Sweet child o' mine

Când eram mică-mică mâncam praful de pe florile din grădina bunicilor, niciodată din alta:) Şi consideram delicatesă mâncatul prafului de pe flori după ce ploua. Am încetat să mă simt o ciudată când am aflat că şi maică-mea, la aceeaşi vârstă, avea aceleaşi apucături:D

Momentul special din cale-afară al semi-dezviriginării mele a fost la ţară. În faţa porţii, era o grădiniţă. Grădiniţa avea un gard, înalt de vreun metru. Gardul era metalic. Ca o bară de grosimea a două degete, să zic. Fiind (pardon, crezându-mă) balerină-şefă, m-am gândit să dau startul unui nou concurs. Şi trebuia să merg pe bara asta de la un capăt la celălalt. Neavând de ce să mă ţin, la un moment dat s-a produs nenorocirea nenorocirilor, mi-a alunecat un picior în dreapta, celălalt în stanga şi ... uite-aşa m-am dus plansă toată şi crăcănată de durere la bunică-mea, bufnind de nervi şi ofticată la maxim că nu reuşisem să parcurg toată distanţa, după ce mă lăudasem în gura mare că eu o să reuşesc pentru că sunt de la oraş, da?

Prin clasa a 5 a, cred, dezvoltasem o fixaţie de toată frumuseţea pentru Andrii Popa, cel vestit. Eram fascinată şi atât de mândră că o ştiam pe toată că am turbat-o pe maică-mea. Cum o vedeam în faţa ochilor, cum începeam reprezentaţia. Uneori nu mă mai răbda nici să aştept să se trezească:) Încetând după vreo două zile să se mai minuneze de memoria mea sau de geniul meu, mă trimitea afară, pleca ea de-acasă sau îşi căuta de treabă numai cât auzea cine trece-n Valea Seacă ... :) Mai târziu, îndrăgostindu-mă de Eminescu, băgam cot-la-cot cu sor-mea să învăţăm tot Luceafărul. M-a cam dovidit ea, da' nici eu n-am fost mai prejos, că ajunsesem să iau 10 la română în generală doar pentru că turuiam Luceafărul. Norocul meu că orele erau prea mici ca să apuc vreodată să-l duc la bun-sfârşit, că de!, mi se amestecau şi mie strofele în cap:D

________________________
I love to look into those eyes

Vino, intră si rămâi!

"Sunt lucruri care am dori să nu se întâmple, dar pe care trebuie să le acceptăm,
lucruri pe care nu le ştim, dar pe care trebuie să le învăţăm
şi oameni fără de care nu putem trăi, dar pe care trebuie să îi lăsăm să plece."

Îmi dau seama că sunt zile când nici nu observ cine e lângă mine, mă obişnuiesc atât de tare cu prezenţa lor şi cu faptul că îi simt ca făcând parte din spaţiul meu personal, că nici nu mă mai obosesc să mă gândesc la ei. Când sunt cu neuronii conectaţi doar la ceea ce mă priveste pe mine şi la evenimente care, dacă nu sunt în strânsă legătură cu nevoile mele, trec pe lângă mine ca trenul prin gări. Cănd merg doar cu mine-n gând şi mă întreb, sporadic şi în viteză ce-or mai face vechi prieteni sau doar cunoştinţe ori rude pe care le întâlneam în fiecare vară când eram copil.

Uneori ne dăm seama prea târziu că oamenii din viaţa noastră au fiecare rolul lor, ca într-un puzzle care nu are sens dacă îi lipseşte o piesă, chiar una singură.

Oameni cărora eu nu le spun că îmi sunt dragi, gândind că tre' să ştie asta, că se subînţelege. Sunt oameni pe care m-am obişnuit să îi văd acolo, să îi ştiu acolo şi nu realizez că va veni o zi, una singură, când ei vor înceta să mai fie şi mă vor lăsa pe mine cu păreri de rău că nu le-am spus, eu, aia care nu spune niciodată ce simte, cât de importanţi şi indispensabili îmi sunt.

Şi mai sunt oamenii care ne iubesc no mather what.

Şi eu uit să le spun că îmi colorează viaţa sau că sunt adânc înfipţi în pereţii sufletului meu, că lor le datorez ceea ce sunt astăzi, ca şi ei, fiecare în parte, au avut aportul lor şi-au fost pentru mine, pe rând, prieteni care au împărţit cu mine experienţe născătoare de amintiri definitorii, colegi care m-au preţuit şi care vedeau sclipiri în mine când eu mă vedeam banală, oameni care mi-au spus că sunt specială şi care au crezut în mine, atunci când eu n-o mai făceam. Mă protejez aiurea cu o grijă aberantă pentru propria-mi persoană şi îmi spun că cine are ochi o să vadă că nu sunt imună, că mă gândesc la ei.

Mă sensibilizează bătrânii. De fiecare dată când văd vreunul pe stradă mă întreb cum era când avea 20, 30, 40 de ani, ce viaţă a dus, dacă are cine să îl pupe şi dacă tremură cineva de grija lui. Bătrâneţea e tristă. Bătrâneţea e sora rea a maturităţii. Şi nu te duce decât într-o singură direcţie...

