Bun. Mă simt în formă azi să fiu scârbă. Nu pot să las starea să dispară. Nu, când atâţia oameni tânjesc după mângâierea cuvintelor mele. Nu, când saturaţia mea e atât de saturată că începe să dea pe-afară. Nu, când sinceritatea şi neapartenenţa la situaţie mă fac să văd lucrurile aşa cum sunt, nu machiate, nu coafate. Eu, recunosc, sunt un om înţelept. S-au spălat zeii pe ochi deasupra mea, că mă simt poleită:)
Aşea. Să zicem că am o viaţă sentimentală dezastruoasă. Să zicem că da, am avut încercările mele, toate nefericite, neîmplinite. Să zicem că mi-am trăit cei 25-26 de ani în mijlocul unei cirezi de boi. Ca bou principal, tatăl. Ce mă face să-l cataloghez drept bou? Ok, let me begin, că vă gândiţi aiurea voi:) Tatăl-bou e tatăl care sădeşte în fiică frustrări, complexe, traume. Atenţie la neatenţie, nu fizice! E tatăl care nu-şi lasă copilul să respire alt aer decât al lui propriu. E tatăl care îţi oferă bani, bani şi iar bani. Fără să ceri. Dar cu singura pretenţie de a nu-l abandona niciodată. Stai liniştită, nici nu ai putea, dependenţa financiară o să te împiedice mereu să faci chiar şi un pas în faţă. Şi are el grijă de viitorul tău. Tu nu trebuie decât să exişti. El o să ştie pentru tine, mereu, ce să-ţi doreşti, cum să obţii, pe cine să ai lângă tine. Dându-ţi o oarecare libertate, care nu e reală decât în mintea ta, va şti să te ghideze când o iei pe alt drum decât cel visat de el, va şti să-ţi taie aripile sau, după caz, fondurile, când ieşi din schema lui. El ştie tot, a trăit tot, tu eşti şi rămâi doar o prelungire fără personalitate a lui.
Cred că-i clar că nu tre să fii un reputat psiholog ca să pricepi ce-i cu influenţa tatălui în viaţa sentimentală. Evident, dai cu bâta-n baltă de câte ori ai ocazia. Dezvolţi pasiuni şi dependenţe pentru cei mai nepotriviţi indivizi. Indivizi care au o personalitate, care deţin controlul, care fac cu tine şi din tine ce vor, atâta timp cât vor. Când nu mai vor, devii istorie pentru ei. Tu, nu şi nu. Aşa cum nu poţi ieşi de sub tutela tatălui, aşa rămâi agăţată la nesfârşit, ca o plantă insipidă, de aceste personaje. Te simţi trădată, te simţi minţită, batjocorită. Vin depresii peste tine. Poate te gândeşti să te sinucizi. Te duci la preoţi. Cauţi confirmări peste confirmări că ce ai trăit tu a fost real. Cauţi martori ai fericirii tale trecute. Cauţi, ai nevoie să afli, că nu tu ai greşit, că nu tu ai provocat suita asta de drame, tu eşti bună, pură, deosebită, ei sunt răii, perverşii, idioţii.
Ce nu înţelegi tu? Ce nu o să înţelegi tu niciodată? Ce nu încape în căpşorul tău? Fii atentă, că nu repet. TU ai o problemă. TU eşti o problemă. Ţie ţi-au mâncat moliile trimise de taică-tu din personalitate. Ştii cum rămâne din urma termitelor? Aşa arată psihicul tău. Ţi-au fost inoculate în cap idei şi principii în care, poate, sper, nu crezi. Nu banii te fac specială. Nu banii te duc pe culmile fericirii. Nu ai prieteni plătiţi la oră să te asculte. Dacă-ar fi aşa, aş fi miliardară. Grow up, recunoaşte-ţi carenţele, problemele, ia-le una câte una şi rezolvă-le. Cauţi cu disperare pe cineva, când ar trebui să te cauţi pe tine. O, da, cât de deşteaptă şi de puternică şi de stăpână pe mine sunt eu, cum vorbesc şi cum gândesc şi ce viaţă am avut şi cât de specială şi extraordinară mă simt!... Păi da, mă, pentru că mie mi-a păsat de mine, pentru că m-am iubit suficient de mult încât să nu mă las să mă pierd. Ia, adună-ţi tu toţi neuronii într-o şedinţă şi poate o să reuşeşti să înţelegi că schimbându-te pe tine îţi schimbi şi norocul, că fiind tu în relaţii bune cu tine însăţi, aşa vor fi şi aşa te vor privi şi ceilalţi oameni cu care intri în contact. E adevărat, dacă tu nu te simţi bine cu tine, e normal ca ceilalţi să fugă din calea ta.
