Ziua aia când te gâdilă pe dinăuntru o pană jucăușă. Ce să fie, ce să fie?

- Sunt eu, fericirea.

- Oh, drăguțo, dar cu ce ocazie pe la noi? Văd că stai de dimineață și numeri pe degetele tale fără capăt de câte ori mi-am zis în gând sunt fericită, sunt fericită, sunt fericită. Sunt. Nimic din ce-mi este necesar, nu-mi lipsește. Am găsit baby spinach, diseară voi face o salată orientală cu mult verde în ea și-n același unic castron 2 furculițe mari și una mică se vor bate pe bucățelele de albuș. Sunt fericită. Fetița asta a venit în viața mea cu buzunarele pline de fericire, așa grozav de dragă îmi e că-mi vine să mă duc să mă împing în ușa grădiniței, să bat în ea cu palmele înghețate până-mi deschide cineva: e urgență, doamna directoare, e urgență!, și să alerg s-o strâng în brațe, să-mi plimb nasul prin cârlionții ei încâlciți și să mă îmbăt cu țubec, mami, și io țubec, pân la cec și maaaai sus, io maaai sus (o compilație între replicile noastre pe care le zice ea singură cap-coadă, în timp ce eu mă scarpin de gardul fericirii ca o mâță sătulă).

Fericirea-i ca un animal vagabond care așteaptă să-l chemi să ți se așeze în poală. True story.

Poate sună la fel, dar nici un "te iubesc" nu seamănă cu altul

A început să ningă. Fulgi mari se rostogolesc din cer ca să se culce de tot în părul meu.

Mi-amintesc noaptea aia dintre ani, în care, îmbrăcat la 4 ace, stăteai în genunchi lângă mine, cu mâna pe fruntea mea și mă-ntrebai dacă n-ar trebui să mergem totuși la spital. Nu trebuia, mă lovise o banală gripă, o ignorasem, cum fac cu toate lucrurile care nu-mi convin, dar ea se dovedi mai puternică și mai urâcioasă. În încăpățânarea mea, îmbrăcasem rochia roșie și, făcută covrig pe canapea, tremuram.

- te iubesc, urâtule!

- și eu te iubesc, mă! hai că mă schimb și-o să ne uităm la filme ca niște moși!

- nu te schimba, mai bine stăm așa o vreme.

Ne-am cocoloșit pe canapeaua prea mică, eu cu capul pe pieptul lui, în așa fel încât inima lui îmi bătea în urechi.

- dacă eu aș fi marea, tu ce ai fi?, îl întreb cu ochii închiși, știind că nu-i plac jocurile astea ale mele, dar că, din cauză că sunt bolnavă, n-o să zică nu.

- eu aș fi marinarul care vine să-ți îmblânzească valurile, și râde ca un șmecher frumos ce e.

- dar dacă aș fi o frunză?

- atunci eu aș fi copacul de care să te agăți. Îmi zâmbește incapabil să înțeleagă cât de mult îl iubesc.

- eu te iubesc mai mult. de câte ori pleci, inima mea se deșiră, ca un pulover vechi, mâncată de moliile dorului. o să te iubesc și peste 10 ani, când noi nu vom mai fi împreună și atunci nu te voi mai vedea, dar te voi visa. o să te iubesc mereu pentru că tu ești începutul. o să te iubesc și când o să spun că nu te-am iubit niciodată, o să te iubesc mereu pentru că, așa cum ai fost al meu, așa vei fi mereu pentru mine.

- delirezi, vulpe, hai la mulți ani, e trecut de 12, putem să ne culcăm. Mă sărută și mă agăț de gâtul lui convinsă fiind că relația noastră are un termen de expirare și că pe noi nu ne mai așteaptă nici un revelion, nu împreună.

În maxim 5 minute îi aud respirația de somn. Ajutor de nădejde, felinarul din stradă îmi luminează trecutul. Mă ridic din pat, mă uit la el și-mi vine să-i cuprind fața în mâini, s-o pup pe față și pe dos, dar ies din cameră, din casă și din viața lui.

Fulgii s-au întins prin tot orașul, ca o molimă albă și inofensivă. E o după-amiază ca alea din filme, ninge cu fulgi mari, liniștit, se-aud colinde din magazine și chiote de copii cu nasul rece. Mă opresc în fața ușii unui magazin și-aștept să iasă o familie cu 2 copii, fetița, mai mare, iese prima, mama după ea. Aud din nou inima aia bătând în urechi. Ridic privirea și-n ochi mă înțeapă verdele crud al ochilor lui. Are fire albe-n păr, dar, doamne, e mai frumos! În brațe, un băiețel de nici un an îl trage de urechi. Mă privește și-așa cum o face îmi simt ochii aburindu-mi-se.