Acesta e şi un post pentru profa din liceu care m-a trimis forţat la olimpiada de psihologie pentru că a crezut în potenţa mea intelectuală când eu credeam că nu am nimic de demonstrat şi pentru profii din facultate care au scos din mine răspunsuri şi teorii şi întrebări. Pentru mămaia mea pentru care mi-aş dori să pot încheia un contract cu Moartea, cu singura obligaţie de a o trece cu vederea pe ea, măcar vreo 20 de ani. Pentru el, care a găsit în mine ceva atât de bun şi de frumos, că nu încetează să mă vadă deosebită nici când urlu ca descreierata că nu-mi găsesc nu-ştiu-ce şi sigur e el de vină şi care nu aude cuvinte frumoase din gura mea decât când sunt bolnavă şi mă aiuresc pastilele şi care are parte de gesturi tandre doar prin somn, când nu ştiu ce mi se întâmplă şi-l pup şi îl îmbrăţişez şi îl învelesc drăgăstos (eu, egoista, evident, nu sunt conştientă de gesturile astea şi mă fac să mă simt descoperită). Pentru cea care mi-a spus că vom fi-ntotdeauna surori şi aşa a rămas! Pentru ei toti, cu care mă port cel mai urât posibil, deşi am locuit până nu demult în aceeaşi casă:D

Şi pentru toţi cei care au scrijelit în mine emoţii, care au construit în mine planuri şi care au desenat în mine vise!

________

Şi Sting.

Leapşă de departe

M-am plâns şi m-am văitat atât că nimeni nu mă lepşuieşte, încât şi-a făcut cineva milă de mine:) Leapşa asta are nişte reguli pe care le găsiţi tot la ea, eu cap-sec am înţeles că tre' să răspund la următoarele întrebări:

1. If your lover betrayed you, what would your reaction be?
Adică cum? Şi de ce? Ştii tu ceva?:) Inevitabil m-aş întreba de ce (nu că m-ar mângâia în vreun fel explicaţiile lui sau că m-ar mai interesa, da' aşa, vin instinctiv întrebările astea) şi mi-ar plăcea să fiu în stare să-i fut una-n gură înainte să îi întorc definitiv spatele, care să-l doara cel puţin vreo 5 ani:D

2. If you have a dream you'd like to come true, what is it?
Numa' unu'? Mi-ar plăcea să am bani să văd toată lumea cap-coadă şi când se termină de văzut/vizitat tot să iau la rând luna şi restul planetelor:)

3. Whose butt would you like to kick?
Hmm, aici e de scris, da' ca să nu stric eu vrăjeala, mă limitez la ... ceva foarte actual şi anume, avocatul care s-a lăsat aşteptat azi-dimineaţă fix 50 de minute:| Mai ales că aveam drept panoramă un morman de câcat care trona fix în faţa Tribunalului:)

4. What would you do with a billion dollars?
Ohoo, păi aş face toate schimbările în casă la care momentan doar visez, aş colinda lumea, dup-aia aş colinda lumea şi în final, aş colinda iar lumea:D

5. Will your best friend always be your best friend?
No doubt. Nu vreau să cred altceva.

6. Have you ever been in love with 2 people at once?
Nu. Mintea mea nu pricepe noţiunea asta;)

7. How long would you wait for someone you really loved?
Depinde ce oferă el la schimb, ce perspective se anunţă... aşa, aiurea, n-aş aştepta pe cineva, doar ca să mă aflu-n treabă.

8. If you won the lottery, would you quit the job?
Asta ar presupune să am un job, nu? Mda, nu ştiu, depinde, pentru o perioadă, sigur da;)

9. Who is on your celebrity top 5 ... you know, the ones ... that if you ever had an opportunity ...
Să răspund la asta ar însemna să mănanc borş aiurea, nu am un astfel de top, nu am fantezii sexuale cu nimeni, bla-bla, da' na!, mi se par interesanţi şi-aş tremura de emoţii în preajma lor, dacă s-ar nimeri vreodată, Cristi Minculescu, Bon jovică şi ... atât azi, s-a aşternut zăpada în capu' meu şi totu-i blanc:D

10. What sucks the life out of you?
Frigul din casă, manelele, prezervativele din mare, epilatul, oamenii care n-au simţul măsurii la beuturică, impresioniştii de toate felurile şi ăia ştie-tot, minciunile, izolarea în relaţii, el, ei, toţi:))

11. How would you see yourself in 10 years time?
Grasă, slută şi zăludă:))

12. What is your greatest fear?
Că o să ajung să fiu grasă, slută şi zăludă:D

13. What kind of person do you think the person who tagged you is?
Una pe care aş lua-o la o bere/cocktail/ceai şi-am trăncăni până aş uita să mă mai întorc acasă;)

14. Would you rather be single and rich or married but pour?
Fleoşc. Ce să aleg dintre două rele decât varianta de mijloc?:)

15. What's the first thing you do when you wake up?
Dacă e foarte dimineaţă, nu ştiu ce mi se întâmplă, tremur de frig şi-aş vrea să-mi bag picioarele în ele planuri şi să mă culc la loc;) Oricum, o să descopăr mâine cât de grav e;)

16. Would you give all in a relationship?
Nu. Şi asta pentru că nu se poate. Ca om, nu poţi să dai totul într-o relaţie, indiferent dacă e prietenie, dragoste sau altceva.

17. Is your career vitally important to you?
A fost la un moment dat. Şi nici atunci vitally important. Că dacă era ... alţii erau paşii.

