Ce mai face Iris

Poate ați observat că nu mai există postările aniversare, dar nu vă speriați, despre Iris voi scrie mereu, într-un fel sau în altul:p Ce, am eu altă sursă de bucurii, perle și inimi confiate?! N-am, nu caut, nici nu cred că există:p

Iris are 3 ani și două luni, dar în unele momente, aș spune că are măcar dublul vârstei ei, dacă nu chiar direct 16:

- Mi stici viața, mami!, îmi aruncă peste ochi într-o zi, doar pentru că am avut neobrăzarea să-i spun că a venit ora să doarmă la prânz.

 - Ce viață, fată?, și-as fi putut să jur că-mi tremura bărbia.
- Viața din fagie (în sufragerie fiind camera de joacă, cu toate alea).

Știe cum se numește orașul în care locuim (Kaufand), că unele bupnițe au ochii roșcați, că mopsul nostru poate să jongheze din ochi, că atunci când va fi mare vrea să se facă pâine din zahăr și, dovadă clară a maturității sale stă poziția ei față de gelozie, exprimată atât de clar în ziua când ne uitam împreună la niște desene unde se explica acest fenomen, prilej s-o întreb dacă ea a fost vreodată geloasă:

- Da, a gădiniță.

- Și cum ai gestionat asta?

- Am domit un pic. 

Mâncatul rămâne una dintre activitățile ei preferate, dar cererile ei sunt din ce în ce mai simandicoase:

- Maaaami, să facem o pizza cu vânătăi, veeeei, veeeeeei?

- Mno, n-aș prea vrea.

 

Mă așez lângă ea în pat, închid ochii și mă gândesc la cine știe ce, dacă nu tot la ea, când mă pomenesc cu un pupic bălos pe nas. Deschid ochii și-o văd râzând ca o șoricioaică. Ți iubețc, ciupcico!, unde ciupcico e alintul ei personal, din mintea (și inima ei, I guess:p) pentru mine (ta-su e, desigur, ciupcicul). Mă țin tare vreo 2 secunde, nu vrem să gonim somnul cu efuziuni din astea, deși pe scena mea interioară inima-mi deja dă din buci de bucurie, după care wtf, treci încoace la jumulit, și dă-i și gădilă, și dă-i și pupă, și pe față, și pe dos (oh, wait, m-a luat valul, pe dos nu, sigur nu).

Desenează. Frumos, (aproape) în contur, alege mișto culorile, pe tabla magnetică am văzut cum arătăm noi toți împreună (ok, suntem cam creepy, dar atât de frumoși :D), iar dacă n-ai ce face și compui o ciorbă de curcan în bucătărie, ea o să-ți facă ție pe peretele din sufragerie uuuuuuuun, și pun pariu că abia așteptai, gob mae ȘI uriaș, enjoy it!

(1. pteranodon, 2. desen mural de excepție, 3. Iris și pisica, 4. caracatiță :D)

Iar cu feminitatea stă tot foarte bine, pentru că, iată, știe exact ce-i trebuie unei domnișoare în poșetă.

- Ce se face, fată, cu șurubelnița?

 - Se umbă a toate astea care nu sunt șu'ubite. 

Perfectul simplu. Cu ea. 

I was blind, but now I see:p

 Cu mulțumiri și love eterne pentru cea care m-a adus, într-o joacă, aici.

De fapt, da, renunțarea la fumat te urcă pe scara evoluției personale o treaptă, te aduce la același nivel cu cei care nu au fumat niciodată (doar din acest punct de vedere) ori cu cei cu vechime în renunțare, dar te pune și pe una superioară față de cei care încă fumează. Nu, nu spun că le ești superior, zic doar că actul renunțării la fumat este superior actului de a continua să fumezi:p

