Oaia neagră a Europei

Scris la nervi de 13!

Şi peste o sută de ani tot oaia neagră a Europei vom fi.

Pentru că vrem. Pentru că putem. Pentru că ne conduc nişte costume scumpe, fără conştiinţă şi răspundere. Pentru că lăsăm să ne împută viaţa ba o savarină, ba o senzuală, ba o brăileancă. Pentru că aplaudăm apariţia lor la televizor. Pentru că s-a creat o interdependenţă între rahaţii cu ochi din politică şi vor continua să se susţină şi să se apere cu strigături. Pentru că acceptăm să se joace un teatru ieftin cu actori proşti care nu are un final. Pentru că tăcerea nu schimbă niciodată nimic. Pentru că nici resemnarea nu e o soluţie. Pentru că ne place spectacolul de baltă. Pentru că nu tindem, nu spre mai mult, nu spre mai bine, ci spre normal. Pentru că am visat să ajungem oameni mari şi undeva pe parcurs am uitat că ne doream să schimbăm ceva în bine. Pentru că ne e o foame continuă, cotropitoare şi nu ne mai ajung nici banii, nici terenurile, nici puterea. Pentru că ne amuză cum banii din vistieria statului devin invizibili şi neurmăribili. Pentru că ne e greaţă. Pentru că îi punem la zid pe cei care se pun de-a curmezişul nedreptăţii.

- Ce-ţi doreşti, Nicuşor, să te faci când o să fii mare?
- Neamţ.

Mi-e milă de copiii ăştia mici care nu au, ca noi, nostalgia unor vremuri mai grele, încorsetate şi în care nu se mai cultivă spiritul ăla de cutezător, de visător prin excelenţă, de iubitor de patrie şi neam, şi care vor căuta pe alte meleaguri ce le lipseşte aici. N-o să vrea nici unul să schimbe nimic, pentru că o să le fie silă, o să se gândească la România ca la o rudă hidoasă, retardată şi involuată. Nu ştiu dacă mă fac înţeleasă. Mi-e silă mie de mine că am ajuns să-mi fie scârbă de ce se întâmplă în jurul meu, că nu aud şi nu văd în afară de crime, nedreptăţi şi exemple de fufe analfabete care fac carieră, nimic!!! Văd şi ştiu că justiţia e luată la mişto, în derâdere şi parcă am senzaţia că suntem ca într-o oală sub presiune care va da pe-afară. Sau poate mi se pare. Poate vorbeşte din mine mila şi m-am săturat să zic Dumnezeu să-i ierte! unor oameni care au murit nevinovaţi. Poate mi-e frică. Fierb în mine nişte nervi şi nişte regrete că nu am urmat o cale care mi-ar fi permis să schimb ceva.

- Nimeni nu e mai presus de lege*.
- Da, în afară de cei care sunt mai presus de lege.

Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative. Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu*.

Ce bine sună! Şi ce încrezătoare mă simt în viitor!
__________________
Constituţia României

Există viaţă după nuntă?