18. Would you forgive and forget no matter how horrible a thing someone has done?
Discutabil. Interpretabil. Şi un irefutabil ... nu ştiu. Dacă mă lasă memoria?;;) De obicei, am tendinţa de a mai trece peste nişte chestii, deşi pe undeva, ceva se cam rupe şi se pierde definitiv. Deşi urăsc din suflet expresia never say never, şi-a găsit aplicarea şi în cazul meu de vreo două ori, şi mi-e frică s-o mai fac pe vehementa.

19. Do you prefer being single or having a relationship?
Deşi singurătatea are farmecul ei, să fii într-o relaţie, pliată pe sufletul tău şi pe nevoile tale, e ... pufos, e moale, e cald, e intimitate, e dăruire, e răsfăţ ... Oamenii nu sunt făcuţi să stea singuri. Sunt singuri cei fără de iubire. Hai, că mă întind de-acum şi se transformă ciorba grecească în ciulama:)

20. List 6 people to tag.
Ha! Partea mea preferată, în care mă răzbun pentru tot chinu' de a mă introspecta:).
Păi, să treacă la tablă: Cora, Cel care vorbeste singur, Dramaqueen, Liana, Alina, şi Vyanna. Start!

Goangă de duminică

Dacă noaptea e cel mai bun sfetnic şi expresia eşti prost ca noaptea, nu se bat cap în cap, eu nu ştiu ce să mai cred. Mi se zdruncină ideile din cap, mă simt rătăcită pe meleaguri vitrege.

Păi cum vine asta?! Dacă eşti prost ca noaptea, înseamnă că noaptea e proastă şi dacă noaptea e proastă, cum poate ea să fie cel mai bun sfetnic?! Nu mai înteleg nimic;;)

Rezumat, reminder sau ceva

Păi, ca să v-o spun pe-aia dreaptă, şi mie mi-a cam fost dor de voi;)

Camdorul e un termen furat dintr-o carte pe care o tot citesc de câteva zile, carte care îmi provoacă vise erotice (roşesc când scriu asta:). Carte pe care o iau cu mine în baie, în cadă, dimineaţa la cafea, dacă mai e dimineaţă şi după ora 11 (când n-am partenere de cafelit, ceea ce se întâmplă rar), la câte o ţigară şi tot aşa.

S-au întâmplat nişte chestii şi sunt multe de scris, dar o iau treptat să nu vă sperii;)

Tre' să vă spun că mă tem când oamenii pleacă, că bătrânii mă sensibilizează de zici că-s instabilă psihic şi că descopăr în bunica din partea mamei un om drag cum n-am gândit vreodată, mai ales când nu mă lăsa să stau şi eu noaptea la poartă ca toţi copiii:)) Pe lângă asta, o să vă spun ce cred eu despre postul de secretară, despre cum odată o să întâlnesc un extraterestru, despre încercări şi cum e să adulmeci de la distanţă locul în care îţi doreşti să fii, da' nu vede nimeni că tu te-ai potrivi locului. Şi o să recunosc cum sunt eu zgârcită, că momentele speciale le fac oamenii speciali, că citesc cărţi care s-au scris pentru ochii mei, că am poezii care nu vor să iasă din mine, că îmi doresc în secret să ne întâlnim odată, că fac liste cu ce îmi doresc, de care uit sau pe care le abandonez, ajungând să nu mai însemne nimic pentru mine, despre copii şi cum îi cred eu nişte fiinţe egoiste prin excelenţă şi ce cred despre naştere şi să nu uit, despre cum o să-mi dedic o lună din viaţă unui avocat aflat în nevoie şi despre familie şi discriminare, despre prima întâlnire cu naşii şi cum se-ntâmplă să nu-ţi placă nişte oameni care trebuie să-ţi placă. Listă mare, nu glumă:)

Dar toate astea, în viitor;)

O, ce veste minunată!

S-a produs inevitabilul! M-am străduit cât am putut să amân momentul, am încercat să găsesc soluţii să nu se întâmple, să se păstreze distanţa, una mare, care să-mi asigure mie liniştea şi veselia. Nu s-a mai putut! Soacra mare s-a întâlnit cu soacra mică! Un moment de o fineţe deosebită, în care eu eram fix ca musca-n lapte şi fix în plus şi fix degeaba.

Ca să nu fiu acuzată că nu ţin cont (chiar) de părerea nimănui (şi mai ales a lor) am decis să îmi caut de treabă şi să o tulesc de-acasă în preaminunatul moment, delicios ca o mâncare stricată. Cred că vă daţi seama că nu am avut nici o şansă. Şi ce mi-a fost dat să aud întrece lejer orice coşmar al meu, trecut sau viitor şi mi-au dovedit că imaginaţia mea nu era chiar aşa departe de adevăr, motiv pentru care am decis că oricând se poate mai rău.

Soacra mare: Am văzut că acum la nunţi se ascultă o melodie. O cântă guţă şi e aşa frumoasă şi aşa bine ce se potriveşte momentului şi să fi văzut ce frumos dansau şi tinerii şi bătrânii pe melodia asta. O nebunie.
Eu, decenta, rabdatoarea şi speciala: Nouă nu ne plac manelele, aşa că n-o să fie!
Soacra mare: Ei, nu vorbi prostii, cum să nu fie?! Nu ţi-am zis că e aşa frumoasă melodia?
Eu, cu o mână bine înfiptă-n păr, gata să mi-l smulg de nervi, înţelegând că răbdarea mea tocmai mă părăseşte: Nu le suport, să nu aud, n-are rost să mai discutăm.
Soacra mare: Degeaba zici tu, că nunta asta nu o faci numai pentru tine, că sunt oameni care ascultă şi tre' să fie şi manele, măcar una-două.
Eu, clocotind din toate încheieturile, turbată de nervi că nu înţelege ceva elementar: La nunta MEA, n-or să fie!!!

