Pentru copiii-curcubeu

Îmi plac culorile. Încă de anul trecut, mai mult decât altădată, manifest un mare interes pentru ele. Le port pe unghii. În picioare. Pe sâni. Pe coapse. În păr. La gât. În urechi. Dacă aş fi eu mai rebelă decât sunt, şi poate am să fiu vreodată, aş purta în picioare albastru. O rochiţă galben-pai. Un şnur-curea roşu. Unghii portocalii. Şi pe undeva, nu ştiu unde, ceva verde. Cred că prin vene îmi curge sânge verde, prea ataşată mă simt, de prea mult timp, de verde.

Numai copiii arată bine în curcubeu. Pe ei nu are cine şi de ce să-i critice.

Pentru ei, cu drag, 2 euro la 877, aici şi aici detalii şi la 858.
Pentru că dacă nici ei nu merită, atunci nimeni nu mai merită.
Şi, să ştiţi şi voi, toate faptele bune făcute în săptămâna mare se contorizează şi se bucură de feedback, nu rămâne nimeni nerăsplătit, ştiu eu, e o promoţie acum, am vorbit eu cu cine trebuie, trust me! :)

Frisoane de miercuri

Mă simt mică. Azi e ziua în care am aflat că nu am crescut. Că abia ajung la genunchiul lumii şi că nu-mi iese să-l escaladez. Poate mâine o să aflu că nici n-am existat. Că am fost erou într-o carte scrisă cu cerneală simpatică. Poate nici măcar eroul principal. Poate am fost camerista care netezea cutele cearşafurilor eroinei principale. Poate nici măcar atât de intimă nu am fost cu ea şi poate că doar îi duceam cafeaua. Nu m-a putut citi nimeni... Şi ce regret că nu mă ştiu, că nu mă văd, că nu mă desluseşte nimeni!...
Dacă aş putea alege în ce să mă reîncarnez, pentru o altă viaţă, aş vrea să fiu bărbat. Pot să fiu bărbat. Pot să fiu crudă. Acră. Pot să mă joc jocuri care doar pe mine mă amuză. Pot să mint. Pot să uit. Da, mi-ar plăcea să fiu bărbat. Şi pictor. Să ademenesc femei în bârlogul meu şi să le explic că-s proaste şi urâte. Ele să râdă. Să-mi vadă ochii. Să le desenez cu pensula linia vieţii. Să plantez pe marginea ei lăcrămioare, bonsai, narcise, grâu şi flori nemuritoare. Undeva la capătul ei aş ridica o căsuţă cu tavan de sticlă pe care stropii de ploaie să alunece lasciv. Înăuntru eul meu de femeie s-ar iubi cu eul meu de bărbat.

Second hand, love at first sight

Maică-mea a fost cea care m-a iniţiat. Să tot fie vreo 10 ani de atunci.
Cum să spun, eu dacă sunt aşa specială, evident că îmi plac lucrurile speciale:) Ceea ce înseamnă că tind spre a fi unică:) Asta se reflectă, sau îmi place mie să cred asta, şi în haine. Nu-mi place şi evit să port aceleaşi haine ca prietenele mele (oricât de mult mi-ar plăcea ceva), ca fetele pe care le văd în cluburi sau pe străzi, nici chiar ca vedetele. Evident, alegerile mele nu sunt de fiecare dată reuşite, uneori chiar par dubioase, poate sunt cazuri când nu sunt avantajată de o anumită rochie sau fustă, dar mie hainele îmi dau o stare. Pentru asta le îmbrac. Sunt bluze pe care atunci când le îmbrac mă simt sclipitoare, fuste în care mă simt ca la 17 ani şi toate combinaţiile mele vestimentare, câteodată ciudate pentru ochiu' privitor, mă fac pe mine să mă simt într-un fel şi asta e cel mai important.
Încă de pe vremea liceului practic cu regularitate un sport. Ce să zic, tre' să ai vocaţie pentru asta (slavă Domnului, la mine chiar dă pe-afară!:), tre' să nu-ţi pese de gura lumii, tre' să-ţi placă de tine şi de corpul tău, să nu fii snoabă şi, mai ales, să (vrei să) fii altfel. Eu întruneam condiţiile, aşa că acum, după atâţia ani de experienţă, deja am evoluat, sunt o profesionistă în cutreieratul prin sehaşuri. Sunt 2 la număr cele din oraşul meu, în care mă duc aproape în fiecare luni. Inutil să mai spun că niciodată nu mi s-a întâmplat să văd pe altcineva o haină luată din sehaş. Inutil să mai spun că, cel puţin de câţiva ani, hainele ajung acolo noi, cu etichete, la preţuri derizorii. Inutil să mai spun că sunt de firmă, că sunt aduse din Anglia, Germania sau mai-ştiu-eu ce ţară şi că materialele au o calitate net superioară celui mai tare brand de la noi. Inutil să mai spun că poţi să-ţi iei 2 fuste, o rochie, un bolero, o pereche de balerini, o bluză sport şi încă o rochiţă cu mai puţin de 70 lei. Toate noi.
Părerea mea, de specialist în domeniu, după atâţia ani, e că nu există femeie pe faţa pământului care să nu se simtă atrasă de ideea de a cumpăra haine deosebite, calitative din toate punctele de vedere, la preţuri infime. Voi- profesionişti, începători sau inapţi pentru sportul ăsta? :D

Bring Bon Jovi to me

Pentru că ştiu că mă iubiţi. Pentru că ştiu că nu vă puteţi imagina viaţa fără mine. Pentru că văd că vă place să circulaţi liber prin blogul meu. Pentru că sper că înţelegeţi că BonJovica n-o să vină doar pentru mine sau pentru 60 de pipăl, vă rog şi mă ploconesc în faţa voastră să daţi clica-clica pe banerul ăla. Nu durează mult şi mă face pe mine fericită să văd acolo în loc de 60 măcar 20 000 :) Pumpici!