- de ce-ai plecat, mă?

deceamplecatdeceamplecatdeceamplecatdeceamplecatdeceamplecatdeceamplecatdeceamplecatdeceamplecatdeceamplecat

- haaaaaai, taaaaati!

- vin acum, Aimee.

- Aimee e fetița noastră, îi zic.

- Da, mă, așa trebuia să fie.

- Nici o mare nu s-a căsătorit vreodată cu vreun marinar, îi zic zâmbind amar.

- Da, mă, bine, dar nici frunza nu s-a mai întors niciodată la copacul părăsit. Te-am așteptat 10 ani, nebuno, îmi zâmbește și el amar.

Fetița vine și-l trage de mână. Se îndepărtează împreună. Eu mă sprijin de peretele magazinului și din ochi guguloaie calde și sărate plonjează sinucigaș pe obrajii înghețați. Plâng și râd în același timp, de cât de mult am putut iubi la 20 ani și, totuși, de cât de proastă am putut să fiu.

Nu-mi mai trebuie nimic din magazin. Intru în cafeneaua de pe colț, iau 2 ciocolate calde la pachet, urc la etajul 7 al clădirii de birouri din strada următoare, bat la ușa primului birou din stânga și intru.

- Iubita, ce cauți aici? 

- Ieșisem să cumpăr cadouri, dar mi-am amintit că am un soț și-am venit să-ți dau o ciocolată caldă la schimb pentru niște pupici. Ai? Mai ai câțiva pentru mine?

Râde bucuros de surpriză și mă sărută, el știe ce magie face, de mi se încălzesc picioarele instant.

- Fulgii ăștia ți-au întins un pic machiajul. Parcă erai mai frumoasă în luna de miere, râde iar, cu ochii sclipind.

- Sunteți așa amuzant de când v-ați însurat, domnule!

- Știi ce, hai că plec mai devreme azi, unde vrei să mergem?

- Poate în pat? Știi că noi n-avem copii?

- Serios? Vai, păi trebuie neaparat să rezolvăm această problemă. Te iubesc așa mult, soție personală!

- Da, da, vorbe, văd eu acasă.

Râdem ca niște adolescenți fugiți de-acasă. Sunt fericită.

Născută într-o joi, luni avea deja 3 ani

Povestea acestor 3 ani ar putea fi spusă, pe scurt, chiar așa: am născut-o într-o joi (și asta e și va rămâne cea mai vie amintire a mea), iar luni avea deja 3 ani. Pentru că timpul, animal nehalit, înghite zile, luni și ani, de-ajungi nedumerit la nunta copilului tău:p Mă sufoc de dragoste când mă uit la pozele ei, când era cât o gogoașă cu mâini și picioare, mă mir că n-am înghițit-o, mă mir și mă mir că e, că mi-au dat-o mie (oricine ar fi ei, cei care se ocupă cu livrarea fericirii în lume) și de când o am pe ea, simt că am tot, ea cu mâna ei mică a împins ce nu-mi era de trebuință în afara vieții noastre, ea a șters singură geamul existenței mele și-a făcut ca totul să fie clar, frumos și senin. Mulțumesc, creatură perfectă, tu mi-ai așezat inima în piept și-ai pudrat-o cu zaharuri alese care nu îngrașă decât iubirea asta de mamă!
E cam grozav să fii martorul creșterii și dezvoltării ei, uneori amețești de la viteza cu care se întâmplă toate, alteori îți scuipi în sân de frică și-ndrugi instinctiv, pe muțește, rugăciuni pe care nu ți le-a dictat nimeni la ora de religie și-n rest, zilele trec, ce să facă și ele, au atâtea să ne mai aducă!