Mulţumită că într-un final i-am închis gura, deşi figura ei acră mă făcea să cred că discuţia asta nu e definitiv închisă, urmează să descopăr că, de fapt, nu e nunta mea, cum am crezut iniţial, nu e momentul meu, nu pot să renunţ la tradiţii, nu pot să fac cum vreau pentru că tre' să ţin cont şi de invitaţi.
Eu, pornită să înşir toată lista mea de Aşa nu!, calmă şi zâmbitoare, cu vocea un pic scăzută ca să par o inocentă, adaug: Ştiu că se mai poartă să se danseze nu-ştiu-pentru-ce găina (jur că înaripata asta o să-mi creeze numai coşmaruri coşmăroase!) Noi (hotărâtă să îl bag la ananghie şi pe beau-ul meu) nu vrem asta. Nu ne place.
Soacra mare: Văleu, mamă, da' cum să nu faceţi asta, că or să râdă toţi de voi.
Eu, turbată, bubuind de nervi că nu suport să nu fiu înţeleasă din prima şi să trebuiască să dau informaţii suplimentare pentru o chestie care mi se pare dezgustătoare şi de câcat: Eu nu înţeleg tradiţia asta, mi se pare un moment rustic scârbos, aşa că trecem peste!
Soacra mică, bestia, în care aveam o bază şi la care mă uitam rugător: Nu poţi să renunţi la obiceiul ăsta, ne faci de ruşine, o să zică lumea că te-ai zgârcit să cumperi o găină sau ca n-ai mai avut bani pentru una.

Eu, cu un picior în blugi şi cu o mână pe clanţa uşii, gata să părăsesc frontul în viteza luminii, spun că ori se face cum vreau eu, ori deloc. Simplu. Cu nasul pe sus şi cu nările fluturând obraznic, trântind poetic uşa ies, lăsând în urma mea doua perechi de ochi care clipeau nervos:) Hî, hî!

Acum, privind în urmă, stau aşa şi mă întreb: Oare căt de mult şi definitiv mă iubeşte pe mine soacra?:)) Tind să cred că puţin, spre deloc, da' na!, s-ar putea să mă înşel!:)

Abandonul de sine se pedepseşte

Mă ascund în spatele lentilelor ca şi cum m-aş piti bine la o v-aţi ascunselea. Mă gândesc că nimeni nu mă vede, că nu se observă dacă am ochii obosiţi sau nemachiaţi. Mă strâng covrig în coconul rutinei, e cald şi moale, dar am picioarele reci. Sunt zile în care soarele nu ştie că exist, pentru că nu mă vede.

Am avut şi eu aşteptările mele de la mine, de la viaţă. Aşteptări care s-au luat la întrecere cu posibilităţile mele, cu imaginaţia mea, cu rezistenţa mea... Inutil să mai spun că aşteptările mele au fost atât de bune încât au câştigat întrecerea, lăsând în urmă nişte posibilităţi rahitice, care nu puteau să nu depindă de alţii, mereu de alţii, o imaginaţie care şi-a rupt picioarele de naivă ce e şi o rezistenţă care s-a dovedit a fi cel mai mare duşman al meu.

Că am construit pentru mine drumuri şi autostrăzi cu cinşpe benzi care să mă ducă în toate direcţiile, dar înainte, mereu înainte, nu ştiu cine-şi mai aduce aminte. Că am visat pentru mine trepte speciale pe care să le urc în zbor şi că voi creşte-ntr-un an cât alţii în cinci, nu mai ştie nimeni. Că eu din mine puteam să mă ridic deasupra tuturor, da' nimeni nu m-a iubit atât încât să mă lase să mă pierd. Că eu pentru mine aveam vise, aveam planuri, aveam nişte idei şi credeam că doar fi'ncă le am, ele mă vor lua de mână şi mă vor duce acolo unde nici cu gândul nu îndrăzneam să ajung. Visele mele, şi-aşa neconcretizate şi-n formele lor de modelino mi-au scăpat printre degete.

Eu vreau ca nimeni să nu-şi dea seama. Eu vreau ca nimeni să nu gândească ce gândesc eu despre mine. Eu vreau ca nimeni să nu vadă că ratarea, deşi când vine iţi oferă o falsă impresie că a venit pentru că tu ai chemat-o, ea vine doar pentru a se instala confortabil la locul ei. Locul ei e locul unde ratatul îşi linge rănile, imaginându-şi, pentru a nu se anula complet că a pierdut bătălia pentru că a avut nişte adversari puternici. Adversari care, evident, nu au existat decât în mintea lui.

Mă declar limitată. Restrânsă. Încorsetată. Dependentă. Dependentă. Dependentă.
Mă declar vinovată. Învinsă. Părăsită. Abandonată. Abandonată. Abandonată.

Conform art. 13 din Codul de procedură chirilică "abandonul de sine se pedepseşte cu închisoarea pe viaţă, făptuitorul urmând să-şi execute pedeapsa într-un spaţiu de detenţie de maximă siguranţă, propria sa minte."

Sentinţa instanţei este clară şi seacă: social eşti un sinucigaş.