Aşea. Să zicem că am o viaţă sentimentală dezastruoasă. Să zicem că da, am avut încercările mele, toate nefericite, neîmplinite. Să zicem că mi-am trăit cei 25-26 de ani în mijlocul unei cirezi de boi. Ca bou principal, tatăl. Ce mă face să-l cataloghez drept bou? Ok, let me begin, că vă gândiţi aiurea voi:) Tatăl-bou e tatăl care sădeşte în fiică frustrări, complexe, traume. Atenţie la neatenţie, nu fizice! E tatăl care nu-şi lasă copilul să respire alt aer decât al lui propriu. E tatăl care îţi oferă bani, bani şi iar bani. Fără să ceri. Dar cu singura pretenţie de a nu-l abandona niciodată. Stai liniştită, nici nu ai putea, dependenţa financiară o să te împiedice mereu să faci chiar şi un pas în faţă. Şi are el grijă de viitorul tău. Tu nu trebuie decât să exişti. El o să ştie pentru tine, mereu, ce să-ţi doreşti, cum să obţii, pe cine să ai lângă tine. Dându-ţi o oarecare libertate, care nu e reală decât în mintea ta, va şti să te ghideze când o iei pe alt drum decât cel visat de el, va şti să-ţi taie aripile sau, după caz, fondurile, când ieşi din schema lui. El ştie tot, a trăit tot, tu eşti şi rămâi doar o prelungire fără personalitate a lui.
Cred că-i clar că nu tre să fii un reputat psiholog ca să pricepi ce-i cu influenţa tatălui în viaţa sentimentală. Evident, dai cu bâta-n baltă de câte ori ai ocazia. Dezvolţi pasiuni şi dependenţe pentru cei mai nepotriviţi indivizi. Indivizi care au o personalitate, care deţin controlul, care fac cu tine şi din tine ce vor, atâta timp cât vor. Când nu mai vor, devii istorie pentru ei. Tu, nu şi nu. Aşa cum nu poţi ieşi de sub tutela tatălui, aşa rămâi agăţată la nesfârşit, ca o plantă insipidă, de aceste personaje. Te simţi trădată, te simţi minţită, batjocorită. Vin depresii peste tine. Poate te gândeşti să te sinucizi. Te duci la preoţi. Cauţi confirmări peste confirmări că ce ai trăit tu a fost real. Cauţi martori ai fericirii tale trecute. Cauţi, ai nevoie să afli, că nu tu ai greşit, că nu tu ai provocat suita asta de drame, tu eşti bună, pură, deosebită, ei sunt răii, perverşii, idioţii.
Ce nu înţelegi tu? Ce nu o să înţelegi tu niciodată? Ce nu încape în căpşorul tău? Fii atentă, că nu repet. TU ai o problemă. TU eşti o problemă. Ţie ţi-au mâncat moliile trimise de taică-tu din personalitate. Ştii cum rămâne din urma termitelor? Aşa arată psihicul tău. Ţi-au fost inoculate în cap idei şi principii în care, poate, sper, nu crezi. Nu banii te fac specială. Nu banii te duc pe culmile fericirii. Nu ai prieteni plătiţi la oră să te asculte. Dacă-ar fi aşa, aş fi miliardară. Grow up, recunoaşte-ţi carenţele, problemele, ia-le una câte una şi rezolvă-le. Cauţi cu disperare pe cineva, când ar trebui să te cauţi pe tine. O, da, cât de deşteaptă şi de puternică şi de stăpână pe mine sunt eu, cum vorbesc şi cum gândesc şi ce viaţă am avut şi cât de specială şi extraordinară mă simt!... Păi da, mă, pentru că mie mi-a păsat de mine, pentru că m-am iubit suficient de mult încât să nu mă las să mă pierd. Ia, adună-ţi tu toţi neuronii într-o şedinţă şi poate o să reuşeşti să înţelegi că schimbându-te pe tine îţi schimbi şi norocul, că fiind tu în relaţii bune cu tine însăţi, aşa vor fi şi aşa te vor privi şi ceilalţi oameni cu care intri în contact. E adevărat, dacă tu nu te simţi bine cu tine, e normal ca ceilalţi să fugă din calea ta.
Postări