Nu mă gândeam niciodată la efectele fumatului. Adica da, le cunoșteam (vag) și le ignoram (artistic): mie nu are cum să mi se întâmple asta, după care îmi trăgeam obloanele peste ochi și peste urechi și gata, eram safe. Nu eram și nu sunt safe nici măcar acum , iar de unele riscuri o să fiu legată încă 5, 10, 15 ani ori chiar forever (iar pentru femei, știți, s-au dat bonus riscuri mai mari și mai felurite decât la bărbații fumători, dar ce, vă miră?!:p).
Nu mă gândesc la fumat ca la regretul vieții mele, mă feresc să-l îmbrac în hainele astea grele pentru simplul motiv că nu mai contează. Dar nu pot să nu mă gândesc la o chestie și-mi spun privind la aia care eram acum aproape juma de an (OMG!): uite cât de cool sunt cu țigara asta între degete, ce idei îmi vin și ce exprimare fluviu am când scutur scrumul în scrumieră, ce relaxant e să o am pe ea sprijin, cum mă răsplătesc cu câte una pentru fiecare ridicare din pat sau cafea sau apel efectuat sau sau. Și în timp ce eu eram atât de cool fumând, îmi spoream pe nesimțite șansele să fac cancere pulmonare, avc și toate alea:p Dar eram cool.

Da, ce să faci și tu, la un moment dat începi să propovăduiești. Credeai despre tine că n-o să faci asta, că nu te privește ce fac alții cu banii și plămânii lor, că ești un fost fumător, cu ani vechime, care știe și n-o să uite niciodată ce e fumatul, când și de ce îți aprinzi ÎNCĂ o țigară, cum miroase prima țigară din zi și ce gust are țigara atunci când nu-ți dorești altceva decât să-ți aprinzi una. Dar te schimbi. Toate deciziile pe care le luăm, ne schimbă cumva.

So, n-ați vrea să vă lăsați toți de fumat? Poate când vor fi copiii noștri mari nici nu vor mai exista pe fața pământului! :D

Escape from reality

Nevoie de mare. De păr sărat uscat la soare. De șalvari roșii cu buline albe plimbați pe străduțele unui oraș a cărui limbă nu o cunoști. De poze făcute cu inima, clinc, clinc, perfect! De adieri de vânt care te fac să miști din nas a mirare, că miroase a mare caldă și jucăușă, a cald și a libertate. 

Am sandale albe în picioare, dar mă descalț ca să-mi târâi picioarele prin nisip și mă plimb pe malul mării, fără zgardă și fără stăpân, cu apa ghemuindu-se printre degete și merg, merg cu bucuria eliberatului, și șalvarii se udă până la genunchi și eu râd de ei, proștilor, ăsta e scopul vostru în viață, și-mi trec mâna prin păr și el e lung și încurcat cum sunt căile domnului, și văd în ceață pentru că n-am ochelarii pe nas, două mâini mici care-mi fac semne de la distanță și cocoloșul incert capătă coamă creață pe măsură ce se apropie de mine și-apoi mi se aruncă în brațe și cădem amândouă-n nisip și vântul ni-l sulfă în gură și nu-i timp să-njuri când ești fericit.

Începi să tușești, deschizi ochii, vârfurile degetelor de la picioare sunt reci și asta nu e tot.

Definiția iubirii

Ce dacă ați trăit zeci de ani și ați iubit în fel și chip până la venerabila voastră vârstă?! Nu știți definiția iubirii până nu v-o spune un copil. Azi, varianta irisească.

De o lună, două, nouă (însemnând că nu reușesc să plasez în timp începutul acestor declarații care ne împletesc corzile inimii făcându-le să chirăie ca și cum ar fi gâdilate) ne înșiră teiubescuri pe care le asezonează cu pupici plescăitori. Un deliciu, you can imagine!:p

Într-o seară, sub asaltul pupicilor ei:

- Știi tu ce e iubirea, mami?

- Eu, eu sunt, a venit răspunsul ei prompt și s-a uitat la mine ca și cum ești proastă, ce întrebare e asta, 'au nu știai tu asta oare?!

Ba știam. Dar nu știam că ea știe.