- Aşa-i că regreţi lipsa de voinţă si toţi anii aştia în care ai trăit ca o plantă agăţătoare, mereu atârnată de ceilalţi, de ceea ce-şi doresc ei, într-o permanentă dependenţă, că te-ai anulat ca fiinţă socială din teama de a pierde pe cineva?Ai pierdut trenul, ai pierdut momentul, ai pierdut curajul, ai pierdut tinereţea, încrederea şi voinţa.
- Aşa-i că ai senzaţia nu doar că viaţa ta trece pe lângă tine ci că efectiv se separă de tine, merge paralel cu tine, departe de tine?
- Aşa-i, Onorată Instanţă...

24,3 + TVA:)

Peste fix o săptămână beau-ul meu adorat face stimabila vârstă de tărti years, ceea ce, tradus in limbaj chirilic, pentru mine înseamnă dureri de cap şi nelipsite procese de conştiinţă. Da, de conştiinţă. Că o să umblu ca o muscă fără cap prin toate magazinele şi, evident, o să găsesc ceva interesant şi pentru minunata şi speciala fiinţă care vă scrie acum.

De asta am nevoie de ajutor! Pentru că voi sunteţi nişte fiinţe diosebiti şi o să-mi spuneţi cum să fac să îmi amintesc că e ziua lui, nu a mea şi, mai ales, să-mi daţi nişte idei de cadouri. Care idei să fie cu efect WOU! Vă spun de pe-acum, dacă o să vă folosesc ideile şi o să-i placă, o să-mi însuşesc meritele;) Dacă o să-mi dea cu cadoul de cap, blestemele mele vă vor urmări toată viaţa:))

Deci mă bazez pe voi, da? Bineeeeeeee:)

_______________________________
A, şi citesc Aşteptând-o pe Sara şi-mi place:)

Later: Am senzaţia că am fost cam ambiguă în cererea mea. Am zis ce vreau. Am zis de ce vreau. Am zis şi pentru cine vreau. N-am zis cum vreau. Ei bine, caut ceva funny, dar nu (prea) copilăros. Sau ceva cool, dar nu gadget. Parcă aş vrea un ceas. Sau un tricou personalizat, da' e frig ca dracu' la noi în casă şi mi se pare nepotrivit:) El ştiu că parcă vrea un parfum. Unul anume. Da' mie nu-mi place să iau ceva ce a trecut el pe listă;;). Aş fi vrut să-şi bage nasu' printre rândurile astea şi niste băieţi care să-mi spună ce cadouri i-au dat pe spate la un moment dat. Dacă-mi retrag blestemele e mai bine?:))

Neuronii mei fac streaptease

... si se scutura de secrete.

Stiti dorintele alea mici si rare? Alea care sclipesc ca doi ochi metalici in intuneric. Doar o data. Is dorintele alea pe care nu le baga nimeni in seama, care chiar nu inseamna nimic (sper!) si care se duc inainte sa le pricepem rostul. Palpaie asa de palid uneori ca doar un ochi format ar putea sa le ghiceasca prezenta. Eh, eu am ochiul format. Eu stiu sa le dibuiesc. Le gasesc culcusul si le trag de par afara, la lumina. Acum.

Fiind si eu un pui (mai mic sau mai mare) de narcisist-samaritean-justitiar-visator de cai verzi pe pereti, in adancurile ascunzisurilor mele, imi doream in secret ca una dintre prietenele mele sa fie lesbiana. Si cum altfel, eu sa fiu aia, prima care o intelege, prima care ii spune ca e ok si asa, prima care ar fi trantit cu curu' de pamant pe-aia care ar fi privit-o ciudat. Nu m-a blagoslovit ceru' cu asa noroc si n-am apucat sa-mi etalez si eu sentimentele nobile ce-mi guverneaza pornirile, nici sa ma plimb de mana cu vreo stigmata, neapucand sa dau si eu un exemplu demn de urmat celorlalti sau, dimpotriva, sa-mi sperii toti potentialii pretendenti:). Divagand putin de la subiect (care este!) in liceu (o sa va povestesc candva mai multe) asta era cea mai la indemana si funny totodata cale de a scapa de vreun parazit nedorit, numit atunci, parca si-acum, si barbat:)). Se luau doua prietene, se apropiau una de alta, tinandu-se ori de mana, ori de gat, se legau eventual cele doua cu un pupic artistic, et, voila! parazitul isi lua zborul;)

Dar ce ma facea cu adevarat sa-mi pierd mintile (in secundele cat lucea dorinta) era ceva ce imi zburatacea de-a dreptu' pielea pe mine de placere. Sa am un amic care sa fie gay convins si, dupa un timp, sa-si lepede convingerile si orientarile si sa se indragosteasca fulgerator si definitiv de mine, nestiind ce si cum de s-a-ntamplat. Eh??? Asa-i ca nutream sentimente stranii pentru propria-mi persoana si nu numai?
Cred ca dorintele astea isi au sorgintea in serialele pe care le urmaream in urma cu ceva ani, care ne impuiau capul cu tot felul de situatii pe care de altfel, noi, mici pui de comunisti, nu le intalneam neam in viata reala.

Pe langa asta, si pe-atunci tot fluturi in cap aveam si tot speciala ma credeam,;;). Intr-atat incat ma simteam eu singura in stare sa zdruncin convingeri puternice de orice natura. Daca aveau si nuante sexuale (despre care nu stiam eu mare lucru, da' pana nu se baga si lelitza din mine in borsu' altora, nu se mai invartea pamantul:) deja mi se parea culmea posibilitatilor, jubilam pervers si faceam cu ochiul gandurilor nebune si cochetam cu imaginarul, de numa'-numa':)

_________________

That's why I'm easy...