Tind să cred că nu mai apuc ziua aia. Că cele 5 fire de păr alb de acum se vor transforma în 5 milioane de fire de păr alb până atunci. Momentul în care toate astea se vor fi sfârşit pare cu atât mai îndepărtat cu cât timpul rămas e din ce în ce mai scurt. Aşadar sunt la o distanţă de 17 săptămâni de un deznodământ grandios sau un eşec cutremurător. La stadiul în care ne aflăm azi balanţa pare să se încline sfidătoare spre cea de-a doua posibilitate. Nu-i bai! Îs pregătită sufleteşte pentru orice şi parcă, am şi obosit să mai lupt, să mă cert, să impun şi să caut specialul în orice şi să-l aduc pe tot la nunta mea. Eu cred că m-am săturat de oameni proşti şi, mai ales, de faptul că lor le place să fie nişte oameni proşti.
Mă tot gândesc la teoria aia conform căreia nunta nu o faci pentru tine, ci pentru invitaţi. Şi-mi vine să vomit! Mi-e greaţă! Păi dacă totul se reduce la asta de ce-ar mai fi obligatorie prezenţa noastră?! Îmi urăsc invitaţii. Ăia care nu au nici o treabă cu mine, care ştiu doar cum mă cheamă şi că atunci când eram mică ziceam la mămăligă gâţă şi vai, ce mă mai distrez când mi se aminteşte asta an de an, de parcă ăsta e unicul şi cel mai important lucru care s-ar putea zice vreodată despre mine. Toate neamurile astea pe care nu le văd prea des pentru că nu vreau să le văd mai des vor fi cei cu care îmi voi împărţi amintirile de la nuntă, cu care voi dansa şi la care voi zâmbi des şi fals cu un rictus de hienă care-aşa a-ngheţat. Tot ei vor fi cei care vor solicita manele bietului DJ, şi spun biet pentru că va trebuie să le reziste eroic că altfel nu-şi mai primeşte nici un ban de la mine. S-ar putea totuşi să i se pară mai avantajos să încheie un pact cu diavolul şi să fie, astfel, mult mai câştigat şi-atunci ce mă fac?!
Nimic nu pare să meargă cum trebuie. Fotografii cu care am vorbit sunt nişte cretini care cred despre ei că ştiu să-şi facă treaba, dar în realitate sunt nişte cocliţi care nu au o minimă pregătire în sensul ăsta, ei fiind de meserie, ori poliţişti, ori muncitori în Combinat. Greit!
Doamna Beau are o fixaţie pentru o manea numită vreau să plâng de fericire sau ceva de genul. Eu aş putea s-o fac să plângă dacă e şi vrea ea neapărat, da' nu ştiu dacă chiar de fericire:) Cum spuneam, mi-e greaţă şi m-a uns la suflet când ne-a sugerat ca pe timpul derulării unei manele sau două sau trei, noi, adică mirii să stăm la baie sau în pădure sau undeva şi să lăsăm lumea să se distreze că doar ei îţi dau bani! M-am scăpat pe mine de fericire la faza asta! Nu ştie ea şi nu ştiu nici eu cum să-i spun că efectiv mă piş pe ei de bani şi că pentru mine, altele sunt importante. Şi-aşa, prea normală nu mă consideră...
Cu maică-mea e amuzant în acelaşi stil. Ea trimite circulare de la mii de kilometri foarte precise şi imperative. Şi cumpără ca o descreierată nu-ştiu-ce-set-de-perle, nu-ştiu-ce-dresuri şi tot felul de accesorii. Puţin mai lipsea să îmi cumpere şi rochia. Şi lui costumul. Două zile m-am chinuit să o potolesc. Sper că am reuşit. Chiriloiu' spumegă şi fumegă că nu ne cununăm în Biserică (fiind post şansele sunt mici şi noi am zis că dacă nu se poate, asta e, facem după, când o fi, om vedea). El nu şi nu!, că e păcat, că unde mai e farmecul, alea-alea.
Sunt multe şi e greu şi abia aştept să se termine pentru că ştiu eu că după nuntă există nu numai viaţă, ci şi luna de miere îndelung visată şi aşteptată:) Dac-ar fi după mine i-aş lăsa pe ei să se chefuiască cum vor şi noi am tuli-o pe meleaguri mai calde şi mai frumoase;)

Un ghem, două ghemuri

Mintea mea e o clocitoare din aia electrică din care, evident, nu ies pui gălbui, ci idei. Nu zic acum că toate sunt bune şi, chiar, câteodată, nici nu contează dacă şi cât sunt. Nici nu zic că le pun în secunda doi pe toate în practică. De fapt, frumuseţea lor constă în faptul că rămân idei şi mi-ar plăcea să-mi controlez entuziasmul şi să nu le mai împart cu dărnicie în stânga şi-n dreapta. Dar atunci, neştiindu-le decât eu, unde mai e farmecul? Important e să se învârtă rotiţele, să nu le laşi să ruginească.
Mă uimesc oamenii şi diferenţele care se cască între mine şi ei. Cunosc oameni care se simt singuri cu ei înşişi, care se înspăimântă de propria oglindire, care nu se pot bucura sincer şi spontan pentru alte persoane cărora li se întâmplă ceva bun şi frumos, care te sug de energie şi optimism, care fac greşeli după greşeli şi nu înţeleg cum de le merge aşa rău, care vor să se sinucidă doar pentru a fi în centrul atenţiei încă o dată, care nu-şi dau seama că sunt limitaţi şi se miră când cineva le atrage atenţia asupra obtuzităţii lor, care au bani dar preferă să tremure de frig în casă doar ca să facă economie. Vreau să le spun că m-am săturat de ei! M-am săturat să mă mai mir, m-am săturat să mai explic, m-am săturat să mai dau sfaturi, să consolez şi să mă mir iar şi iar! Ştiţi ce e ciudat? Mie mi-e bine!

Ruginiu

Tu nu ştii că am uitat drumul spre tine
şi că sunt ani de când rătăcesc
în urma paşilor tăi.

(pe rând, unul câte unul, au ruginit
lanţurile care te ţineau lângă mine
şi ţi-a îmbătrânit umbra pe umerii mei.
când n-am ştiut să te mai strig,
ţi-ai luat parfumul şi v-aţi mutat împreună
în altă inimă)

E-o cale lungă fără capăt
uitarea dintre noi!