E o zvârlugă. Îi place să danseze și-o face cu ritm, cu scheme, cu atitudine.
Când i se pare ei că spune o prostie, râsul îi zbughește din gură ca un iepure care-a descoperit șampania. Nu poți să fii în altă cameră, să faci o treabă, că lași tot și vii să vezi spectacolul și să-ți umpli buzunarele inimii cu râsul ei colorat ca o pungă de m&m's.
Și-a tras voce de narator și seara, la culcare, îmi spune ea mie povești. Sunt ori despre un șoricel care merge la grădiniță, ori despre un elefant (ori chiar, varianta combo, șoricelul e prieten cu elefantul).
E un copil grozav, grozav-grozav. Io-s ciudata, că, uite, îmi vine să plâng când mi-o laudă educatoarele, când mă uit la desenele și picturile ei de la grădiniță, bineînțeles că nici un pictor nu a pictat vreodată atât de frumos ca ea:))
Are totuși și bufnelile ei, când nu poți să-i intri în voie și-i încăpățânată și tazmanian (just like her lovely mother:D), dar astea, deși îs enervante, le iau ca pe niște semne bune, în primul rând pentru că se manifestă (și așa).

Când mă vede încruntată, râde la mine și-mi spune fațe-te fumoasă, mami! Fă-te frumoasă. Și mă fac, ah, cum mă fac și cum, de dragul ei, ce nu m-aș face!
Ne frecăm nasurile cum facem de când ne știm și ea, sensibilă și romantică, îmi spune mi-era dor di muții tăi, mami!.

- De ce-ai făcut febră?

- Petu că n-am fost atentă, mami.

Vorbește singură în baie (în timp ce eu cred că se spală pe mâini, dar ea de fapt spală chiuveta): A muți ani. Ții ce-nseamnă asta? Înseamnă să tăiești.

Mami, veau să chețc și eu mică! 

Veau mai multă pâine la colecție.

Copaculeee, tezește-teee!, urlă îmbrățișând trunchiul unui copăcel.

Mergem să cumărăm bani. De la Kaufland. În ziua aia am aflat și eu că se vând bani la Kaufland, dar nu i-am găsit niciodată la raft. Vă dau acest pont, poate aveți mai mult noroc ca mine.

Baticu' cu căciula sunt petini, mami.

Mami lu' ciori se duc și ele la Kaufland, nu? Da, da, precis:))

Ne desenează. Mami, tati, ea. Toate desenele ei se termină întotdeauna după ce a unit toate mâinile între ele. E kind of aww (oh, pe cine păcălesc, totally aww:p).

Mini-poveste 5: Să iubești un animal sălbatic

Se dezbracă copacii
și-i frig
iar lor nici măcar nu le pasă
mie-mi ruginesc cuiele ambițiilor
îmi cad galbene frunzele amintirilor
și-mi aleargă prin vene
vântul turbat
al dorului
de
tine.

Într-o zi
(fără punct)

N-o să-l termin, volumul ăsta de poezii n-o să fie gata niciodată.

Am iubit o femeie. Am iubit-o. Am iubit-o cu sufletul împletit în jurul ei, am iubit-o cu foame și cu sete, am iubit-o cum iubește planta apa care o udă, am iubit-o cu inocența albului și cu nebunia culorilor, am iubit-o mut de fericire și-am iubit-o orb.

Avea părul roșu ca o coamă sălbatică, ochi rotunzi de veveriță prinsă la furat, corp mic, perfect, iar numele ei de floare contrasta masiv cu firea ei de tazmanian. Era capabilă de acte de cruzime involuntară, la fel cum era capabilă de acte de generozitate nebună. N-o interesa să aibă, să adune, nu avea nimic al el, dar cum naiba, toate erau ale ei. Femeia asta, minunată creatură, făcea lumină pe unde trecea, făcea să fie cald și frumos, făcea să fie bine. Iubirea ei, pentru că știu că m-a iubit, era explozie. Pur și simplu, explodai de fericirea de a fi cu ea și-apoi, tacticos, cu mâinile ei mici de chițibușar care nu poate sta locului, te recompunea după cum i se năzărea ei, iar tu ieșeai din asta, îmbunătățit și năucit de șimaimultăiubire.

Măcar de-aș fi înțeles la timp că iubirea mea o domesticește, că animal sălbatic fiind, va fugi cînd va simți miros de cușcă. Îi cumpărasem un inel, da, dar nu eram atât de prost, nu i-aș fi cerut niciodată să se mărite cu mine, îl văzusem într-o vitrină, piatra lui verde, de muguri născuți prematur, mi-a luat mințile, am crezut c-o să-i placă. Și din a doua zi, n-a mai fost.

Acum umblă slobodă prin lume. Dac-o vedeți, să-i spuneți că i-a înflorit mușcata. Și că ședințele de chimioterapie nu m-au făcut mai urât decât eram.