Eu cred ca voi nu ma iubiti!

Am scris tot ce mi-a trecut prin cap. V-am dus la mare. Marea mea. Si la munte. V-am oferit imagini in premiera de la nunta mea:) V-am lasat sa-mi cunoasteti fluturii. Pe toti. V-am scris pana si poezii de dragoste. V-am luat de mana si v-am tarat si in povestile mele. V-am si lepsuit. Si voi???

Nu stiu, cred ca am sa fac o pauza. De blog. Inspiratia fie cu voi;)

Iubitul meu se insoara.

Cu mine. Oh, my God, ce ma fac?!

S-a dovedit a fi un post lung. Recomand sa mancati inainte!

Au trecut deja 6 luni de la diosebita cerere (intre noi fie vorba nu m-am amuzat niciodata atat de tare ca in seara aia, cum statea el cu ochii parca injectati in fata mea si cum ii tremura in mana clasica cutie rosie in care salasluia THE ring si cat de penibil tre' sa se fi simtit cand m-a intrebat, complet neoriginal, daca vreau sa fiu sotia lui. Acum, daca ma gandesc mai bine, parca nu era chiar rasul meu:). Pai se pune ca am zis nu? Ma ia cineva in serios ca am zis nu? Evident, glumeam. Cred. Tot intre noi fie vorba, momentul este de o dulceata aproape gretoasa, in care simti ca iti vine sa vomiti si ca daca ai face-o, bombonele, prajituri si trufe ti-ar iesi pe gura. Si daca va simtiti ridicol si vi se pare ca va molesiti ca niste curci in ploaie, cand se uita in ochii vostri, numindu-va sotie si tocmai din acest motiv, parca vi se pare ca va transformati si ca batul care va tinea pana atunci dreapta si impenetrabila se indoaie, nu va speriati! Macar inca o persoana a mai patit-o.

Eu nu sunt un om normal. Eu vad in lucrurile normale o plictiseala fara margini. Eu ma consider un om special. De asta, imi doresc pentru mine lucruri speciale. Ca, de obicei, ceilalti oameni vad in mine un drac de copchil impielitat care nu stie ce vrea si are nevoie de ajutor, asta e o nenorocire.

Odata ce au terminat sa-si faca cruci ca, in sfarsit, nu mai mor fata batrana si s-a gasit un fraier sa ma ia si pe mine si sa-i scape pe ei de un stres, au inceput planurile. Niste planuri care pe mine ma fac sa ma gandesc ca mi s-a parut ca vreau o nunta. Ca, de fapt, am o amnezie care mi-a sters din minte numele si numarul neamurilor/verilor/matusilor de grad atat de indepartat ca ma indoiesc ca am putea sa avem acelasi sex:) da' nimeni nu ma crede!

Cum toata viata mea am fost un om convingator pana peste poate si cum niciodata nu am avut probleme in a ma impune, iata ca a iesit la iveala ca de fapt, eu imi doresc, da' nu-mi dau seama:

