Abandonul de sine se pedepseşte

Mă ascund în spatele lentilelor ca şi cum m-aş piti bine la o v-aţi ascunselea. Mă gândesc că nimeni nu mă vede, că nu se observă dacă am ochii obosiţi sau nemachiaţi. Mă strâng covrig în coconul rutinei, e cald şi moale, dar am picioarele reci. Sunt zile în care soarele nu ştie că exist, pentru că nu mă vede.

Am avut şi eu aşteptările mele de la mine, de la viaţă. Aşteptări care s-au luat la întrecere cu posibilităţile mele, cu imaginaţia mea, cu rezistenţa mea... Inutil să mai spun că aşteptările mele au fost atât de bune încât au câştigat întrecerea, lăsând în urmă nişte posibilităţi rahitice, care nu puteau să nu depindă de alţii, mereu de alţii, o imaginaţie care şi-a rupt picioarele de naivă ce e şi o rezistenţă care s-a dovedit a fi cel mai mare duşman al meu.

Că am construit pentru mine drumuri şi autostrăzi cu cinşpe benzi care să mă ducă în toate direcţiile, dar înainte, mereu înainte, nu ştiu cine-şi mai aduce aminte. Că am visat pentru mine trepte speciale pe care să le urc în zbor şi că voi creşte-ntr-un an cât alţii în cinci, nu mai ştie nimeni. Că eu din mine puteam să mă ridic deasupra tuturor, da' nimeni nu m-a iubit atât încât să mă lase să mă pierd. Că eu pentru mine aveam vise, aveam planuri, aveam nişte idei şi credeam că doar fi'ncă le am, ele mă vor lua de mână şi mă vor duce acolo unde nici cu gândul nu îndrăzneam să ajung. Visele mele, şi-aşa neconcretizate şi-n formele lor de modelino mi-au scăpat printre degete.

Eu vreau ca nimeni să nu-şi dea seama. Eu vreau ca nimeni să nu gândească ce gândesc eu despre mine. Eu vreau ca nimeni să nu vadă că ratarea, deşi când vine iţi oferă o falsă impresie că a venit pentru că tu ai chemat-o, ea vine doar pentru a se instala confortabil la locul ei. Locul ei e locul unde ratatul îşi linge rănile, imaginându-şi, pentru a nu se anula complet că a pierdut bătălia pentru că a avut nişte adversari puternici. Adversari care, evident, nu au existat decât în mintea lui.

Mă declar limitată. Restrânsă. Încorsetată. Dependentă. Dependentă. Dependentă.
Mă declar vinovată. Învinsă. Părăsită. Abandonată. Abandonată. Abandonată.

Conform art. 13 din Codul de procedură chirilică "abandonul de sine se pedepseşte cu închisoarea pe viaţă, făptuitorul urmând să-şi execute pedeapsa într-un spaţiu de detenţie de maximă siguranţă, propria sa minte."

Sentinţa instanţei este clară şi seacă: social eşti un sinucigaş.

- Aşa-i că regreţi lipsa de voinţă si toţi anii aştia în care ai trăit ca o plantă agăţătoare, mereu atârnată de ceilalţi, de ceea ce-şi doresc ei, într-o permanentă dependenţă, că te-ai anulat ca fiinţă socială din teama de a pierde pe cineva?Ai pierdut trenul, ai pierdut momentul, ai pierdut curajul, ai pierdut tinereţea, încrederea şi voinţa.
- Aşa-i că ai senzaţia nu doar că viaţa ta trece pe lângă tine ci că efectiv se separă de tine, merge paralel cu tine, departe de tine?
- Aşa-i, Onorată Instanţă...