoi, mai tarziu, am cunoscut alte doua fete, care erau atat de unite incat le spuneam ca-s sot si sotie. Isi beau cafeaua dimineata impreuna, faceau mancare impreuna, isi cresteau copiii impreuna. Pana intr-o zi cand una dintre ele a considerat ca cealalta a facut ceva atat de groaznic, ca nu merita iertata in veci. Desi m-a ros curiozitatea, nu stiu despre ce a fost vorba, dar am convingerea ca e o mare tampenie (v-am spus, doar le stiu prea bine pe-amandoua). De felu' meu bagacioasa, am incercat sa le impac. Mai bine incercam sa zbor de pe bloc, aveam mai mari sanse sa reusesc. Atunci mi-am dat seama ca prietenia e dusmanie, cand nu e daruire.

Mai tarziu, am cunoscut alte doua fete, care au luat prietenia drept garant al viitoarei afaceri. Afacere care nu a mers. Dar si prieteniei i s-au taiat picioarele. Atunci am inteles ca prietenia e o curva, pe care o lasi sa plece ca sa nu te (mai) futa.

Nu stiu altii cum sunt. Eu din prietenie am inteles un singur lucru, in final. Spus in putine cuvinte ca sa nu doara capu' pe nimeni.

Nu exista prieteni. Exista ingeri pazitori. Pe care ii ai. Sau nu.