• sa fiu gatita si impopotonata in casa parintilor mei. Casa care va deveni neincapatoare cand cei 9 frati si surori ai lor (x 2, ca-s oameni la casa lor), impreuna cu cei 42 de veri (posibil sa fi omis cativa; pe la tara, prezervativele, fiins elastice, se folosesc la legat borcanele cu zarzavaturi la gura:D si copiii au curs cu nemiluita). Nu numai ca vreau asta, da' daca nu imi canta la acordeon un burtos cu balele adunate in coltu' gurii, io ma dau cu capu' de pereti si-ncep sa plang si sa-mi smulg paru' proaspat incleiat in sclipici din cap.
• sa cobor in fata blocului ca o mandra infoiata si sa incing o hora de sa-mi sara pantofii din picioare, facand cu mana si trimitand bezele toturor vecinilor care or sa se holbeze, or sa comenteze si or sa-mi sopteasca cat is de frumoasa, iar pe la spate or sa spuna cat de naspa sau ieftina li se pare rochia sau mai stiu eu ce. Ca sa nu mai zic ca daca nu arunc turta sau colacul sau ce e aia in stanga si-n dreapta, nu ma mai joc. Eventual, facem si-o oina, sa stim o treaba, ca doar ii nunta la romani!
• sa ornez frumos fiecare masina din parcare, din oras eventual daca tot m-apuc de-o treaba, cu flori, baloane si rahaturi si sa nu care cumva sa uit de florile alea simpatice, sticlicioase si fermecatoare care se pun in chiept nuntasilor, ca de! mandrie mare ca se marita a lu' Chirila si trebe aratat cat apreciezi tu venirea lor la nunta TA.
• sa ma duc la Starea civila, nu de alta, dar sa vad si alte mirese, ca sa am ce compara cu ce am eu, sa rad de ele sau sa-mi bag gheara-n gat ca rochia lor e mai infoiata ca a mea. Pe langa asta, imediat cum ies de-acolo, pe sub podul de flori, imi suflec manecile (de altfel imaginare) si-ncep, ca o veritabila piranda ce mi-s, sa-mi baldacai curu' pe ritmuri maneloase, ca na!, tiganii aia de care n-ai cum sa scapi au venit special pt. mine si tre' sa le rasplatesc daruirea cu ceva, ca bani nu vor, stiu eu:) Si daca tot suntem acolo, sa va descriu de pe-acum, ca sa muriti de invidie, cum dupa ce iesi de la Starea civila, e un parc, in parc e un fel de fantana arteziana da' fara apa ca-i mai speciala asa, cu un fel de sirena, care in dreptul ... cum sa-i zic, sa ma-ntelegeti... a, da ... pizdii e mazgalita artistic cu un marker negru sau vopsea neagra, creand impresia definitiv artistica ca sunt perisorii ei, pana corbului. O nebunie! Eventual, doar daca am norocul sa gasesc un fotograf bun, da' numai daca e el foarte bun si cu viziune, ar putea sa ne aseze pe noi mirii de o parte si de alta a sirenei, iar el, mirele sa-si intinda mana pana in dreptul petei negre, ca si cum ar descrie, asa, ca un pictor, zborul unei pasari... Nu? Asa ziceam si eu:)
• apoi trebuie mers la Biserica. Musai! Ca altfel, daca vine popa si te cununa in alt loc, sa zicem intr-un loc liber (unde sigur o sa fie naspa pt. ca aerul e curat si in jur numai verdeata si flori si o cascada la care ajungi peste un podet sub care e un lac... bleahhh, o porcarie), binecuvantarea nu va mai fi divina. Ei na!
• si n-am inteles de ce am fost atat de proasta si nu m-am prins din prima ca vreau cu disperare arcade infofolite in baloane viu colorate, nu bolte strategic plasate, cu flori naturale si eventual grau:)
• la restaurant vreau neaparat sa fiu plasata deasupra tuturor. Si de data asta nu glumesc. Sa fiu undeva, intr-un fel de cusca, intr-un loc atat de inalt incat nici un chefliu mai curajos sa nu poata ajunge, sa ma pupe sau sa ma ia la dans. Evident, nu stiu ce zic. Ce poate fi mai frumos decat niste guri lipicioase si sconcs-ice care sa te pupe cu foc si care sa-si insire transipratia pe spatele tau de proaspat-doamna?!
• si pentru ca sunt speciala, vreau ca cea mai dolofana gaina de pe fata pamantului sa-mi fie dansata pe la nas, ca pana nu simt miros de gainat uscat si pene parlite, nu pot sa ma distrez. Si-o s-arunc cu bani uite-asea, fara numar, de bucurie ca gaina e dansata, pisa-m-as-sa-ma-pis-pe-traditiile-curului-ca-nu-mai-suport (ups, iar mi-a scapat o nescapata)
• si dimineata, cand e sa fiu dezgatita, vreau sa fie un moment special. Pai daca tot e sa ma transform intr-o gospo cu acte in regula, pai macar s-o facem ca lumea. Nu numai ca vreau sa mi se dea jos minunatie de voal, da' vreau sa mi se puna in locul lui un batic, un pic mirosind a transpiratie si-a ciorbe, sa mi se intinda machiajul meu profi pana-nspre gat, sa mi se smulga bunatate de rochie de pe mine si-n locul ei sa fiu infofolita intr-un capot visiniu cu flori galbene, putin rupt la subrat si asa echipata sa raman sa fac curatenia de dupa eveniment. Singura. Ca sa ma pot bucura in voie de moment! Da? Bineee.

________________
va urma, of course:|

Pana atunci ma delectez cu ceea ce ar fi trebuit sa-i raspund, da' m-au incantat prea mult averile si proprietatile lui:))

Noduri in ploaie

Numai mie sa nu-mi spui vorbe care le-au facut pe altele
sa-ti deseneze viata in culorile lor.

Numai pe mine sa ma lasi sa ma cern prin sita sufletului tau,
sa-ti curg, fir cu fir, prin vene,
sa-ti incalzesc ideile la foc mocnit si cand incepi sa clocotesti
sa te torn fierbinte peste mine.

Numai in mine sa stii sa alergi
si talpile sa-ti fie usoare ca un suflu cald de copil care doarme.

Numai mie sa-mi construiesti in inima un altar
la care sa stii sa vii sa te-nchini.

Tu nu stii ca lacrimile sunt stropi de ploaie
care au uitat drumul spre nori?

_______________
Mai puteti vota aici;)

Fata intoarsa a prieteniei

De fiecare data cand mi se nazare sa scriu ceva, imi imaginez ca minunea ce mi se va scurge din creier in degete si apoi aici o sa fie atat de minunata, incat toata lumea o sa se opreasca ca trasnita sa se minuneze. Pe parcurs, ma trezesc, ma sterg la gura de balele imaginare ale succesului, inghit in sec si-mi dau seama ca nu vreau asta.

Despre prietenie vreau de asa mult timp sa scriu incat acum imi dau seama ca nu mai am nimic in cap. S-a pierdut tot. Poate prin suflet sa mai gasesc ceva?! Oricum, stiu ca sunt prima care urmeaza sa vorbeasca despre asta. Nimanui pana la mine, nu i-a trecut prin cap sa scrie despre prietenie, right?:D

Bun. Cunosc doua persoane, doua fete, pe care le-am privit mereu cu detasare de la distanta. Una dintre ele era jumatatea tampita a relatiei. Era aia care ce visa noaptea punea in practica ziua. O caracteriza o indrazneala care aducea cu nesimtirea uneori. Visa o camera de camin cu un morman de gunoi ascuns sub covor. Si nu visa singura. Visa alaturi de jumatatea cuminte a ei, o jumatate care o hranea pe cealalta (si la propriu!), o tempera sau o tragea de par in jos cu picioarele pe pamant. Planul era sa ajunga acolo unde doar una dintre ele este acum. S-a dus prietenia dintre ele?! Nu. Dar eu am vazut-o cum isi sucea gatul dintr-o parte-n alta, nestiind la care dintre ele sa ramana. Am vazut-o cum se chinuia sa le stranga laolalta. Atunci mi-am dat seama ca prietenia e un gand, cand nu e strangere de mana.

Apoi, mai tarziu, am cunoscut alte doua fete, care erau atat de unite incat le spuneam ca-s sot si sotie. Isi beau cafeaua dimineata impreuna, faceau mancare impreuna, isi cresteau copiii impreuna. Pana intr-o zi cand una dintre ele a considerat ca cealalta a facut ceva atat de groaznic, ca nu merita iertata in veci. Desi m-a ros curiozitatea, nu stiu despre ce a fost vorba, dar am convingerea ca e o mare tampenie (v-am spus, doar le stiu prea bine pe-amandoua). De felu' meu bagacioasa, am incercat sa le impac. Mai bine incercam sa zbor de pe bloc, aveam mai mari sanse sa reusesc. Atunci mi-am dat seama ca prietenia e dusmanie, cand nu e daruire.

Mai tarziu, am cunoscut alte doua fete, care au luat prietenia drept garant al viitoarei afaceri. Afacere care nu a mers. Dar si prieteniei i s-au taiat picioarele. Atunci am inteles ca prietenia e o curva, pe care o lasi sa plece ca sa nu te (mai) futa.

Nu stiu altii cum sunt. Eu din prietenie am inteles un singur lucru, in final. Spus in putine cuvinte ca sa nu doara capu' pe nimeni.

Nu exista prieteni. Exista ingeri pazitori. Pe care ii ai. Sau nu.

De ce, dintre toti, el

Pai, nu l-am ales special pe el dintre toti ceilalti, din simplul motiv ca nu i-am cunoscut pe toti ceilalti (si mi-a lipsit si interesul). Nu direct. Nu personal.

Dar viata e un puzzle.
Si la un moment dat apare in scena exact piesa care iti lipsea.

Iubirea-i un chirurg!

Iubirea e un chirurg estetician grozav.
Face din orice femeie iubita, o femeie frumoasa.

Femeile, la adapostul unei relatii stabile, se infasoara frumos in 3 straturi protectoare de siguranta, se incalzesc cu rutina proaspat instalata si uita cand a fost ultima zi in care le-a vazut soarele machiate, uita ca au trecut luni (multe) de cand nu s-au mai tuns/vopsit sau, dimpotriva, isi trag niste tunsori de nici propria mama n-ar putea sa le minta ca-s dragute.

Invers proportional cu bibileala cu care se ingrijeau inainte de a intra pe Taramul relatiilor stabile se dezvolta o lene sora cu coma de a se mai aranja si de a mai arata ca inca le pasa daca sunt considerate femei atragatoare au ba. Eventual daca nefericitul partener mai are si neinspirata idee de a oferi tinerei un inel, salut si te-am pupat din mers! Femeia simte ca detine controlul, ca ce-i al ei, al ei ramane, ca el mergand pe strada nici n-o sa mai observe celelalte mandre, constient fiind ca acasa, printesa lui il asteapta calda si dragastoasa.

Ca in realitate printesa lui sta prin casa in niste pijamale rude cu salvarii, eventual si rupti intre picioare, o sa descopere curand. La fel cum o sa realizeze ca parca ochii ei sunt in neregula nerimelati si parul intins pana nu demult cu placa, cu fiecare fir de par aliniat perfect langa celalalt se transforma intr-o mot cocotat in varful parului, mirosind a ciorba greceasca. Nu-i bai! Printesa, printesa ramane! Chiar si cand umbla lalaie pe strada, infofolita ca o calugarita, mandra la bratul lui. Ca tot aia e! Si tot corpul ala sexy il are si cand se indoaie spaland veceuri, cand se lateste pe geamuri sa le spele si cand se intinde lenes langa tine, mirosind a orice vrei, numai a parfumuri fine nu.

Vrei sa spui ca te simti inselat ca la un magazin de unde stii ca ai vrut sa cumperi ceva anume si ai primit cu totul altceva? Vrei sa spui ca te simti mintit de cea care iti pregateste acum masa? Vrei sa spui ca te simti indus in eroare si ca marfa comandata avea vicii ascunse care ies acum la iveala? Abtine-te! Ca, daca te uiti mai atent, o sa observi ca femeia din bucatarie a tot aia care ti-a facut inima sa zburde in urma cu vreo cateva luni, un an, doi... Si daca te apropii putin de ea, o sa observi poate ca in brate iti tine copilul si ca nu i-a fost teama sa renunte la silueta/cariera pentru piticul asta care iti baleste camasile. Si daca, numai daca, nu esti un coclit la minte si un parazit libidinos, o sa poti sa vezi ca dincolo de privirea obosita sta pitita tot vrabiuta ta care te-a pus pe tine deasupra tuturor, tot bombonica ta care ti-a indulcit serile in care erai racit/obosit/deprimat, tot ratusca ta care te facea sa razi si sa plangi de bucurie in nenumaratele voastre vacante, tot zaluda ta dilie care a stiut ca pe tine te vrea pentru tot restul vietii si nu a avut urechi sa auda ce zic altii, tot frumoasa ta, de dragul careia te topesti si azi, daca te gandesti mai bine;;)

__________
Si butterflies;)